Mică povestioară despre bogăţie şi sărăcie
Mulţi visează cu ochii deschişi la bogăţie, lux, viaţă fără griji şi tot felul de bunătăţi pe care banii îi pot cumpăra. Dar puţini ştiu cât de bogaţi sunt din punct de vedere sufleteşte atunci când averea bănească le lipseşte.
Bănuiesc că ai mai auzit pe ici, pe colo ceva de genul: „am primit mai mult ajutor de la cei săraci şi nu de la cei bogaţi”. Cu părere de rău îţi spun că ăsta este crudul adevăr. Bogaţii nu înţeleg lipsurile celorlalţi pentru că nu cunosc pe pielea lor ce înseamnă să nu ai de nici unele.
Multă vreme nu am înţeles de ce nu sunt toţi oamenii egali din toate punctele de vedere. Mi-a fost greu să accept diferenţele, dar ştiu că nimic nu se întâmplă degeaba. Orice situaţie are o perspectivă pozitivă şi alta negativă. La fel este şi în acest caz. Oamenii bogaţi nu ar mai fi bogaţi dacă nu ar exista oameni săraci. Nimeni nu ar mai ştii să cuantifice ceea ce are dacă nu ar avea criterii de comparaţie.
În continuare te invit să citeşti o mică povestioară care te va face să apreciezi şi să te bucuri de fiecare lucruşor pe care îl ai la dispoziţie sau în posesie.
„Cu mult timp în urmă, a trăit un om atât de norocos că orice îşi dorea, nu trecea mult timp că şi îl obţinea. Norocul pe care îl avea era bazat pe harul său de a vorbi cu ceilalţi, de a da sfaturi, de a se face înţeles şi de a-i îndruma pe calea potrivită pentru fiecare. Era un om hotărât atunci când îşi punea ceva în minte şi nimic nu îl oprea să aibă sau să ajungă acolo unde îşi propunea.
În cei 40 de ani pe care îi avea, agonisise o avere destul de generoasă. Statutul său stârnea invidie atât în rândul celor săraci, cât şi celor bogaţi. Pentru că era conştient de capacităţile sale, nu se temea să-şi risipească avuţia pe orice sufletul său dorea. Astfel, fiecare zi era ca o sărbătoare pentru el. Nu avea nici un fel de griji şi nu se ruşina să arate lucrul ăsta. Fiind preocupat de imaginea şi de statutul său, ajunsese la un moment dat să nu mai ştie să se bucure de lucrurile simple pe care viaţa le oferă gratuit. Încet, încet el devine arogant şi uită că tot ce are este datorită harului cu care a fost înzestrat.
Nu trece mult timp şi iată că pierde toată averea dintr-o prostie: pariază pe tot ce are că în mai puţin de o lună va reuşi să îl convingă pe conducătorul poporului să îi dea puterea de a lua decizii importante în numele său. Bineînţeles că de data asta harul nu l-a ajutat pentru că nu a ştiut să îl folosească în scop nobil. A încercat să profite de capacităţile sale şi a pierdut respectul, încrederea, averea şi toată faima.
Ajuns în această situaţie, oamenii pe care îi credea prietenii lui i-au întors spatele şi l-au dat uitării. A rămas singur şi fără nici un fel de sprijin. Încet, încet a început să cunoască şi partea grea a vieţii. Nu îi venea să creadă prin ce trece şi cât de încrezut a putut să fie. Nu înţelegea de ce i se întâmplă tocmai lui asta. Cum a fost posibil să greşească în aşa hal şi să cadă pe aceeaşi treaptă cu cei săraci care trăiesc modest de pe o zi pe alta.
Nu a avut de ales şi într-un final a acceptat noul său trai. Umblând pe ici, pe colo şi căutând să-şi facă un mic rost, a văzut că există și oameni care nu dau dovadă de egoism. Erau acei oameni pe care îi subestima atunci când avea o poziţie socială bună; oameni care atunci nu aveau valoare în ochii lui.
A realizat mult prea târziu că fiecare merită să fie tratat ca un frate indiferent de educaţie, statut social sau talente. A înţeles că fiecare se naşte pentru un scop anume: să fie cinstit, conştient de capacitățile sale ca să aducă valoare celorlalţi, şi nu să se laude.
A văzut bucurie, zâmbete şi apreciere în rândul celor săraci. A întâlnit oameni cu suflet mare, dispuşi să dea ajutor la nevoie, oameni care nu cer nimic în schimb. A stat la masă cu cei care mulţumesc pentru pâinea pe care o au pe masă şi apreciază fiecare lucru mic de care au parte. S-a veselit împreună cu cei bolnavi care sunt mai fericiţi decât cei care nu îşi pot cumpăra cele mai la modă lucruri. A trăit în sărăcie cele mai frumoase momente pe care în perioada sa de bogăţie nu le-a avut. A înţeles că sunt o mulţime de lucruri valoroase pe care toţi banii din lume nu le pot cumpăra și că este o adevărată prostie să te crezi cel mai tare.”
Morala povestioarei este:
Oricine poate pierde într-o singură clipă totul atunci când nu apreciază ceea ce are.
La final te invit să îmi spui părerea ta sinceră despre această mică scriere.
Andreea Enache scrie și pe blogul său personal: www.doartu.com
