Adevărul absolut şi perfecţiunea

În articolul de azi vom face o mica lecţie de vocabular. Şi pentru că mie imi plac foarte mult lucrurile probate, voi folosi un instrument acceptat: Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.  Voi începe prin a vă oferi prima definiţie: cea a Adevărului.

În DEX scrie aşa:

Concordanță între cunoștinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.

Se spune că adevarul doare şi după cum spunea un medic: „Orice durere reprezintă o inflamaţie.” În cazul nostru, este o inflamaţie a personalităţii sau a acţiunilor noastre. Desigur, nu toate adevărurile dor. Cele care dor sunt semnale de alarmă că ceva nu este în regulă.

Dar de ce doare adevărul? Te deranjează o afirmaţie pe care cineva o face, deşi tu ştii că este corectă? Înseamnă că ai o problemă nerezolvată. Înseamnă că şi altcineva a observat problema de care tu ştii deja, dar nu ai făcut nimic pentru a o remedia. Ai două variante: ori o rezolvi şi atunci nu te vei mai afla în situaţia de a simţi acea „durere” sau o poţi ignora şi iţi vei asuma o durere viitoare.

Chiar ieri am avut o discuţie pe o temă interesantă: Integritatea. Interlocutorul meu mi-a dat o definiţie a integrităţii pentru care am avut anumite obiecţii. Din nefericire pentru mine, am început a-l combate cu : „Nu-i adevărat!”. Credeţi voi că am greşit? Eu nu mi-am dat seama în acel moment.Pot spune că am un fel de tic verbal în a folosi această expresie. Mi-a oprit din argumentare: „Nu e corect şi bine să spui aşa! E ca şi cum ai afirma că tu deţii adevărul absolut„. Avea dreptate! Nu deţin adevărul absolut pentru nimic, cu atât mai mult pentru un lucru atat de „sensibil” cum este integritatea! Mi-am asumat greşeala şi m-am decis sa o corectez. Sper să scot cât mai curând această asociere de cuvinte din exprimarea mea. Nu numai că este incorectă, dar reprezintă o oarecare violenţă verbală, este un lucru negativ („nu-i”), determină o reacţie defensivă împotriva agresivităţii pe care o inspiră, lucru ce crează energie negativă care se răsfrânge asupra mea. Vedeţi cum toate lucrurile se leagă între ele? Observaţi cum o expresie atât de „mică” determină o reacţie în lanţ?

Adevărul absolut… Hmmmm… aici se cere cea de-a doua definiţie de astăzi: a cuvântului Absolut. În DEX  este definit astfel: Care este independent de orice condiții şi relaţii, care nu este supus niciunei restricţii, care nu are limite; care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect.

Acum mă întreb: poate afirma cineva că deţine adevărul absolut? Există cineva care poate spune despre un „ceva” că îl ştie a fi sau îl face să fie perfect? Ce înseamnă perfect? Ce înseamnă perfecţiune?

Iată definiţia din DEX a perfecţiunii:

Care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile cerute.

Făcând referire la un articol anterior (Normal sau nu?), voi spune că limita maximă a unui lucru sau a unei acţiuni este condiţionată de oameni. Oamenii sunt cei care fac regulile după anumite criterii şi în funcţie de nevoile lor. Aici există o „reciprocă” pe care am descoperit-o şi pe care îmi place să o împărtăşesc: excepţia nu confirmă regula, ci este portiţa de „scăpare” a celui care a făcut regula, în funcţie de necesităţile lui.

În concluzie, perfecţiunea este Lucrul pe care oamenii l-au creat pentru a-l avea ca punct de reper pentru limitele lor. Perfecţiunea este ceva ce nu poate fi atins, întrucât nu există nimic care s-ar putea potrivi cu „absolut” toata lumea. Este idealul întregii lumi. Un „ceva” care ar putea acoperi nevoile şi dorinţele tuturor şi care ar fi conform cu principiile întregii umanităţi.

Dupa cum spunea Salvador Dali: Să nu-ţi fie frică de perfecţiune. Niciodată nu o să o atingi.