Concurs – argument împotriva competiției!!!!!!

Din punctul meu de vedere ca parinte al unui copil de 8 ani ce merge in sistemul de invatamant de stat, competitia nu este buna din punct de vedere psihologic deorece produce copilului frustrari, temeri fara nici un motiv valid,scade stima de sine.
Competitia o inteleg prin conceptul de competitie cu mibe insami cu ce sunt mai bun azi decat am fost ieri.
Asta este parerea mea ca si adult care a trecut prin acelasi sistem ramand cu temeri si frici.

Sunt parinte al unui copil de 8 ani ce merge intr-un sistem public de invatamant. Competitia o vad ca pe un bau-bau, nu este sanatoasa din punct de vedere psihologic, inhiba copilul,ii provoaca temeri, ii scade stima de sine.
Daca nu sunt primu din clasa nu este bine.Parintii gresesc obligand copilul sa aibe numai fb pe linie crezand ca facandu-l competitiv va avea sanse mai bune in viata dar nu este asa.
Merg pe pricipiun fii necompetitiv intr-o lume competitiva, copilul trebuie sa fie intr-o competitie cu el insusi cu ce sunt mai bun astazi decat am fost ieri.

Cred ca, competitivitatea distruge compasiunea si disponibilitatea de a l ajuta pe cel de langa tine.
Singura competitie ar trebuie sa fie cu tine însuți si să te ajute sa devii cea mai buna variantă a ta. ☺

Competiția distrage atenția de la scopul invatarii. Copilul nu face ceva pentru ca îi place ci ajunge sa facă doar pentru a se clasa înaintea celorlalți, pentru a ieși in evidenta sI pentru a fi laudat. Asta inseamna risipa de energie și mult stres (sa vrei sa fii tot timpul primul în orice faci). Rolul părinților e sa îi facă pe copiii lor sa inteleaga ca trebuie sa facă ceea ce le place pentru ca le place nu pentru a f pe plac altora sau pentru a ieși pe locul intai. Un copil care face din tot o competiție poate ca are rezultate excelente dar la un momentdat o sa obosească sau o sa îmbolnăvească din cauza stresului/presiunii. Sau, mai rău, va găsi pe cineva care are rezultate mai bune decât ale lui și atunci poate chiar sa aibe o depresie. Datoria noastra, e sa ne învățăm copiii sa nu facă ceva raportandu-se la ceea ce fac ceilalți. În sistemul nostru de învățământ e cam greu sa se elimine competiția din cauza notelor dar dacă de mici le spunem ca e în regula sa nu fie primul/prima ci sa facă ceea ce îi place, ca fiecare copil e unic, cu talente și înclinații diferite atunci o sa învețe sa se raporteze la propria persoana.

Cel mai grav mi se pare ca în familiile cu mai mulți copii sa fie competitivitate intre frați, pornita și susținută chiar de părinți. Pe termen scurt e simplu sa faci un copil sa mănânce tot spunandu-i ca fratele/sora a mâncat maI mult. Pare convenabil dar este la fel de dăunătoare și cred eu, cel mai greu de înlăturat. Eu am crescut intr-o familie unde comparațiile erau la tot pasul. Cel mai des mie mi se spunea ca sunt cea mai deșteaptă deși nu muncesc iar fratelui meu ca e „greu de cap” deși muncește mai mult decât mine. El și acum, deși are familia lui, parcă încearcă cumva sa le demonstreze părinților ca e cel mai bun. Faptul ca nu a avut aprecierea lor pe deplin l-a facut sa fie în permanenta în competiție cu mine și cumva sa lupte pentru a le atrage asupra lui, pentru a le câștiga cuvintele de lauda/apreciere.

Fetele mele sunt mici dar ma lupt zilnic cu ” eu prima, eu prima” chiar si cand e vorba de mersul la dus sau la masa.. Nu le compar intre ele niciodată și nici nu le dau exemplu ce fac alți copii. Sper sa reusim sa trecem peste etapa aceasta înainte de a merge la școală.

Mi-ar placea sa merg la conferinta lui Alfie și cred ca mi-ar fi de un real folos dar dacă nu o sa fiu acolo, atunci în mod cert o sa îi citesc cărțile.

Numai bine!

