Curățarea corectă a coșurilor de fum

curatarea cosurilor de fum

Majoritatea întreprinderilor sau locuințelor sunt dotate cu sisteme de încălzire precum sobe, șeminee, centrale termice care funcționează pe gaz sau pe combustibil solid, iar specific în cazul unităților de producție a alimentelor, cuptoare de capacitate mare. 

Aceste sisteme anterior prezentate presupun evacuarea fumului realizat în urma arderii, fum care poate cauza probleme precum defecțiuni la aprindere, intoxicații cu monoxid de carbon, incendii sau explozii.

CADRUL LEGISLATIV

Pentru siguranța, în primul rând, iar mai apoi pentru respectarea prevederilor legale conform Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 163/2007 care stipulează că „Verificarea, repararea, izolarea termică și curățarea periodică a coșurilor de evacuarea a fumului sunt obligatorii.” se recomandă curățarea coșurilor de fum cel puțin o dată pe an pentru a reduce riscul apariției unor tragedii

Aspectul legal al curățării coșurilor de fum se regăsește în Hotărârea de Guvern 537/2007 prin care se pot primi amenzi cuprinse între 500 și 1000 lei pentru „neexecutarea verificării, reparării și curățării periodice, cel puțin o dată pe an, a coșurilor pentru evacuarea fumului, precum și nerealizarea elementelor de izolare termică a acestora”.

ÎNFUNDĂREA COȘURILOR DE FUM: CAUZE ȘI CONSECINȚE 

Autoritățile și mass medie pun un mare accent pe importanța curățării coșurilor de fum din motive de siguranță pentru locuitori. 

Conform statisticilor naționale ale IGSU aproximativ 50% din incendii sunt cauzate de coșuri de fum defecte sau necurățate, multe dintre aceste cazuri soldându-se cu pagube materiale sau chiar pierderi de vieți omenești. 

S-a constatat, în urma analizării cererii de evaluare și curățare a coșurilor de fum, faptul că în cea mai mare parte a cazurilor când se solicită aceste servicii, au avut loc anterior evenimente neplăcute (de exemplu incendii, intoxicări cu monoxid de carbon sau degajări de fum în interior), centrala termică, șemineul, soba sau cuptorul nu mai funcționează în parametri normali, s-a aprins coșul de fum sau a fost solicitată o adeverință de către firma de service a centralei termice.

Problemele ce apar la coșurile de fum, și care implicit cauzează o disfuncție în sistemul de încălzire sunt extrem de periculoase pentru individ sau îi pot fi chiar fatale. În cazul întreprinderilor care utilizează cuptoare industriale pentru coacerea alimentelor, acest proces de curățare se impune a se realiza mult mai des decât cum prevede legea (cel puțin o dată pe an) întrucât alimentele necesită o atenție mai sporită și respectarea unor norme de sănătate mai stricte pentru a fi consumate fără să dăuneze organismului. 

Înfundarea coșurilor de fum pot avea drept cauză:

  • utilizarea inadecvată a instalațiilor de ardere cauzată de neglijență sau necunoaștere.
  • formărea unui condens acid în urma arderii care duce la dislocarea cărămizilor, astfel coșul se înfundă.
  • cuiburi  de păsări, pânze de paianjen, frunze sau alte obiecte aduse de vânt.
  • folosirea unui combustibil lemnos cu umiditate mare.
  • lipsa curățării și a verificării periodice.

MODALITĂȚI DE CURĂȚARE

Legislația prevede curățarea coșului de fum cel puțin o dată pe an, de preferabil la debutul sezonului rece, acțiune ce se recomandă a fi realizată cu ajutorul unui coșar specializat. Acesta poate curăța coșul de fum într-unul din următoarele moduri:

  • curățarea mecanică se realizează anual sau o dată la 6 luni și presupune introducerea în horn a unor instrumente speciale care îndepărtează depunerile, la care se adaugă o inspecție video prin care se observă posibile probleme.  
  • curățarea catalitică înseamnă folosirea unor produse chimice care curăță sau reduc depunerile de pe coșul de fum. Se folosesc pudra sau butucul de curățare pe hornul cald, direct pe combustibilul care arde.

Oricare dintre aceste moduri ar fi utilizare, trebuie cunoscut întregul proces de curățare al hornului, care se realizează astfel:

  • se inspectează video coșul de fum atât la interior, cât și la exterior
  • se izolează zona de lucru pentru a nu se depune resturi ce rezultă în urma procesului
  • se curăță coșul cu instrumente specifice
  • se strâng rezidurile obținute
  • se măsoară vitezele din horn, în regim de tiraj natural și se verifică tirajul
  • se emite o adeverință care să ateste curățarea.

În plus, pe lângă proiectarea clasică a instalației de încălzire, ea trebuie să prevadă la fiecare cot de 90 de grade o ușă de vizitare. Scopul acestui element este de a facilita curățarea, iar amplasarea ei nu perturbă cu nimic funcționarea optimă a instalației deoarece:

  • nu forțează tirajul
  • contribuie la creșterea randamentului sursei de căldură
  • protejează hornul de precipitații
  • rezistă la intemperii
  • rezistă termic
  • este ușor de montat
  • are aspect plăcut în mediul ambiental.

În cazurile în care această ușă a fost omisă, ea poate fi montată cu ajutorul unei firme specializate care are autorizare ISCIR care se ocupă de curațarea și verificarea sistemului care oferă, de asemenea o adeverință de coșerit care este cerută de firma care se ocupă cu activitatea de service la această centrală. 

Acest serviciu este ușor accesibil oricăruia dintre noi tocmai datorită necesității. În ceea ce privește costul unui serviciu de curățare coș de fum, sumele variază între 150 și 2000 lei. Acest cost poate să crească în funcție de dimensiunile hornului, de gradul în care acesta este înfundat, sau de numărul coșurilor destinate curățării.

Ardeleanu Elena
 

Click Here to Leave a Comment Below 0 comments

Leave a Reply: