Acasa » Atitudine » Acum poți să te simți bine fără niciun motiv

Acum poți să te simți bine fără niciun motiv

Bine ai revenit pe Motivonti. În articolul anterior, 5 butoane enervante, ai învățat sau ți-ai reamintit ce este un buton și ai trecut prin mai multe exemple specifice trăind pe pielea ta cum se manifestă acesta. Ai învățat o tehnică simplă prin care poți recunoaște un buton: Atenția către Interior.

Acum haide să intrăm un pas mai profund în această chestiune. Ce faci cu aceste butoane? Da, sunt peste tot in jur, și?

Amintește-ti că la sfărșitul articolului anterior am vorbit de “mai multe modalități rapide și eficiente prin care vei avea acces deplin la panoul de comandă din mintea ta”. Mă țin de promisiune așa că uite una aici:

Cocktail Emoțional

Da, exact cum sună și denumirea, este vorba de amestecarea emoțiilor. În termeni NLP se numește “Collapsing Anchoring”.

Când încerci prima dată un nou cocktail, nu prea știi cum o sa iasă până nu guști. La fel este și aici. Până nu combini anumite emoții, nu știi cum este. Cu practică, vei învăța și vei alege care sunt cele mai potrivite pentru tine.

Problema care ar putea apărea cu acest procedeu este că dozajul trebuie să fie corect.

Dar ce înseamnă să amesteci emoții? Să luăm niște exemple concrete:

Ești într-o stare cam pleoștită, de tristețe sau supărare și apoi începi să auzi una din melodiile tale preferate. În momentul acela, butonul este apăsat și creierul tău va elibera în corp chimicalele necesare pentru a-ți crea starea potrivită. Câteodată este destul de intens încât starea de dinainte dispare fără urme.

Dacă nu-i destul de intens ceea ce declașează melodia în tine, te vei simți poate doar puțin mai bine.

Ai prins ideea ingredientului secret? Mmmm?

Exact, intensitatea. Cu cât un ingredient este mai intens, el va da gustul predominant.

Concret

Ești într-o anumită situație și te afli într-o stare de care vrei să scapi. Ai încercat diferite metode însă starea tot a rămas cu tine. Bun, atunci o diluam până dispare:

– alege o situație în care ai trăit o emoție pozitivă la intensitate foarte mare: o bucurie intensă, fericire, entuziasm molipsitor. Alege un moment pozitiv din viața ta în care ai trăit o senzație ce ar fi potrivită pentru contextul în care te afli. Gândește-te dacă este ok pentru tine această schimbare cât și pentru cei din jur.

Ai găsit? Bun.

– în timp ce îți amintești, las-o să se împrăștie în tot corpul tau, până în vârfurile degetelor de la picioare și de la mâni și până în creștetul capului.

Dacă ai făcut aceste două lucruri simple, senzația din tine a fost anihilată complet și ceea ce a rămas este sentimentul plăcut ales de tine.

Hai să-ți spun o fază faină

Dacă exersezi mecanismul de mai sus, chiar dacă în primele dăți poate va fi un proces conștient, creierul va învăța și va transforma totul într-un proces automat. Vei învața un nou comportament printr-un fenomen numit neuroplasticitate. Îl găsești explicat în termeni simpli și foarte la îndemână pe site-ul de la sfârșitul articolului.

Astfel, după puțin timp de exersare, te vei trezi că ore în șir te simți ok ba chiar foarte bine și nu știi de ce. Asta pentru că ai luat decizia să alegi și nu să aleagă circumstanțele pentru tine.

Sylvester Motanul

Îl aduc în discuție pentru că este o metodă comică și în același timp eficientă de a scăpa de autosabotaj. Eu îl folosesc pe Sylvester. Mai este Bugs Bunny, Daffy Duck, Goofy, tu alegi.

Ca să te lămuresc ce-i cu ei: Când apare acea voce in mintea ta, de care am vorbit în primul articol, care-ți spune lucruri precum: “O să fie greu, dacă îți pică fix ceea ce nu prea ai învățat?” sau “Ești praf…știi ce crede lumea despre tine? ….”, imaginează-ți cum ar fi dacă ai auzi astfel de critici sau altele cu vocea lui Sylvester. Sau a lui Daffy Duck sau Goofy. Cum poți să-l iei în serios pe Goofy?

Pun pariu că senzația care anterior nu-ți prea placea, nici măcar nu mai apare atunci când asculți criticile folosind astfel de voci. Simplu? Da! Eficient? Foarte.

Rămâi pe motivonti pentru multe alte articole folositoare și interesante.

Vlad Negrilă
http://calatoriiprinsunet.ro/

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!