Mi s-a zis de-a lungul anilor că-s puțin „radical” atunci când vorbesc de pasiuni. Și poate așa este, sunt radical. Dar cred că sunt radical pentru că am „gustat” puțin din viața aceea lipsită de pasiune.
Cu toții am gustat puțin din viața aia, în care ești un simplu tânăr (sau nu neapărat) rătăcitor. Un om care nu înțelege ce vrea viața de la el și nici el nu știe ce să ceară vieții.
Mă consider un norocos pentru că am reușit să pun pasiune în munca mea destul de repede. Am înțeles repede, încă de când eram în liceu, că-i bine să lucrez cu pasiune.
Dar m-am lovit și de nevoia de bani și am înțeles ce înseamnă să faci „Ceva” pentru că trebuie. Ceva care să nu-ți placă în mod necesar. Sau de „obligații”. Cu toții avem, uneori, anumite obligații. Și facem și lucruri care nu ne plac. La acceptăm așa cum sunt și le facem, fără pasiune.
Uneori mă uit peste umăr, la ultimele 3-4-5 luni din viața mea.
Mă culc târziu și mă trezesc destul de devreme.
Mă culc târziu pentru că lucrez. Mă trezesc devreme pentru că îmi sună telefoanele care mă pun la muncă.
Uneori uit să măncânc. Sau nu am timp. Adică nu-mi fac timp.
Uneori răspund la telefon și din toaletă. Și din pat. Și din somn. Încerc să nu ratez niciun apel.
Uneori lucrez atât de mult că nu-mi explic cum de mai simt plăcere.
Dar asta-i singura dovadă că pun pasiune în ceea ce fac. Că sunt în flow.
Nu mi-e dor de zilele în care lucram într-un birou și stăteam „peste program”. Atunci simțeam orice minut stat peste program. Nu puneam suflet acolo, atunci.
Nu mi-e dor nici de zilele în care am mici obligații – să mă duc la un eveniment la care nu aș vrea să merg, spre exemplu.
Desigur, există o vorbă în engleză: „You gotta’ do what you gotta’ do.” – și m-am lovit de ea uneori. Uneori, fie că-ți place sau nu, trebuie să faci ce trebuie să faci. Să duci gunoiul, să muncești mai mult, să stai la coadă sau chiar să îngropi un prieten. Nu putem controla totul. Poate nu încă.
Dar, de ce să nu controlez acel ceva ce-l pot controla?
Încerc să am o viață în care să pun pasiune în tot ce fac. Încerc, pe bune, să pun pasiune și-n omleta pe care o gătesc de dimineață. Și uneori îmi iese. Uneori îmi iese cea mai bună omletă din univers.
Am scris acest scurt text, care nu are o concluzie în mod special, dar cu siguranță fiecare va extrage din text ce crede de cuviință, inspirat fiind de noua carte a lui Pera.
Cartea poate fi răsfoită aici.
