La final suntem cu toții egali…
Ne judecăm după înățime, după culoare, după religie, după greutate, după vorbe, după lungimea părului, mărimea tocurilor, lungimea penisurilor, negrul de sub unghii, clase terminate, nota de la BAC, limbi străine cunoscute și multe altele.
Și toate-s aparențe care de fapt spun atât de puține despre noi.
Eram în aeroport acum câteva luni și în fața mea era un domn cu două capete mai înalt ca mine – e drept, nu sunt un om prea înalt eu – îmbrăcat la patru ace, cu sacou și cravată, cămașă albă și diplomat.
Înițial, când l-am văzut, m-am gândit că e un om important. Era destul de impunător doar prin vestimentație.
Dar stând în spatele său, la coadă, mi-a dat un sentiment ciudat. Vorbea la telefon gălăgios și părea foarte îngâmfat și plin de sine. Aeroportul nu-i cel mai liniștit loc, dar domnul acesta era chiar gălăgios.
Ajuns la zona de securitate a trebuit să-mi pun într-o cutie de plastic toate obliectele metalice, bagajul de mână și ceea ce mai aveam prin buzunare – portofelul, telefoanele mobile etc.
Domnul din fața mea, gălăgiosul, și-a pus doar diplomatul și a mers mai departe prin poarta aceea ce piuie dacă ai metale la tine.
Domnii de la securitate l-au întors din drum.
El s-a enervat și a început să țipe că are cureaua cu metal și de aceea țiuie.
Domnii de la securitate l-au pus să-și dea cureaua jos.
S-a supus, dar era vizibil enervat.
După ce și-a dat cureaua jos a trecut iar și aparațul a început să țiuie iar.
L-au pus atunci să se descalțe.
El refuza, zicând să merge foarte des cu avionul și s-a săturat de măsurile de siguranță.
Și uite așa, domnul care era la patru ace, ce de la distanță părea un afacerist de succes, acum nu se supunea unor reguli simple și ținea pe loc mai mulți oameni – inclusiv pe mine, care eram fix în spatele lui la coadă.
Agenții de securitate au chemat „întăriri” (e mult spus – au mai chemat doi agenți de pază) care l-au informat că dacă nu se supune, îl vor lua ei în camera de percheziție.
Atunci afaceristul s-a supus. S-a descălțat, și-a scos câteva lucruri din buzunare – și, în fine, acum arăta ca un afacerist care-și pierduse slujba.
Și uite așa, în doar câteva minute, îngâmfatul nostru era egal cu mine din atât de multe puncte de vedere.
Ș-apoi am urcat într-un avion. Eu, el și alți zeci de oameni atât de diferiți, cu salarii atât de diferite, cu familii atât de diferite, cu haine atât de diferite și cu gânduri incredibil de diferite.
Iar în avion am reușit să mă gândesc la un singur lucru pe toată durata călătoriei: la eșec. La cum se va întămpla ceva rău și avionul se va prăbuși. La cum, desi suntem în aer și încă părem foarte diferiți, suntem atât de egali vizavi de viață și vizavi de moarte.
Vizavi de existență.
Indiferent de toate aparențele, la final suntem cu toții oameni. Suntem cu toții atât de egali, dar atât de inegali totodată.
Gândește-te la asta data viitoare când simți frică atunci când ai vrea să vorbești cu cineva.
Gândește-te la asta data viitoare când simți rușine atunci când ai vrea să vorbești cu cineva.
Gândește-te la asta data viitoare când simți că cineva ți-este superior sau inferior.
Suntem, în fața vieții, perfect egali.
Și în această situație nimic nu mai contează. Nicio prejudecată. Niciun stil vestimentar. Nicio religie și nicio culoare a pielii.
La final suntem cu toții egali…