Eu cred ca un copil trebuie invatat de mic sa se raporteze la Dumnezeu – ce ii place Domnului sa fac, cum sa fac, sa invete sa fac tot ce face ca pentru Dumnezeu – ceea ce aduce liniste sufletului sau si in acelasi timp dorinta de a face tot ceea ce face cat poate de bine, fara a se pune vreo presiune asupra sa. Nu sa se raporteze la celalalt, sa fie mai bun decat celalalt ceea ce ii aduce frustrari si temeri de genul daca nu sunt mai bun nu voi fi iubit, nu voi fi apreciat. Astfel de temeri sunt otrava oricarui suflet, aduc neliniste, tristete, nemultumire, frica. In felul acesta este eliminata competitia cu toate de la radacina, definitiv. Eu asa voi incerca sa fac cu copilul meu. Metodele lui Alfie Khon sunt metode firesti, naturale, care ajuta copilul sa creasca impacat, vesel, linistit, responsabil, avand intelegere si respect fata de semeni. Nu sunt specialist si nu ma pricep la cuvinte frumoase, am incercat sa pun in cuvinte simple propria mea viziune.

Depinde cum si la ce te uiti. Ce cred eu este ca, daca vorbim de competitii pe echipe, treaba asta creste coeziunea in echipa, copiii respectivi fac tot ce sunt capabili sa faca (deci isi implinesc potentialul) pentru a atinge un scop comun cu coechipierii lor. Daca toata lumea are sansa sa castige si este o competitie sanatoasa, fie ea individuala sau in echipe, cred ca poate stimula invatarea. Si mai poate creste inteligenta emotionala: modul in care reactionezi cand castigi sau cand pierzi cred ca e foarte important, poate chiar mai important decat rezultatul. Poti sa fii un pierzator care se oftica sau un castigator care se lauda sau poti sa pierzi cu zambetul pe buze si sa castigi aratand in acelasi timp si un comportament frumos fata de cei care pierd – dar nu poti sti despre toate astea daca nu exista competitie. Si mai cred ca lipsa totala a competitiei poate duce la situatia in care o persoana este dependenta de ceilalti pentru a duce o sarcina la bun sfarsit.

E o discutie luuuunga de tot, caci, ca fiecare lucru din lumea asta, si competita poate fi folosita in scop benefic sau in scop malefic. Dar nu cred ca e 100% rea sau buna.

Oricum, mi se pare amuzant ca ne expunem punctele de vedere despre competitie, intr-o competitie 😀 Inception!

Desi ar parea, la prima vedere, competitia intre angajati nu aduce numai lucruri bune. O competitie nearbitrata duce la crearea de conflicte si tensini interioare scazand productivitatea.

Competiția distruge plăcerea de a învata si de a face ce-ti place, te limitează ca om pentru ca ajungi sa faci anumite lucruri doar ca sa fi cel mai bun. Uiti sa te bucuri de lucrurile simple si mereu vei fi dornic de mai mult, mereu nemulțumit de tine, de viata ta, vei pune accent pe aparente si încet încet vei uita sa fi tu însuți. In generală, mama mea mi-a schimbat clasa pentru ca in cea care eram nu era competiție si m-a mutat la o clasa „mai buna”, ca sa ma ambiționez, zicea ea. Din fericire pentru mine, nu a lăsat amprenta asupra mea ci dimpotrivă, am urat dintotdeauna competiția. Imi imaginez si ca provoacă multa suferința, frustrare, invidie atunci cand nu Reușești sa fi mereu „cel mai”. Copiii mei sunt încă mici si nu se gândesc la cum sa fie primii sau cei mai dar o sa-i învăț sa facă lucrurile din plăcere si pentru Mulțumirea lor. O sa-i învăț ca bucuria vine din gesturi simple si lucruri mărunte si nu din premii câștigate sau laude înșelătoare.

Intr-o competitie exista invingatori si invinsi. Cand esti invingator te bucuri, pe moment, atat pentru rezultatul obtinut cat si pentru faptul ca a pierdut celalalt, dar pe parcurs se poate dezvolta invidia, frustrarea sau agresivitatea, iar stima de sine scade – pentru ca si tu poti pierde la randul tau. Desi traim intr-o lume competitiva, trebuie sa invatam sa fim cooperanti, sa ne simtim bine in pielea noastra si sa avem incredere in fortele proprii.