Cum am devenit vegană

Acum 5 ani vegetarienii mi se păreau niște ciudați.
Nu prea înțelegeam de ce fac asta, de ce se privează în mod voit de bunătățile vieții.
Pe vegani îi consideram o specie extremistă și îndepărtată. Ok, nu pui carne pe masă, însă nici brânză, lapte, ouă? Și trăiești doar cu garnitură și salată? Pe lângă faptul că mi se părea extrem de stupid, consideram că e și foarte nesănătos.
Doar era clar: unul din adevărurile pe care le știu de când eram copil, e că am nevoie de carne ca să trăiesc. De lapte, ca să fiu sănătoasă, şi de ouă.
Așadar, acum 5 ani vegetarienii mi se păreau niște ciudați. Acum 3 ani am devenit vegetariană.
Aș vrea să spun că m-am documentat profund, am luat în calcul impactul industriei cărnii asupra mediului, și cu sufletul la animalele care trebuie să moară de fiecare dată când eu pun carne pe masă, am luat decizia de a deveni vegetariană.
Însă nu e așa.
Pur și simplu, într-o zi n-am mai putut să mănânc carne. M-am gândit că am mancat prea multă în ultima perioadă și am nevoie de o pauză. Că vreo saptamană o sa trec pe salate și apoi totul va reveni la normal. Au trecut câteva săptămâni și eu încă nu reușeam să mănânc carne.
Am gătit de câteva ori pui, însă după o înghițitură reveneam cu mare drag la garnitură și la salată, în timp ce carnea rămânea în farfurie.
Îmi era din ce în ce mai clară direcția în care mă îndrept.
Am început să mă documentez.
Să citesc cărti, să văd documentare, să vorbesc cu oameni care știu mai multe decât mine despre asta. Pe masură ce a trecut timpul am început să iau decizia și cu creierul. Și să fiu din ce în ce mai încântată de asta.
Probabil ar fi de impact să spun că rezultatele au fost fabuloase. Să-ți spun vreo poveste din aia că am slăbit 50 de kg, că m-am vindecat de vreo boală serioasă, că nivelul energiei mele e până la cer. Nu am povești din astea. Cum sunt tânără (am 28 de ani) și am făcut sport toată viața, greutatea mea a fost mereu ok, aveam sănătate și energie și înainte.
Asadar, să fiu vegetarian nu e un remediu pentru mine, e o alegere de viață. Luată întâi de corpul meu și apoi de mintea mea.
Acum 3 ani și jumătate am devenit vegetariană, acum 1 an și jumătate am devenit vegană. Povestea e relativ similară. Am realizat că nu mai mâncasem ouă de luni întregi. Că nu am mai băut lapte. Singura decizie pe care am luat-o în mod voit, a fost să nu mai mănânc brânzeturi.
După ce am citit Studiul China, de Dr. Colin Campbell, lucrurile mi-au fost clare și în direcția lactatelor. E o carte atât de documentată, cu concluzii atât de simple și limpezi, încât pentru mine nu există altă variantă.
Cum a fost drumul pana aici
Consider că frustrarea este unul dintre cei mai puternici inamici ai celui care devine vegetarian. De aceea, e important să nu mă frustrez. Au fost momente în care mi-a fost poftă de mici (în special când eram cu prietenii pe la vreun grătar), sau de aripioare (de la KFC). Aveam în minte acel gust incredibil, de mici, frumos condimentați, de aripioare crocante și picante. Mintea mea e complet sudjugată în acele momente. Și iată-mă, mâncând mici. Iau o inghițitură și simt… o chestie vâscoasă și ciudată. O porție de aripioare… uleioase, cu o consistență și un gust nașpa. Nu se potriveau deloc; imaginea din capul meu, cu gustul și senzația pe care le-am trăit.
De aceea, sunt convinsă că unele din cele mai importante momente de pe drumul meu, au fost acelea în care am mancat carne. Nu s-a întâmplat de multe ori; cam de 4-5 ori într-un an. Însă de fiecare dată impactul a fost mare.
Acum nu mai am pofte din astea. Și sunt relaxată și în direcția poftelor viitoare, dacă vor mai fi.
Din când în când mai mănânc câte o pizza vegetariană, care are mozzarella. Sau paste cu parmezan, în oraș. Însă se întâmplă rar. Observ cu bucurie că nu-mi mai place să mănânc în oraș. Ce gătesc acasă este mult mai bun. Asta probabil și pentru că în Romania, vegetarienii încă nu au prea multe variante de mâncat în oraș (și trăiesc în București).
Cum arată lumea mea
E abundentă.
Pe măsură ce “renunțam” la un produs animal, vedeam o mulțime de alte variante. Și îmi apar în continuare. Nu am nici o senzație de renuntare, de compromis, de extremism. Sunt înconjurată de bunătățuri.
Am o prietenă care e încântată când mă vede mâncând fructe. Le savurez într-un mod diferit. E ca și cum papilele mele gustative se bucură de fiecare contact. Și eu mă bucur cu ele. Am citit că atunci cand devii vegetarian, se ascut simțurile. Probabil că asta o fi.

Diana Luppa – fondatorul 1001vegetarieni.ro
Ştiu sigur că a fi vegetarian e un pas esențial în dezvoltarea mea pe toate planurile.
Și vreau să te susțin și pe tine, dacă asta e alegerea ta.
Prin www.1001vegetarieni.ro și personal, dacă dorești. Site-ul ăsta face parte din contribuția mea. Pe care o aduc cu mare drag.
Concluzia…
Să fiu vegană e simplu și frumos. N-are nici o legătura cu ce credeam eu că e, și e o parte esențială din cine sunt.