Să fiu tot mai bun, acesta-i scopul meu!

Dacă ești unul din acei oameni care a mai citit câte o carte de dezvoltare personală probabil că știi deja că „a te plânge” nu-i bine.

Când te plângi unui prieten nu faci decât să te afunzi mai tare în problema despre care te plângi. Deși, poate, pe termen scurt simți că te eliberezi, și asta-ți face bine, de fapt efect este fix invers – întărești problema aceea despre care vorbești, de care te plângi.

Cu toate astea, deși știu aceste informații, acum câteva zile un prieten mi-a zis că-i este greu. Că-i este greu cu o anumită problemă financiară. Deși îl ascultam cu atenție și chiar rezonam cu el, tot ce am putut să zic a fost: „Știu, viața e grea.”

N-am zis-o ca să mă plâng, ci am zis-o fără să-mi dau seama – spontan, căci asta mi-era concluzia despre viață. Viața este, într-adevăr, grea.

Și de aici a mai fost doar un pas până la discuția ce a urmat: desigur că viața e grea, dacă era ușoară nu cumva ar fi devenit plictisitoare?

Hai să ne imaginăm un joc de ultimă generație – un joc pe mobil, pe calculator, pe tabletă sau pe PlayStation – nu contează.

Genul acela de joc care te ține „lipit” de ecran. Genul acela de joc ce îți oferă mereu cadouri când treci un nivel sau un prag. Suntem înconjurați de astfel de jocuri.

Sunt făcute atâââât de bine aceste jocuri că devin o obsesie pentru foarte mulți oameni.

Uite niște cifre: 32 milioane de oameni se joacă League Of Legends, 12 milioane se joacă Call Of Duty 3 și 8 milioane se joacă World of Warcraft. Asta înseamnă 55 de milioane de oameni! Adică aproape două Românii se joacă constant!

Și doar în Statele Unite oamenii se joacă 225 de milioane de ore pe zi! Asta înseamnă, la populația țării, aproximativ 40 de minute de joacă pe zi. Asta incluzând bebelușii și vârstnicii.

Oamenii se joacă. Pentru că joaca este o nevoie a omului. O nevoie primară.

Dar când un joc se termină sau este prea ușor pentru noi – încearcă să te joci un joc de copii mici – nu mai este deloc motivațional.

Și am început să vorbesc despre faptul că-i viața grea, dar am ajuns la joacă – care-i legătura?

Legătura este că viața-i grea pentru că se aseamănă cu aceste jocuri de care devenim obsedați.

Dacă am reuși să privim viața ca un joc, poate viața n-ar mai fi pur și simplu „grea”, ci ar fi provocatoare – ar avea misiuni și obstacole. Să fiu tot mai bun, acesta-i scopul meu! Și acesta-i scopul fiecărui om, la bază, cel mai probabil.

Nu de mult văzusem un TEDxTalk despre un domn care nu mai putea să meargă în urma unui accident. A durat luni de zile să învețe să să-și refolosească picioarele. Îi era foarte greu și era foarte demoralizat. A reușit să se motiveze transformându-și viața într-un joc. Își dădea puncte atunci când exersa. Asta-l făcea să vrea să exerseze tot mai mult.

Cred că scopul fiecărui om în parte este să devină tot mai bun. Omul este programat să rezolve problemele de care se lovește și să reușească să devină, după fiecare provocare, un om mai bun. Asta poate să însemne că învață abilități noi, că își face o familie, că își construiește o casă, că vizitează lumea – poate să însemne orice ne dorim să facem și, în primă instanță, pare greu sau imposibil.

Încearcă, data viitoare când te lovești de o provocare, să transformi totul într-un mic joc.

Sau ai mai făcut asta până acum? Dacă da, lasă-ne un comentariu și zi-ne cum a fost. Suntem curioși!

Apropos de faptul că oamenii vor să devină tot mai buni, Dragoș Stoian a lansat 3 cursuri video gratuite care se intitulează „Cel mai bun eu”. Vi-l recomand. Puteți să-l accesați de aici.

Sau click pe poza de mai jos: