Acasa » Uncategorized » Dinţii drepţi – moft sau necesitate

Dinţii drepţi – moft sau necesitate

Fapt: Poți avea ceea ce societatea consideră un zâmbet „frumos” și totuși să ai nevoie de aparat dentar .

Există persoane care, la prima vedere, au dinții integri și aparent drepți și care nu ar necesita un aparat ortodontic doar din motive estetice. Indiferent de vârstă, aparatul dentar iţi va oferi dinţi drepţi şi un zâmbet frumos.

Ce este aparatul dentar?

Un aparat dentar reprezintă sistemul prin intermediul căruia medicul ortodont aplică o forță pe dinți pentru a-i deplasa în poziția corectă și a schimba dinamica și relația dintre aceștia, obținând astfel un rezultat funcțional și estetic.

Aparatele dentare ajută atât la ȋmbunătăţirea aspectului cuiva, cât şi la corectarea unei liste lungi de probleme dentare care pot fi cauzate de dinţii prost aliniaţi sau de muşcătura incorectă. Printre aceste probleme se numără uzarea smalţului dentar, cariile excesive ȋn zonele ȋn care dinţii nu pot fi curătaţi din cauza ȋnghesuirii, ocluziile, nealinierea maxilarului, etc. Aparatele dentare se folosesc ȋnca de pe vremea lui Hipocrate. Chiar şi grecii antici ştiau ca dinţii drepţi nu numai că sunt mai frumoşi, dar, de asemenea, promovează o sănătate mai bună.

Câte tipuri de aparate dentare există?

Medicul ortodont are acum la dispoziție o varietate de metode de tratament, în funcție de particularitatea fiecărui caz și de rezultatele dorite

Aparate dentare fixe

v  Aparat dentar clasic:           – aparat dentar metalic: este cel mai des ȋntâlnit tip de aparat şi este confecţionat din oţel inoxidabil. Are un preţ mai scăzut ȋn comparaţie cu celelalte tipuri de aparate dentare fixe şi poate fi personalizat cu ajutorul unor elastice colorate. Este şi cel mai eficient tip de aparat.

v  Aparat dentar estetic:     – aparat dentar ceramic: oferă un grad sporit de confort deoarece                 presiunea exercitată este mai uşoară, iar timpul de acomodare este mai scurt. Sunt mult mai discrete deoarece brackeţii şi arcurile de legătură sunt semi-transparente sau de aceeaşi culoare cu dintele;

                                                         –  aparat dentar safir: sunt mai estetice decat celelalte tipuri de aparate dentare, pentru că sunt transparenţi iar vizibilitatea brackeţilor este redusă. Aceştia se lipesc de dinţi şi preiau culoarea lor naturală. Sunt foarte solide şi au capacitatea de a se fixa extrem de puternic pe dinte. Datorită materialului din care sunt confecţionaţi brackeţii şi a microparticulelor de zirconiu de pe spatele acestora, asigură o bună aderenţă şi pot fi utilizaţi ȋn orice tip de tratament ortodontic.

Aparate dentare mobile pot fi îndepărtate și aplicate în orice moment de către pacient.

·         Gutierele dentare sunt ca niște mănuși transparente pentru dinți, sunt fizionomice și purtate cu multă conștiinciozitate dau rezultate rapide. Putem trata o serie de probleme precum migrații minore ale dinților, dinți cu spații mici între ei, ocluzii (mușcături) incorect aliniate, în funcție de serveritatea problemei.

Cum determinăm dacă aparatul dentar este o necesitate medicala sau o soluție cosmetica?

Dinții nealiniați și o mușcătură incorectă pot afecta mai mult decât aspectul zâmbetului tău. Următoarele condiții pot fi corectate prin ortodontie:

·         Impedimente de vorbire

·         Durere maxilară

·         Dificultate de mestecat și de mâncat

·         Apnee de somn cauzată de respirația bucală și sforăit

·         Șlefuirea sau încleștarea dinților

·         Afectarea gingiilor şi carii

Pacienții care prezintă oricare dintre simptomele de mai sus trebuie să se adreseze medicului stomatolog pentru a determina cauza stării lor. 

Vorbeşte cu medicul stomatolog

Dinţii şi gingiile sănătoase, structura facial ȋmbunătăţită şi stima de sine sporită sunt doar câteva din numeroasele avantaje ale corectării dinţilor cu aparat ortodontic. 

Există mai multe tipuri de tratamente ortodontice, inclusiv zâmbetele Invisalign.

Ce preț are un aparat dentar?

Probabil vă întrebați ce preț are un aparat dentar? Costurile serviciilor ortodontice sunt cu 15-20% mai mici față de Franța, Germania și Elveția, cu aproximativ 30% față de Anglia și cu 20% mai mici comparativ cu SUA.

În clinica stomatologica Life Dental Spa costul tratamentului depinde de durata lui și de nevoile fiecărui pacient.

Obțineți o consultație

Un ortodont vă poate ajuta să obțineți zâmbetul sănătos pe care îl meritați. Veniti sa ne cunoastem !

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!