Acasa » Atitudine » Optimism » Cum fac să nu mai am regrete – sau – Poftim, optimism contagios!

Cum fac să nu mai am regrete – sau – Poftim, optimism contagios!

Să fi tot trecut cinci ani de când mă străduiesc să devin un om mai bun, constant. Adică acum vreo cinci ani de zile am descoperit dezolvatarea personală și m-a fascinat.

Da, m-au fascinat acele informații pe care probabil că mulți oameni au început să le ignore. Acele texte sau cărți despre atitudine, cărți motivaționale – despre cum să fii mai optimist, mai pozitiv. M-au fascinat. Chiar dacă, poate, uneori ceea ce scrie prin ele este (și) bullshit.

Ba chiar îmi amintesc cum acum vreo cinci ani eram un om foarte pesimist. De-a lungul anilor am tot povestit, cui am apucat, că prin liceu erau un tip destul de trist, pesimist, poate chiar puțin deprimat.

Dar pentru mine dezvoltarea personală, sub orice formă, dar mai ales prin cărti, bloguri și filme a fost o gură de aer curat.

Și scriu aceste rânduri pentru că zilele trecute am pățit ceva interesant. În fine, „interesant” nu este cuvântul potrivit. Am pătit ceva „nasol” sau „aiurea” sau cum vrei să-i zici. Ceva care m-a enervat. Care m-a înfuriat. Pe moment, cel puțin.

Dar destul de repede am trecut peste. Și am început să mă analizez: Cum e posibil să trec cu atâta ușurință peste așa o treabă nasoală pe care am pățit-o? – nu mi-a murit nicio rudă, dar am pierdut niște bani.

Nu sunt miliardar. Poate dacă eram avea sens să nu mă supăr pentru o sumă de bani pierdută. Fiecare ban pe care-l muncesc este foarte important pentru mine și chiar nu-mi place să fiu țepuit, cum s-ar zice.

Indiferent de sumă, presupun că nimănui nu-i place să fie furat.

Și m-am analizat îndeaproape, întrebându-mă ce m-a făcut să trec repede peste supărare, ce m-a făcut să nu regret banii pierduți.

Și răspunsul a fost mindset-ul meu. Adică „mentalitatea mea”. Aceea la care am tot lucrat în ultimii cinci ani.

Inițial când am pierdut acei bani am fost foarte supărat. Dar ulterior mi-am explicat pierderea lor. Mi-am spus: „Am pierdut suma x, dar măcar acum am învățat că… …și, cel puțin teoretic, nimeni nu mă mai poate țepui în acest fel.”

Adică banii pierduți s-au transformat brusc într-o „investiție” în mine. Am fost țepuit, am pierdut banii, dar am învățat ceva foarte valoros. De acum înainte nu mă mai poate țepui nimeni AȘA. Faptul că voi pierde bani de multe ori în această viață, în tot felul de moduri, asta-i altă poveste.

Am observat la mine faptul că orice lucru „rău” pe care-l pățesc se transformă într-un timp foarte scurt într-un „avantaj”. Într-o „investiție”. Și se întâmplă involuntar. […]

Creierul tău face asta?


Poți citi articolul integral pe Comunitatea lui Motivonti >


Acest articol fost scris special pentru Comunitatea lui Motivonti – o platformă închisă în care punem în legătură oamenii de specialitate cu membrii comunității, oferim reduceri la toate evenimentele noastre și ale partenerilor și trimitem zilnic un SMS motivațional. Dacă vrei să te alături comunității noastre, ca să nu ratezi alte articole pe care le publicăm exclusiv în comunitate, citește mai multe aici.

Comunitatea Motivonti

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

  1. Nu este asa de simplu…pierd niste bani si in felul acesta invata sa nu mai fiu tepuit…NU este asa de simplu…In lumea productiei „tepuirea” se poate face cel mai usor, in sensul ca realizez un produs, il duci la clent ACASA…si cand vine plata…surpriza !!! nu este casa lui sau diverse motive, asta cu persoanele fizice cu societatile este si mai frumos: iti elibereaza documente de plata…FARA ACOPERIRE !!!…daar tu esti motivat sa lucrezi, deoarece ai de plata:datorii catre buget, salarii, dobanzi etc…Cel mai bine ar fii sa lucrezi fara a depinde de altii, adica de salariati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!