Ce să faci ca să stai drept

Drept!
„Stai drept”, „Nu mai sta cocoşat”, „Îndreaptă spatele”… dacă şi tu ai probleme cu poziţia spatelui sunt sigură că ai auzit nu o dată, ci de zeci de ori aceste cuvinte.
Te înteleg. Şi eu fac parte din categoria oamenilor puţin „cocoşaţi”. Stau cu spatele arcuit atunci când mănânc, când citesc, la birou, chiar şi atunci când dorm. Cel mai rău este că acest obicei prost îl am şi atunci când merg. Iar pentru o minionă ca mine, chiar nu este cel mai bun lucru să îmi fur singură din înălţime! Deşi ani la rând mi-am auzit părinţii îndemnându-mă să stau dreaptă, nu am reuşit să îmi îndrept niciodată poziţia spatelui… până astazi!
De ce până astăzi? pentru că acum EU îmi doresc să mă schimb. Mi-am dat seamă că este important ca TU să realizezi că ai o problemă şi să VREI să faci ceva pentru tine.
Eu am realizat că trebuie să schimb ceva imediat ce au apărut primele dureri de coloană, care între noi fie vorba sunt groaznice, aşa că te sfătuiesc să faci ceva înainte ca ele să apară!
Dacă vrei să îţi îmbunătăţeşti postura încearcă sugestiile de mai jos şi ai răbdare cu tine! (mai ales la început, s-ar putea să te doară spatele atunci când îl ţii drept):
Fii conştient de poziţia ta!
A-ţi conştientiza poziţia de stat la birou, acasă, sau în diverse activităţi este cel mai important pas pentru corectarea posturii. Pentru a-ţi aminti mereu şi pentru a conştientiza că trebuie să stai drept încearcă să laşi bileţele prin casă cu mesaje de genul „Stai drept!”, „Scapă de cocoaşa aia”, „Eşti şi mai frumoasă dacă stai dreaptă” în locuri cât mai vizibile: la oglindă, pe monitor, deasupra patului, pe masă, la chiuvetă, oriunde ştii că petreci timp şi ţi-ar atrage privirea.
Stai la perete
Da, da, lipeşte-ţi corpul cu spatele cât mai drept de perete. Încearcă să stai aşa 5-10 minute în fiecare zi pentru a te obişnui cu postura. Ca să nu te plictiseşti în timpul exerciţiului, fă-ţi de lucru (citeşte 2-3 pagini, dă drumul la radio, tv, film etc.)
Când stai în picioare, stai drept!
Când stai în picioare, aminteşte-ţi întotdeauna să îţi tragi umerii înapoi şi să-ţi menţii capul drept şi ridicat. Vei arăta mai bine, vei părea mai înalt, mai hotărât şi plin de încredere!
Când stai pe scaun, stai drept!
Dacă stai multe ore la birou, trebuie să ai grijă la poziţia ta atunci când stai pe scaun: ţine spatele drept, trage umerii înapoi şi ai grijă ca fundul să atingă baza spătarului, asigură-te că picioarele tale sunt perpendiculare pe podea, iar genunchii sunt îndoiţi la 90 de grade.
Scaunul ar trebui să fie unul ergonomic, să îţi sprijine spatele, să îţi relaxeze corpul şi coloana vertebrală şi să fie potrivit dimensiunilor corpului tău. Găseşte-ţi mici ajutoare.
Pentru a-ţi menţine postura corectă atunci când stai pe scaun sau când conduci mai poţi folosi un prosop pus la ceafă, un suport pentru zona lombară sau un suport pentru picioare.
Ai grijă cum dormi
Nu trebuie să-ţi neglijezi postura corpului nici când dormi. Dacă poţi, renunţă la pernă. Eu am avut dureri de coloană şi pentru că obişnuiam să dorm cu capul pe două perne. Încearcă să dormi pe spate sau să adopţi poziţii cât mai comode.
Fă exerciţii
Câteva rotiri ale umerilor te vor ajuta atunci când îţi simţi muschii încordaţi din cauza poziţiei în care ai stat. Roteşte braţele înspre spate de câteva ori, apoi repetă rotirile mişcând braţele cât mai sus, încet şi cu mişcări ample. Apoi relaxează-te şi revino cu umerii în poziţia de drept. Totodată, poţi încerca exerciţii de Yoga sau Pilates, pentru că acestea îţi pot îmbunătăţi postura.
Anunţă-i pe toţi că vrei să stai drept
Roagă-ţi familia, prietenii, colegii să îţi atragă atenţia când stai cocoşat ca să te poţi corecta chiar şi atunci când nu îţi dai seama de poziţia ta.
Sper ca aceste idei să te ajute şi să ai voinţă să stai drept! Eu am început să le aplic şi zi de zi văd rezultatele!