Acasa » Atitudine » E simplu. Fii fericit!

E simplu. Fii fericit!

Vrei să ai succes într-un anumit domeniu al vieții tale? Dar în toate? Ce-ar fi dacă ai reuși în toate aspectele importante? (Iubire, carieră, bani, sănătate și mai adaugă ce e important pentru tine). Cum ar fi dacă ți s-ar da oportunitatea să ai tot ce îți dorești tu? Ce ai vrea cu adevărat?

Știi cum poți să ai toate astea? E simplu. Fii fericit!

“Voi fi fericit atunci când…”

Atunci când…ce? Chiar crezi că atunci vei fi fericit sau doar te păcălești amânând starea de bine? Fii sincer cu tine însuți.

De ce să aștepți până când termini facultatea, îți dai demisia, devii milionar, te căsătorești, mergi în vacanță pentru a fi fericit? Trezește-te române! Fericirea e o stare, nu o medalie ce o obții.

Nu lucrurile pe care ți le dorești îți vor aduce fericirea, ci fericirea îți va aduce la picioare ceea ce-ți dorești.

Voi fi fericit atunci când… decid eu să fiu fericit. Cam așa stau lucrurile. Până când nu ești tu hotărât, vei amâna până și fericirea.

În acele zile când spui că toate merg bine și întâlnești numai oameni faini și experiențe minunate pe drumul tău, starea ta emoțională e de vină.

În zilele când spui că viața e grea, că oamenii sunt răi și numai „ghinion” ai, starea ta emoțională e de vină.

“Păi cum să fiu fericit când am rate la bancă și n-am serviciu, când m-a părăsit perechea și m-am și îmbolnăvit?”

Dacă ceea ce vezi tu în exterior nu e o cauză, ci un efect?

De cele mai multe ori ne găsim scuze pentru a nu fi fericiți chiar acum. E o perioadă grea, e criză, ne-a părăsit X-ulescu și atâtea alte motive care nu sunt decât efectele unor stări de apatie, tristețe, nepăsare și amânari. Stările tale nepotrivite te-au adus în situația actuală.

Vrei să schimbi ceva din situația ta actuală? E simplu. Fii fericit!

Nu experiențele din viața ta sunt groaznice, ci groaznic este modul în care le privești.

Schimbă-ți starea acum

1. Pune muzică și dansează. Sau sari. Nu contează cum te miști, atâta vreme cât te miști. Nici ochii din cap să nu-ți stea în loc. Și cântă tare, chiar dacă îți bat vecinii la ușă.

2. Fii recunoscător. Scrie o listă cu 100 de motive pentru care ești recunoscător. Nu e un exercițiu ușor și îți poate lua timp, însă după ce scapi de câteva blocaje, vei ajunge să înțelegi de ce 100 de motive și vei realiza cât de bogat ești chiar acum.

3. Gândește-te la o persoană pe care o iubești. Dacă poți, sun-o. Gândește-te apoi la cineva care te iubește și la fel, sună acel om. (dar atenție! Nu pentru a te plânge, ci pentru a vorbi lucruri plăcute. Dacă nu poți, după ce-I auzi vocea, închide telefonul)

4. Gândește-te la problema ta și fă o caricatură. Acum scrie despre ea. Ce ar spune despre problemă un comic? Cum ar prezenta-o?

5. Abia după ce te simți vesel și încrezător, gândește-te la soluții. Pune-ți întrebarea “Cum pot să rezolv cât mai util situația actuală?”


„Cele mai importante lecții de viață. 20 de lucruri care contează” – de Hal Urban – la 30% reducere aici

„Lecții de viață pentru mai buna înțelegere și aplicare a Legii Atracției” – Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Jeanna Gabellini, Eva Gregory – la 30% reducere aici


Starea ta de spirit influențează modul în care acționezi și rezultatele pe care le ai.

Înțelegi de ce spun că dacă vrei să ai succes în orice domeniu e necesar să fii fericit? Dacă aștepți prea mult nu numai că nu vei ajunge la fericire, dar nu vei avea nici succesul dorit.

Oamenii care iau viața ca pe o provocare, sunt veseli și optimiști, se adaptează oricărei situații și găsesc soluții mult mai ușor.

Imaginează-ți un scenariu: Ești supărat că nu ai bani. Spui că doar după ce se va rezolva situația ta financiară vei fi fericit și liniștit. Până atunci, te stresezi, fiind bosumflat iei decizii proaste. Te duci la un interviu și neliniștit fiind, nu inspiri încredere și nu te angajează. Prietenii fug de tine pentru că te plângi toată ziua și tu spui că te-au părăsit. Ajungi la depresie. Te îmbolnăvești. Unde ai reușit să rezolvi problema în ecuația asta?

Dar dacă… ai probleme financiare și deși nu ești într-o stare prea bună, DECIZI să o schimbi. Faci pe clownul, râzi de tine, alergi 2 km și te simți mai vesel, optimist. După un duș, te gândești la soluții. Îți amintești că nu ai mai vorbit de mult cu un prieten care are idei bune și fericit, ieși cu el la o bere. El îți spune de o oportunitate care îți poate rezolva problema sau vă vine ideea să faceți ceva împreună.

La fel se aplică în orice domeniu. De la relații… până la o călătorie pe lună. Dacă ai starea potrivită, poți ajunge mai sus decât ai visat inițial.

Nu mai aștepta

Fericirea este o alegere. Tu decizi dacă să fii fericit sau nu. Evită să o legi de lucruri exterioare ție. Ceilalți oameni și experiențele ce le trăiești sunt pe deoparte catalizatori, însă starea aia unde e? E în tine! Și dacă e în tine, o poți schimba. Te poți juca cu ea.

Dacă încă ai dubii și spui că e greu, amintește-ți de un moment când erai atât de scârbit de o situație încât ai spus GATA! Amintește-ți acel moment și retrăiește emoția de saturație. Adu starea aia în corp și când e la intensitate maximă, încleștează pumnii și spune din nou GATA! Apoi decide tu ce emoție vrei să pui în schimb. Ce te ajută mai mult? Amânarea, tristețea sau fericirea?

Exersează-ți umorul

Oricât ți-ar fi de greu, dacă poți să râzi de o problemă, vei găsi și soluții apoi. Nu sta serios prea mult timp. Faci riduri, dai greș, te îmbolnăvești. Spune tu, merită?

Fă ironii referitor la provocările tale, desenează-le, scrie-le comic, gândește-te cum ar vedea un elefant situația ta?

Și orice provocare ai avea în cale, dacă ți se pare mare, adu-ți aminte că modul în care o privești și etichetezi definește cum te simți. Și în loc să spui cât de groaznică e situația ta, există o altă variant: E simplu. Fii fericit!


Raluca scrie și pe blogul său personal: entuziasm.ro.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

8 răspunsuri

  1. Wow, un articol superb, parca mi-ai descris mie viata in aceste randuri…aici gresim majoritatea, cautand fericirea pe cine stie unde si ea de fapt se afla in noi tot timpul, trebuie doar s-o eliberam !

  2. Cata dreptate ai !!! Fericirea e in mijlocul nostru dar nu o vedem. Din acest moment aleg sa fiu fericit. Multumesc Raluca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!