În ultima perioadă am obosit să vad, să aud diferite persoane susținând cât de mult caută sau descoperit adevarata lor identitate (inclusiv eu, trebuie să recunosc), acel „eu însumi” care acum apare pe toate gardurile că trebuie să îl ai. Și de ce am obosit? Pentru că a devenit un mod de a nu fi „eu însumi” pentru prea multe persoane. Acea căutare de sine a devenit o treabă de PR, de imagine… M-am descoperit și acum arăt tuturor cine sunt! Ca toată lumea să vadă… Să vadă ce?
Să vadă ce declarații faci tu despre cine ești?
Nu poți vorbi despre a fi tu însuți pentru că îndată ce ai vorbit nu mai ești tu însuți. Ai spus o apreciere despre cine ești. Cine ești se vede fără a fi nevoit să îi cauți definiție, ba mai mult cu cât încerci o definiție cu atât mai mult vei întina adevaratul tău „însuți”. Ai creat o imagine despre tine, care crezi ca e ceea ce ești. Te vei convinge că așa ești! Vei face așa cum faci și cu oamenii din jurul tău. Vei judeca! Vei spune judecăți frumoase sau urâte despre cine ești. Și vei trăi un rol construit chiar de tine și nu vei cunoaște niciodată adevarata libertate a lui „ eu însumi”.
Adevaratul TU doar ESTE, nu trebuie definit (de tine sau de alții), nu trebuie găsit, este acolo și l-ar putea vedea toata lumea daca l-ai lăsa să se vadă și ai renunța la a creea imagini despre tine (public sau în mintea ta). Aceaste imagini nu pot fi decât copii proaste a cine ești tu.
Dacă decizi să fii și să lași toate acțiunile tale să plece din acest loc vei fii surprins de cât de puțin vor conta acele definiții despre tine pe care le-ai facut tu sau ceilalti și care le-ai adoptat ca fiind natura ta… Vei lăsa adevăratul „tu însuți” să aducă culoare aceastei lumi.
3 răspunsuri
Rezonez total. Deşi cred că e cam abstract postul ăsta, cred că un rezumat ar fi: „Gândim prea mult şi încercăm să fim pe placul tuturor în loc să fim autentici”. Mă confrunt şi eu cu problema asta. Acum sunt masterand, dar felul meu de comunica, este unul de golan de colţul străzii. Şi am încercat pe la facultate să îmi mai diluez spiritul alfa şi să nu îi deranjez pe colegii bine adaptaţi la mediul academic. Am constatat că reuşeam să construiesc nişte propoziţii foarte ACADEMICE, dar complet necongruente cu personalitatea mea, şi deşi apăream inteligent, mă simţeam ca un retardat. Am zis că o să mi se formeze obiceiul de a comunica în felul ăsta, dar nici vorbă. Şi am revenit la personalitatea mea „dă cartier”. Nu pot spune că nu alienez spiritele sensibile, da tare-i bine să fii autentic.
Felicitari, Ovidiu! In fond nu suntem oite, nu suntem facuti dupa acelasi sablon… Nu uita totusi in drumul tau catre autenticitate sa fii si tolerant si sa accepti toate formele pe care le pot lua cei din jurul tau…
Sunt tolerant maxim. Chiar imi plac foarte mult majoritatea oamenilor din mediul academic. Mi se par simpatici prin inocenta lor. Atat colegi cat si profesori.