Acasa » Călătorii » Care sunt cele mai importante avantaje de ordin psihologic ale călătoriilor lungi cu motocicleta?

Care sunt cele mai importante avantaje de ordin psihologic ale călătoriilor lungi cu motocicleta?

Motocicletele puternice au devenit, indubitabil, în ultimii ani, un mijloc de transport adaptat necesităților secolului vitezei, dar și o manieră utilă și relaxantă cu ajutorul cărora poți avea parte de o vacanță minunată.

Majoritatea motocicletelor de ultimă generație sunt echipate cu un cablu kilometraj performant, care îți indică, în timp real, viteza corectă cu care rulezi, astfel încât să gestionezi cât mai bine pericolele iminente ale accidentelor, cât și riscurile expunerii la amenzi contraventionale. 

Investiția în motociclete de ultimă generație poate reprezenta, așadar, un atu important, atunci când îți propui, firește, să te afli cât mai aproape de mediul înconjurător și să exploatezi, în mai de-aproape, teritorii puțin cutreierate de către pasionații de drumeții.

La fel la în cazul unei case, investiția într-o motocicleta cu mulți cai putere se poate dovedi, pe termen mediu sau lung, atat o investiție emoționala prețioasă, cât și o investiție financiară. Mai precis, costurile legate de alimentarea cu combustibil sunt mult mai mici, comparativ cu cel alocat pentru a umple rezervorul unei mașini.

Trecând acum la călătorii, avantajele de ordin psihologic al călătoriilor lungi cu ajutorul unei motociclete sunt nenumărate și nu se limitează doar la câteva beneficii de a fi mai aproape de mediul natural.

Beneficii contra sistemului nervos

Chiar dacă, la o primă vedere, mersul cu motocicleta ar putea fi considerat un factor de stress continuu, întrucât necesită un nivel sporit al atenției la fiecare pas, totuși, odată ce conduci o motocicletă, ai șansa de a fi mai aproape de natură. Iar drumețiile prin natură sunt un aliat de nadejde contra problemelor majore ale sistemului nervos. Din punct de vedere psihologic, studiile de specialitate au arătat că drumeţiile în natură sunt un remediu eficient împotriva depresiei. Drumeţiile pot combate depresia prin sentimentele de calm şi relaxare pe care ţi le oferă natura, la tot pasul. Iar mersul pe motocicletă, să nu uităm, vizează, printre altele, si o exploatare mai apropiată a cadrului natural.

Călătoriile îți dezvoltă abilitățile de conducător moto

Calmul, atenția distributivă, răbdarea și conștientizarea siguranței celorlalți participanți la trafic, dar și capacitatea de a gândi în perspectivă sunt, indiscutabil, atributele unui conducător moto iscusit. De altfel, și abilitatea de a percepe și anticipa la timp pericolele iminente se numără printre calitățile de seamă ale unui rider profesionist. Abilitățile de rider nu se pot dezvolta decât cu ocazia miilor de kilometri parcurși atât în oraș, cât și în afara acestuia, mai cu seamă pe tărâm accidentat. De altfel, condusul unei motociclete se se învață cel mai bine pe drumuri vălurite și atunci când ai în fața ta obstacole la tot pasul pe care ești nevoit să le eviți.

Iar toate aceste lucruri ți le poate oferi călătoria, care, la rândul său, te poate forma, inevitabil, pentru a fi mai un rider mai bun și pentru a putea gestiona, mai bine, din punct de vedere psihologic, situațiile limită.

Mai aproape de natură!

Vrând-nevrând, trebuie să trecem în revistă și acest avantaj marcant al călătoriilor lungi pe motocicletă. Mergând cu motocicleta, vei fi automat mai aproape de cadrul natural. Drumurile patriei străbat o varietate inestimabilă de forme de relief, zone cu serpentine, chei, defile, pasuri, care oferă o provocare permanent de adaptare a stilului de condus la conditiile de drum și de trafic, dar și posibilitatea de a admira frumusețea peisajelor. 

Demult se vorbește, de exemplu, despre fascinația pe care o furnizează Transalpina, cu crestele semețe ale Munților Parâng, dar și cu ingeniozitatea și traseul sinusal prin Pasul Urdele, aflat la mai mult de 2100 m altitudine. De altfel, vei fi cu siguranță suprins plăcut admirând fumusețea naturală și splendoarea Cheilor Bicazului ori monumentala creație a Barajului de la Vidraru! Să nu mai vorbim de splendidele stațiuni montane Rânca, Vatra Dornei, ori de mai faimoasele Sinaia sau Bușteni, înconjurate de mister și sublim, în egală măsură.

Și, acolo unde mașina nu poate ajunge, pătrunde motocicleta, astfel încât contactul cu mediul înconjurător este facilitat pe deplin.

Adrenalină combinată cu relaxare emoțională!

În final, orice călătorie lungă pe motocicletă se rezumă, dacă vrei, la două cuvinte: adrenalină și relaxare emoțională. Adrenalina îți este furnizată de către puterea indiscutabilă a motoarelor, care pot dezvolta mai mult de 100 CP. Adrenalina se naște, totodată, din viteza pe care o poate dezvolta motocicleta, cât și din abilitatea riderului de a realiza manevre senzaționale și pline de spectacol pe traseu.

În paralel, relaxarea psihologică izvorăște din admirația acerbă a cadrului natural și din dragostea omului pentru mediul înconjurător.

În concluzie, cu toate că nu trebuie să uiți că dealeri autorizați, precum unimotors.ro îți pot oferi piese moto la schimb, precum un cablu kilometraj, atmosfera feerică a călătoriilor lungi cu motocicleta nu trebuie să fie umbrită de o serie de griji privitoare la defectarea componentelor de motocicleta. Călătoriile cu motocicleta îți liniștesc spiritul, te scapă de depresie și fac din tine un om mai puternic.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!