“Oamenii sunt fructe sau numere?” m-a întrebat un OM.
“Cred că suntem nişte fructe numerotate”, i-am răspuns. “Fiecare fruct dintre noi are un număr. Sunt convinsă că suntem trecuţi undeva, într-o hârţoagă groasă şi prăfuită, pe inventar.”
Am plantat un pui de gutui în grădină. Era mic cam cât o nuia. Din aceea cu care sunt ameninţaţi copiii când nu sunt cuminţi…
O vreme l-am îngrijit. L-am săpat, l-am udat, am curăţat buruienile din jurul lui. Ba chiar i-am pus o proptea care să-I ghideze către înalţimi. A crescut frumos. Un an. Al doilea an. Apoi am uitat de el.
A crescut în continuare, numai că aracul i-a “rămas mic”. Buruienile au început să-l acopere, iar el, sufocat si sălbatic, şi-a croit drum către cer aşa cum a crezut el de cuviinţă.
Într-o zi m-am uitat pe fereastră şi l-am văzut. Era înalt, dar strâmb. Avea fructe multe, dar mici şi găunoase. Îmi era ruşine. Nu ştiu dacă îmi era mai ruşine pentru că era urât în curtea mea sau pentru că nu avusesem eu grijă de el. El, sămânţă bună, n-a fost îngrijit şi sprijinit, cu ce era vinovat?!
Cam tot aşa e şi cu oamenii. Un om trebuie ajutat să crească. Să fie sprijinit, învaţat, îndrumat de către cei din jurul lui.
Copiii sunt, de cele mai multe ori, rezultatul muncii parinţilor lor. Deşi de multe ori depinde şi calitatea “seminţei”.
M-am tot gândit. Cred că, dacă m-ar întreba din nou, i-aş răspunde OMULUI: “Cu siguranţă suntem copaci, iar fructele sunt realizările noastre!”
Fiecare dintre noi are momente cand trage linie şi face socoteala rezultatelor lui. Le pune în balanţă, le cântăreşte. E mulţumit sau nu.
Puţini oameni trăiesc. Mulţi îmbătrânesc numai.
– o spunea Peter Hahne
2 răspunsuri
Eu sunt foarte mulțumit de rezultatele mele, pentru că le am.
Dar sunt și puțin trist în legătură cu un set de rezultate pe care nu le am, deși le-aș fi putut avea.
Asta mă face mereu să cred că mai există un alt „eu”, mai ca lumea, care o să fie mai deștept și mai tenace și mai responsabil și mai rabdător și, în general, deosebit de deosebit și o să le obțină el fără greutate.
Normal, așa ceva nu există, dar măcar îmi face viața suportabilă.
Și ăsta este un alt rezultat de care sunt mulțumit.
Ai dreptate. Viata nimanui nu este perfecta, dar cred ca tocmai acesta este farmecul ei. Imperfectiunea. Viata este o multitudine de trairi si de intamplari carora incercam sa le atingem apogeul. Motivatia suprema este perfectiunea pe care nu o atingem.