Acasa » Dezvoltare personală » A fi amuzant sau serios? Aceasta e dilema!?

A fi amuzant sau serios? Aceasta e dilema!?

De câteva zile mă roade o întrebare. Ce tipologie umană preferi în jurul tău, de ce și cum știi dacă ți se potrivește și ție? Mă refer aici strict la două tipologii antonimice. „The funny guy”, cunoscut drept glumețul, jokerul, măscăriciul, omul care pune zâmbete pe fețele altora etc. și – în capătul opus – „The serious man”, acel tip serios, care în general nu gustă glumele, omul care strică mai mereu distracția, omul pus pe treabă, singurul care se supără atunci când cineva întârzie cu un minut mai mult decât era anunțat.

Te gândești că la întrebarea asta nu există un răspuns corect. Că fiecare om are personalitatea sa și grupul trebuie să-l accepte așa cum e, iar dacă nu, să-și găsească un grup care o face. Nu-mi place să cred asta. Trebuie să te adaptezi în orice mediu. Normal că nu vorbim aici de schimbări radicale în personalitate, de oameni cu două fețe sau de treceri bruște de la cald (funny) la rece (serious).

Să le luăm pe rând.

În colțul din dreapta sus, denumit în orice grup colțul vesel, stă un om cu zâmbetul pe buze. Cu glume în fiecare buzunar, dar fără bancuri expirate. Doar poante născute pe moment, uneori răutăcioase, uneori misogine, alteori rasiste, dar niciodată rău intenționate. Avantajul e că omul nostru îi cucerește repede pe cei cu simțul umorului, dar tinde să exagereze din când în când și riscă să piardă mulți prieteni din cauza glumițelor sale. Marele dezavantaj e că de multe ori limita între glumă și seriozitate e atât de subțire încât nimeni nu știe că uneori omul nostru vorbește serios. Adevărul e că seriozitatea nici nu-l prinde. Să nu se înțeleagă că nu e un om care-și duce task-urile la bun sfârșit sau întârzie cu orele. Nu, acest profil nu afectează munca de zi cu zi.

În centru, spre stânga jos, avem omul la costum. Omul pe a cărui față se citește seriozitate. Cu majuscule, font de 14, bold și underline. Omul care nu întârzie niciodată, criticul exigent și de multe ori nesuferit. Omul fără strop de simț al umorului, cu un scut anti-glume și cu ținuta perfectă. Avantajul e că de obicei el e omul pe care te poți baza. De fapt, în orgoliul lui infinit, el este singura persoană pe care te poți baza 100% atunci când ai o problemă. Dezavantajul e că se integrează mai greu în grup și e mai mereu ținta preferată a glumeților.

Înainte de a-mi încheia pledoaria, trebuie să înțelegi că ce ai citit mai sus sunt profilele extreme ale celor două tipoligii. Capetele capetelor, vârful și rădăcina everestului tipologiilor sociale, Yin și Yang-ul grupurilor de oameni. În mod normal aceste profiluri nu există în starea pură în care au fost prezentate. Tot felul de variațiuni genetice și mutații tipologice au fost făcute de-a lungul vremii, obținându-se astfel un hibrid integrabil în orice grup, cu oarece calități și defecte ale antecedenților. Pe parcursul ultimilor ani omul serios a fost declarat pe cale de dispariție, lucru care mă bucură enorm.

Întorcându-mă în universul meu fără centru și înțelegând că nu poți să judeci oamenii decât ca întreg, rămâne o singură dilemă. Un profil ți se potrivește dacă te simți bine fiind astfel sau dacă oamenii din jurul tău de apreciază mai mult sub o formă sau alta?

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

6 răspunsuri

  1. Din experienta mea oamenii care intarzie la intalniri ( nu un minut, un minut e chiar punctual ) nu-si duc nici taskurile la bun sfarsit. Sunt dezorganizati, nu-i intereseaza, sau ambele. Suna-l cand ai nevoie de ajutor si s-ar putea sa fie plecat.
    Avem nevoie de oameni seriosi cu simtul umorului. Nu vrei o tara de clovni.

  2. Raspunsul meu este ca ti se potriveste daca te simti bine cu el pentru ca numai atunci poti fi autentic, ceea ce esti cu adevarat si nu o copie a unor modele care par de succes.

  3. Mi s-ar părea mult mai logic să îți placă oamenii care sunt în colțul opus. Dacă vorbim de preferințe. Extremele se atrag și se completează una pe cealaltă.

    Dacă e să vorbim de productivitate e altă poveste, deși dacă stăm să ne gândim la birourile Google s-ar putea să nu fie chiar așa cum ne imaginam noi. Un om vesel, relaxat, are un potențial intelectual mult mai mare decât unul care se pierde în muncă

  4. Mă bucur că ați înțeles ce am vrut să spun și că s-a ajuns deja la un consens. Preocuparea mea era să văd dacă există persoane care ar alege una dintre aceste extreme.

  5. Nu cred ca se pune problema de a alege un profil sau altul, ci mai degraba de a te adapta diferitelor medii in care esti, fara insa a exagera, a merge intr-una dintre extreme sau a deveni superficial doar pentru a fi placut de cei din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!