Nu, nu este normal să mă angajez!
Tot aud în jur oameni care reproșează tinerilor că „Este normal să te angajezi! Deja ai 19/20/21/22/etc. ani!”.
Răspunsul firesc ar trebui să fie „Nu, nu este normal să mă angajez!”
Știai că înaintea apariției mașinilor acționate de abur și a fabricilor, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, angajarea era o chestiune întâmplătoare, foarte puțin structurată și deloc normală?
Oamenii, într-adevăr, munceau. Dar mai rar unii pentru alții, și asta așa, prin înțelegeri verbale, nu organizat sub o formă legală. Ideea de a te angaja la un anume angajator și a te „priva” de orice altă activitate care să-ți aducă bani era total necunoscută, total anormlă.
Spre exemplu țesătorii lucrau singuri, când și dacă voiau să facă asta.
„Astfel, țesătorul avea de obicei posibilitatea de a pune ceva bani deoparte și de a lua în arendă un lot de pământ, pe care îl cultiva în timpul liber, pe care și-l făcea atât cât voia el, fiindcă putea țese oricând i se năzărea.”
„Ei nu aveau nevoie să muncească peste măsură; nu făceau decât ceea ce voiau și totuși câștigau atâț cât aveau nevoie.” – citate din studiul ‘Starea clasei muncitoare din Anglia’ din anul 1845.
Mexicanii mineri de la începutul secolului XX erau „dispuși să muncească doar trei sau patru zile pe săptămână dacă asta le asigura strictul necesar.”
„Stilul de muncă era alcătuit din perioade de activitate intensă ce alternau cu lenevie, asta acolo unde oamenii erau proprii stăptâni asupra vieții lor.” – citate din „Obiceiuri comune” (1991) – E.P. Thompson
Este o „normalitate” destul de recentă. Care tocmai se „sparge”.
Tot mai des, în ultimii ani, companiile mici au început să muște din pâinea companiilor mari.
Vrem servicii și produse tot mai personalizate. Nu ne mai place ce le place celor din jur. Și asta-i foarte bine. :)
Curând revenim la „normalul” de dinainte de industrializare.
