Este firesc ca uneori să ne punem anumite întrebări. Uneori foarte importante. Despre noi şi despre ceea ce facem sau vrem să facem, în mod special. De cate ori nu te-ai întrebat: „Oare fac bine aşa?”, „Oare este decizia corectă?” sau „Oare este varinata cea mai buna asta pe care am ales-o ori vreau să o aleg?”. Tocmai datorită faptului că avem cel puţin două variante (vorbind despre opţiuni) stăm în cumpănă, cântărim cât mai corect soluţiile şi ne pregătim să o alegem pe cea mai bună.
Desigur, nu toţi facem aşa.Unii dintre noi se pripesc, nu se gândesc prea mult şi iau deciziile instinctiv. Pentru a putea face asta ai nevoie de un al şaselea simţ extraordinar, întrucât şansele ca decizia să fie greşită sunt mult mai mari decât dacă încerci să aprofundezi problema.
Recent am avut o discuţie interesantă. La un moment dat, interlocutorul meu m-a întrebat un lucru personal. Am raspuns rapid, fără să mă gândesc prea mult. Răspunsul meu a fost pripit şi nepersonalizat. Atunci m-a mai întrebat înca o data acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. M-am gândit că poate nu a înţeles ce am vrut să spun şi i-am dat un răspuns ceva mai detaliat, puţin personalizat şi desigur cu alte cuvinte. Când m-a întrebat a treia oara acelaşi lucru, sub altă formă, eram intrigată: „De ce mă tot întrebi lucrul acesta? Doar ţi-am răspuns de doua ori, deja!”. M-a rugat să încerc să îi mai răspund încă o dată. Atunci m-am concentrat foarte mult asupra întrebării, m-am gândit foarte foarte bine şi am răspuns detaliat întrebării pe care mi-o adresase. Mi-am dat seama că, deşi îmi pusesem chiar eu de multe ori acea întrebare, niciodată nu mi-am dat un răspuns clar pentru că o tratasem cu superficialitate.
„Răspunsul întrebării tale se află deja în întrebare”, mi-a spus. Lucrul acesta mi s-a părut extraordinar şi m-am gândit că de fapt deţin răspunsul a o mulţime de întrebări pe care mi le-am pus în timp, dar nu mi-am dat suficient de mult silinţa să îl aflu.
Mă tot gândesc câte lucruri-situaţii am evitat sau le-am abandonat din cauză că nu m-am străduit să găsesc soluţia corectă!
Toţi avem momente de superficialiate generate de anumite stări interioare pe care le trăim la un moment dat. Toţi avem „scăpări”. În asta consta frumuseţea vieţii, de fapt: în imperfecţiune. Imperfecţiunea este provocarea permanentă de care avem nevoie. Mecanismul care ne determină să ne testăm limitele. Dorinţa de „a ne ieşi lucrurile cât mai bine”, de a înlatura imperfecţiunea şi de a tinde către perfecţiune.
Asta e partea pozitivă a unui lucru negativ cum este imperfecţiunea.
Aşadar: atunci când îţi pui o întrebare, renunţă la superficialitate! Fii mai exigent cu tine însuţi şi încearcă să aprofundezi cât mai mult întrebarea. Consideră fiecare întrebare pe care ţi-o pui ca fiind un examen pentru care te străduieşti să iei o notă cât mai bună. Tinde către nota maximă!
