Arta războiului pentru to(n)ți.
Ai trecut printr-o experiență de viață care te-a marcat…
Ești obosit și speriat și-ți vine să te ascunzi undeva la capătul lumii.
Dar nu poți.
Ceilalți nu te lasă.
Ei îți adulmecă sângele care se scurge din rănile proaspete pe care ți le-a lăsat viața și fac cerc în jurul tău. Prieteni și dușmani laolaltă, cunoscuți și necunoscuți, încearcă acum să profite de slăbiciunea ta.
Dacă nu să te exploateze, măcar să-și demonstreze lor că îți sunt superiori. Până și casierița cea până mai ieri mereu zâmbitoare te privește azi cu un aer ostil. Parcă ar ști prin ce ai trecut. Mulți nici nu sunt conștienți de ce o fac, îi mână un instinct obscur și crezut uitat, același care în vremuri păgâne îi făcea să-și arunce pruncii bolnavi în prăpăstii și să-și abandoneze bătrânii neputincioși în păduri.
Empatia ți se pare un cuvânt știut cândva, dar căruia acum i-ai pierdut sensul. Ai vrea ca pământul să se crape sub tine și să te înghită într-un alt univers, dar bineînțeles că luxul ăsta nu ți-e îngăduit. Și totuși ceva din tine nu te lasă încă să abandonezi, te îndeamnă să lupți. Dar cum?i
E cazul să începem aici antrenamentul pentru autoapărare.
Pentru to(n)ți cei ca tine.
Și ca mine.
Adică oamenii obișnuiți, de pe stradă. Nu te impacienta, nu-ți trebuie echipament special și nici nu trebuie să vii la vreo sală de antrenament sau mai știu eu ce workshop de dezvoltare personală. N-o să ne apucăm de alde judo sau zen și nici n-o să disecăm codul bushido.
Dimpotrivă…
Adevărul contraintuitiv este că artele marțiale, inclusiv principiile lor, sunt bune pentru orice altceva decât autoapărarea. Karate sau kung-fu sunt bune doar în filme sau competiții. În viață sunt cel puțin inutile, ba chiar îți pot dăuna atunci când îți dau un fals sentiment de siguranță.
Să mă explic.
Viața nu seamănă nici pe departe cu un meci dus într-un ring, cu reguli și arbitri care le veghează și țin scorul.
În viață nu te lupți cu adversari care te respectă, cu scheme dintr-un balet pe care l-ați repetat împreună la nesfârșit.
Nu.
În viață, adversarul real nu te va menaja și nu se va aștepta să fie menajat, te va lovi nepermis ori de câte ori poate. Forța brută contează, faptul că îți e superior ierarhic, sau are mai mulți bani, sau e dispus să încalce legea. Da, o fi pe termen lung supraviețuirea a celui mai adaptat, dar istoria ne arată că, pe termen scurt, victoria e a celui mai puternic.
Așa că nu-ți voi împărtăși figuri istețe și ziceri înțelepte cu care să-ți dai pe spate colegii și să-ți uluiești șefii cu adânca ta moralitate.
De ce?
Fiindcă nu e nici un arbitru de față care să țină scorul și nici un public care să-ți admire execuțiile repetate în fața oglinzii. Iar acum, după lunga introducere, putem să plonjăm în „misterioasa și fascinanta” lume a autoapărării…
Înainte de toate, poate că v-ați tot întrebat de la începutul articolului, de unde-mi trag eu „marea înțelepciune”?
Dacă sunt to(n)t ca și voi, ce experiență de viață mă califică să vă predau lecții de autoapărare?
Am fost un copil „de cartier”, crescut într-o lume în care violența era o soluție la care se apela cam des acasă, în școală și pe stradă.
Am experiență de manager organizațional și de proiect, calitate în care am gestionat o serie relativ numeroasă de conflicte. Și nu în ultimul rând, sunt un pasionat al jocurilor video „cu împușcături”:)
Să mergem mai departe. Care e obiectivul autoapărării?
Să-ți păstrezi integritatea fizică și psihică.
Atât.
Nu să obții victorii glorioase cu care să-ți gonflezi orgoliul. Dresează-ți ego-ul astfel încât să nu te ducă în bucluc. Nu uita unde trăiești. Spre deosebire de cea islamică, societatea occidentală blamează violența și glorifică sexul.
Cum atingi obiectivul?
Aplicând trei principii:
- Anticipează și evită. Așa te vei feri de marea majoritate a situațiilor neplăcute. De exemplu, petrece cel mai puțin timp cu persoanele care te pot afecta. Și cel mai mult cu cei a căror prezență îți e benefică.
- Dacă nu poți evita, retrage-te. Negociază. Nu fii macho, chiar dacă crezi că ai dreptate. Nu intra în luptă. De ce? Fie că ai o ceartă în familie sau la birou, sau te atacă un infractor pe stradă, conflictul se duce până la epuizare, fără reguli și scor. Și fără să câștigi nimic. Să ne închipuim următoarea situație: ești provocat de un bătăuș pe stradă. Dacă începi bătaia, există două rezultate posibile. Prima variantă: o încasezi zdravăn. Cu ce te va încălzi atunci faptul că legea e de partea ta? Sau să zicem că îl bați pe agresor. Atunci riști să intri în conflict cu forțele de ordine pentru folosirea excesivă a forței. Nu e ușor să demonstrezi că erai în legitimă apărare. Oricum, în ambele variante, îți vei fi dorit ca lupta să nu fi avut loc.
- Dacă nu mai ai unde să te retragi, luptă feroce. „Mori cu dușmanul de gât”, cum se zice. „Dă ca înecatu'”. Nu mai ai nimic de pierdut? Îngăduie-i instinctului de conservare să-și valorifice experiența acumulată în milioanele de ani de evoluție. Dacă agresorul te-a pus cu spatele la zid, lasă deoparte scrupulele, deoarece ești victima unui act antisocial. Și niciun act antisocial nu merită un răspuns social. De altfel, în Arta războiului, Sun Tzu recomandă ca întotdeauna să lași dușmanului o portiță de retragere, altfel riști să transformi o victorie într-o înfrângere neașteptată.
Gata!
Ai absolvit cursul!
Îți acord centura neagră la autoapărare! Acum du-te și aplică, învață-i și tu pe alții. Și visează la o lume în care toți am gândi așa…
–
Articol publicat pe blogul autorului.
Răzvan Pintea este consilier pentru dezvoltare personală și orientare în carieră. Îl puteți urmări atât pe blogul personal www.pintea.me cât și pe pagina Facebook @consiliere.razvan.pintea
Un răspuns
Ce mi-a placut articolul asta! Altfel scris, un mesaj profund si spuns cu umor. Hai sa invatam sa ne aparam 🙂 Sau sa invatam sa traim conform propriilor noastre valori