Acasa » Dezvoltare personală » Autoevaluare » Autoevaluarea – un moment cheie în programul tău de slăbire

Autoevaluarea – un moment cheie în programul tău de slăbire

Nimeni nu are o putere mai mare asupra deciziilor pe care le iei, decât tu însuţi. Adesea consideri că factorii externi sunt cei care te îndeamnă să faci o alegere între A şi B, între a merge spre dreapta sau spre stânga, între a slăbi sau a nu slăbi… dar trebuie să îţi spun că te înşeli.

Eşti singura persoană care contează atunci când îţi pui în minte să pui în aplicare un plan măreţ. Ai în mâinile tale o responsabilitate atât de mare asupra propriei vieţi, iar tu decizi de cele mai multe ori să o laşi în seama celor din jur. Aici este momentul în care tu trebuie să realizezi că eşti singurul care poate lua decizii în numele propriei persoane.

Şi pentru că am stabilit deja, şi aici trebuie să mă repet, că eşti stăpânul propriilor alegeri şi mai ales al propriului corp, ajungem la ideea că dacă îţi doreşti cu adevărat să slăbeşti, o poţi face fără a-ţi fi frică de faptul că nu vei reuşi. Trebuie să îţi setezi scopul final al acţiunilor pe care le faci şi să conştientizezi că tu eşti cel care este responsabil pentru alegerea făcută, iar acţiunile tale trebuie să fie duse la bun sfârşit.

Cu puţină creativitate, Julia a reuşit să îşi autoevalueze procesul de slăbire!

Un bun exemplu în demonstrarea teoriei că poţi slăbi şi te poţi mândri cu corpul tău în oricare stadiu al procesului de schimbare ar fi, îl avem din partea Juliei Kozerski. De meserie fotograf, Julia s-a hotărât în anul 2009, după ce a îmbrăcat rochia de mireasă, că îşi doreşte să îşi schimbe modul de viaţă. Chiar dacă a realizat că procesul prin care va trece pentru a mânca sănătos şi a face sport era unul dificil, aceasta a supravieţuit întregii schimbări a înfăţişării într-un mod de-a dreptul creativ. Se afla în plină realizare a unui proiect fotografic de autoportrete şi atunci s-a hotărât să facă instantanee în timp ce îşi schimbă felul de a trăi.

Timp de trei ani de zile, Julia şi-a făcut autoportrete după ce îşi alegea hainele pe care să le îmbrace în ziua respectivă. A reuşit să surpindă în imagini evoluţia extraordinară pe care a avut-o, iar după o perioadă destul de mare de timp şi-a îndeplinească scopul: acela de a slăbi.

În timp, Julia a reuşit să scape de 72 de kilograme şi să se simtă confortabil cu formele noi pe care le-a luat corpul ei, dar şi cu hainele pe care îşi dorea să le poarte.

La trei ani de zile de la începerea proiectului Changing Room, Julia face publice fotografiile, spunând că niciodată nu s-a uitat peste imaginile cu ea în cabina de probă. Şi-a dorit să le lase ascunse într-un colţ şi să nu îşi amintească de ele, dar la insistenţele oamenilor aceasta le-a selectat şi le-a încadrat într-o poveste a vieţii ei în care nu a arătat doar schimbările fizice pe care le-a avut, dar şi pe cele emoţionale.

O mică parte din seria de 200 de fotografii din proiectul Changing Room:

Şi tu îţi poţi lua un astfel de angajament!

Da! Chiar şi tu poţi face asta! Având în faţă un exemplu demn de urmat şi o idee creativă care să te motiveze, şi tu poţi începi acele antrenamente sau diete care să te ajute să scapi de kilogramele în plus.

Ce trebuie să faci? Puneţi în minte scopul final al proiectului tău: „Vreau să slăbesc pentru că…”; şi alegeţi un timp maxim în care îţi doreşti să duci la bun sfârşit planul: „În … voi ajunge să am un corp cu care să mă simt confortabil!”.


Totodată îți recomand aceste cărți:

„Dieta de 2 zile” – Tony Howell, Michelle Harvie – 30% reducere aici.

„Dieta personalizată. Slăbește în funcție de personalitatea ta.” – Alain Golay – 30% reducere aici.


Odată setat targetul, îţi va fi mai uşor să te obişnuieşţi cu ideea că proiectul tău este unul serios şi de lungă durată. Acum mai trebuie doar să îţi iei aparatul foto după tine şi să începi să te fotografiezi: dimineaţa după ce te-ai pregătit să ieşi pe uşă, în cabinele de probă ale magazinelor preferate, înainte de a merge la o petrecere, etc. Şi încearcă acest lucru cu orice articole vestimentar îţi doreşti. Nu îţi fie frică să te arăţi în faţa camerei în haine despre care crezi că nu le vei putea purta niciodată. Sigur imaginea pe care ţi-ai dori să o vezi în faţa ta va fi cea care te va ajuta să îţi duci planul la bun sfârşit.

Chiar dacă Julia nu a vrut să se uite peste fotografii în timpul procesului de slăbire, tu poţi face acest lucru. De ce te îndemn să analizezi imaginile? Pentru că ele stau la baza procesului de autoevaluare, ele sunt cele care îţi oferă un feed-back realist şi îţi vor arăta adevărata ta evoluţie. Te vor motiva să mergi mai departe, sau îţi vor atrage atenţia atunci când nu te ţii de treabă.

Acum nu mai rămâne de făcut decât un plan de bătaie, însemnând setarea obiectivelor şi luarea angajamentului faţă de propria persoană. Şi nu uita, eşti singurul care poate lua decizii în priviţa modului tău de a trăi.

Crezi că această metodă de autoevaluare te va motiva şi pe tine?

Citește și „Cum să slăbești sănătos„.

[Sursă foto]

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

  1. Eu am slabit pana acum 32 kile …. in 1 an targetu era 40 in 2 ani da intre timp am decis sa fie 50 in 2 ani ….
    Ideea e ca nu DIETA e cuvantu cheie ci „Schimbarea Modului de Viata si Alimentatie” ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!