„Mâța Vinerii”
Încă de când am fost aleasă să extrag și să prezint “Cartea Secolului’21” pentru ochii cititorilor înrăiți, am fost pusă pe gânduri. Titlul acesta pompos sigur nu este de lepădat. Dar sa aleg eu o carte care să-i întâlnească standardele ….?
În ultima lună, am pus mâna și am răsfoit fiecare pagină a cărților din librării. Și totuși Niciuna nu era deosebită.
Făt-Frumos răpune monstrul; Motănelul-Minune salvează lumea. Toate sunt la fel, chiar si atunci când vorbim despre cele de dezvoltare personală, pe care le căutăm cel mai mult!
Eram pe cale să renunț. Când, dintr-o dată, în ultima săptămână valabilă, am zărit o cărticică firavă pe noptiera mamei mele. Curioasă, mi-am trecut degetele peste titlul creionat cu umor – „Mâța Vinerii”.
Așa că, am citit-o. Pot să vă spun sincer că am terminat-o în mai puțin de 3 zile. Eram în extaz. Îmi găsise-mi în sfârșit cartea.
Dacă v-aș spune fiecare aspect al cărții, v-aș eradica orice poftă și curiozitate de a mai citi-o. Însă, un aspect care mi-a atras atenția, tot vi-l spun … Originalitatea.
Numele protagonistei noastre este ‘Pâtca’. Nu este nici pe departe cel mai fermecător nume, găsindu-l însă foarte potrivit pentru ea.
Pâtca este diferită. Nu are cel mai dezvoltat simț al dreptății, asemeni personajelor îndrăznețe și deosebite din alte cărți fantastice. Nu are aspectul fără de cusur, nici mintea cea mai ageră.
Toate aceste calități o fac însă pe Pâtca un personaj interesant, cu adâncime.
Ajungi să îi cunoști defectele, fricile copilărești și problemele care par că nu o lasă în pace. Te face să o mai judeci, să te pui în pielea ei numai ca să-ți dai seama că nici tu n-ai putea proceda diferit!
Este o carte deosebită și provocatoare care, cel puțin în momentul de față, merită titlul cărții secolului XXI.
Simina Pascal
Ambitioasa si interesata de tot ceea ce este frumos in viata, Simina este apreciata de cei din jurul ei pentru modul cald si placut in care comunica dar și pentru vocea ei extraodinara de povestitor.
Fire independenta si increzatoare, Simina este pasionata de actorie si evident de lectura, cautand mereu sa invete lucruri noi care sa o ajute in construirea altor povesti.