Eu citesc pe unde apuc
Acum ceva timp aveam un complex foarte-foarte ciudat: şi anume cititul în public. Şi când spun „public” nu mă refer la lecturatul cu voce tare în faţa a zeci de oameni (ăsta-i un alt complex). Eu pur şi simplu mă simţeam stânjenit, mă simţeam ciudat, jenat, privit când citeam prin tramvaie, autobuze, metrouri şi tot aşa.
Toată viaţa mea mama, profesoara de română din clasele mai mici şi meditatoarea (cea care m-a pregătit pentru Capacitate) m-au bătut la cap să citesc. Mă obligau. Dar efectul desigur a fost zero. Nu ştiu dacă voi când eraţi mici lecturaţi ceva dar eu nu puteam şi nici nu voiam. Totuşi, am început să citesc foarte mult o dată ce am început să merg cu trenul foarte mult. De plictiseală îmi cumpăram cărţi şi citeam câteva ore bune pe drum.
Aşa se pare că a dispărut şi complexul de care am amintit mai sus. Aşa am început să mă obişnuiesc cu oamenii din jur care privesc spre tine curios când lecturezi.
Concentrarea era problema mea cea mai mare
Problema mea când eram mic era că nu mă puteam concentra să citesc. Eu deşi citeam fiecare cuvânt din carte nu voiam să-l „trăiesc”, să-l „simt”. E ca atunci când citeşti ceva dar eşti cu gândul în altă parte. Copil fiind eu n-am putut citi din lipsă de concentrare.
Totuşi, o dată cu mersul cu trenul m-am prins că mă pot auto-păcăli, mă pot convinge să fiu atent la ce citesc. Eram atât de plictisit uneori de tren încât nu aveam la ce să mă gândesc iar cartea, povestea din carte, era singura mea scăpare.
Concluzia este că în ziua de azi citesc mult mai concentrat, mult mai atent şi mult mai repede în mijloacele de transport în comun (sau în locurile agitate, gălăgioase) decât citesc atunci când sunt singur acasă.
Am ajuns să citesc mergând
Dar ce m-a făcut de fapt să povestesc toate astea? Chiar zilele trecute am lecturat atât în tramvai cât şi în metrou… dar apoi s-a întâmplat ceva „nou. Am lecturat în mers. Şi totul a venit de la sine. Mă simţeam zen.
Imaginaţi-vă că erau o mulţime de oameni pe stradă venind spre mine, iar eu mergeam cu capul în carte, ridicând foarte rar privirea. Acum imaginaţi-vă că se făcea loc pentru mine prin mulţime, pe trotuarul îngust de Bucureşti.
Eu citesc pe unde apuc. Tu pe unde citeşti?
PS: Articol scris în urma unui eveniment Lecturi Urbane la metrou. 🙂
