Prost nu-i cine cere, dar nici cine oferă!

Există o vorbă pe care am auzit-o nu de mult şi de care aproape m-am îndrăgostit. Am ajuns s-o spun tot mai des persoanelor din jur care se plângeau că unii oameni profită de ei. Azi, în duş, unde adesea am revelaţii, mi-am dat seama că-i o vorbă tâmpită.

Vorba zice aşa: „Prost nu-i cine cere, ci cine oferă!„.

Cu prima parte sunt totalmente de acord: „Prost nu-i cine cere.”.

Mi-a luat o vreme să înţeleg că a cere e un lucru de bază în universul nostru. Fie că-i vorba de un mic ajutor, fie că-i vorba de un vis imens ce vrei să ţi se împlinească: trebuie să ceri – uneori persoanelor dragi, alteori Universului (da, da, am văzut „The Secret”). Rar lucrurile se întâmplă de la sine, pur şi simplu…

Dar cu a doua parte nu mai sunt de acord: „Prost e cine oferă.”.

Apăi cum să fie prost? A oferi aduce aşa o fericire de nedescris în cuvinte… Pe bune, cu fiecare ocazie când mi se cere ceva mă prinde o stare pozitivă că pot oferi.

În fond: atât primitul cât şi oferitul aduc fericire într-un mod atât de diferit.

Aşa că iacătă cum vorba: „Money makes the world go round.” a dispărut din peisajul vieţii mele şi în schimb am ajuns la concluzia că „Cererea şi oferta fac ca lumea să se învârtească fericită.” …

Da, mi-au plăcut orele de economie. Nu prea mult, dar îndeajuns cât să înţeleg că eu trebuie servesc cu plăcere cât mai multor cereri şi totodată pândesc cu plăcere cât mai multe oferte pentru a duce o viaţă excepţională.

„It is more blessed to give that to receive, although it doesn’t seem so, in giving, you receive.”
– Desmond Tutu