E bine să fii un om insistent sau nu? Presupun că răspunsul este „Da şi nu deodată”.
Eu nu sunt de felul meu un om insistent dar astăzi pentru prima dată în viaţa mea am avut impresia că am enervat un om prin super-insistenţele mele – care de altfel nu erau de prost gust, dar deveniseră cu siguranţă destul de iritante.
Eu URĂSC oamenii insistenţi. Oamenii care nu înţeleg „NU”-ul meu din prima sunt oameni care nu vor mai avea niciodată o relaţie bună cu mine. Dar totodată urăsc oamenii uituci, care se prefac că-s atenţi la ce zici şi totuşi nu sunt. Acei oameni cu care vorbeşti ceva şi ei fac altceva – acei oameni cărora trebuie să le aminteşti mereu „planul”!
Cu oamenii ăia eu sunt insistent şi cel mai probabil iritant, dar nu contează pentru că şi ei mă irită prin indiferenţa lor.
Dar serios acuma… E bine să fii un om insistent sau nu? Sau care-i limita? Cât de insistent poate fi un om ca să nu devină iritant?
4 răspunsuri
pai eu zic ca limita ti-o arata chiar ceilalti: mergi cu insistenta, daca-i cazul, pana acolo unde celalalt iti semnalizeaza ca el nu ti-o mai tolereaza… bine, trebuie sa fii suficient de empatic incat sa recunosti semnalele astea… eu cel putin ma ghidez dupa ele si functioneaza 🙂
E a treia oara cand sciu commentul, sper sa mearga: eu consider ca nici nu am de ce sa ma obosesc sa am vreo relatie de orice fel cu o persoana care nu e in stare sa imi arate ca o interesez, insistand putin cand spun „Nu” unei propuneri. Totusi sa inteleaga dupa 2 refuzuri ca nu vreau… asta poate din cauza faptului ca sunt o persoana foarte nehotarata de multe ori 🙂
In conditiile in care persoana respectiva chiar are nevoie sa insisti, e ok. Dar aia sunt foarte rari.
In general nu imi place sa insist. Si nici sa insiste altii. Ma enerveaza. Cand e vorba de insistat sunt de acord cu aia din Germania: NU e NU! 😀
Cred că-ţi datorezi să insişti până te asiguri că cel din faţa ta a primit mesajul cu toate detaliile.
Mi se pare că din cauza că ne e frică să nu depăşim o anumită limită ne oprim la mijlocul drumului lăsând o grămadă de lucruri subînţelese din punctul nostru de vedere, neînţelese de fapt, dacă e să întrebăm interlocutorul.
În unele cazuri, mi se pare chiar că oamenii aceia din faţa noastră care ne forţează să ne depăşim limitele şi ne enervează, sunt de fapt o lecţie un pic mai dificilă, absolut necesară, însă.
Pe scurt: nu m-as opri dacă n-aş fi sigur că mesajul e complet, nu m-aş opri până nu mi-aş defini limitele şi condiţiile. Altfel, mă las abuzat, de frică să nu deranjez.