Acasa » Dezvoltare personală » Altele » Scapă de insomnie cu tehnica elefantului

Scapă de insomnie cu tehnica elefantului

“Ce-mi place” mie cel mai mult atunci când am pe cap o grijă cât un elefant e lipsa somnului. Sunt ironică, desigur.

Nu, nu sunt fascinată de dormitul până la ora 12.00 și nici nu trăiesc ca să dorm. Însă câteodată recunosc că mi-e refugiu și de cele mai multe ori e ODIHNĂ, FRĂȚICĂ!

Ei, minunata diferență dintre depresie și anxietate e că nenorocita de pe urmă nu te lasă să pui geană pe geană fără să ai impresia că stă călare pe tine o anacondă. Și astfel dai de o insomnie.

Bineînțeles că e doar în mintea ta și de fapt viața își urmeaza foarte bine cursul cu sau fără șerpii din căpățâna ta, deci la fel de bine ai putea zice “Mdaaaaa! În fine… fie!”, dar totuși nu. Stai cu ochii lipiți de somn și speranță, iar cine se uita la tine zice că te chinui să naști sau ceva, că ți se mișcă globii oculari în spatele jaluzelelor de parcă-i meci steaua-dinamo.

Și dupa zece rugăciuni la sfinți, trei mătănii și încă 2 ore de îndoit cearceaful, adormi. SLAVĂ CERULUI! Dacă ai pe cineva lângă tine, poate observa ușor zâmbetul tâmp de pe fața ta, în timp ce visezi cu căprioare, fericit că într-un final glorios, ai reușit nereușita! Somn frate, somn!

De ce e bun somnul?

Păi, în primul rând pentru că neuronii ăia, mulți sau câțiva, câți îs, au nevoie să facă o pauză. Creierul tău să așeze informațiile luate de peste zi, să adune voturile în urne și să numere dentritele câștigătoare. Corpul tău se reface după o zi plină (indiferent dacă a fost cu activitate precum a da la sapă sau călărit scaunul de la birou).

Să fim serioși… după o noapte de somn, te trezești realizând că elefantul ce-l priveai cu o seara în urmă și puteai să juri că nu-l poți lua de trompă, a devenit o furnicuță. Ai alte puteri să o iei de la capăt.

Ai văzut oameni care lucrează obosiți? Noaptea lor o fi fost albă, da ei îs negrii la față de oboseală.

Și uite de-aia e bună odihna! Că așa o lăsat ăl de sus, să mai și dormim.

Și totuși, cum faci să adormi, mai ales atunci când pare că mai degrabă poți zbura pe lună cu plapuma de la bunica, în loc să-l vezi pe Moș Ene?

Să le luăm pe rând: Am stabilit deja că elefantul este de vină pentru insomnia ta, nu tu. Deci, ne ocupăm frumos de bestie.

1. Gândește-te la ce nu te lasă să adormi. Dacă tot ai stat întins în poziția mortului 4 ceasuri și nici n-ai plecat, dar nici somn n-ai luat, mai bine ridică-te și pune mâna obosită pe un pix și o foaie. Scrie tot ce-ți trece prin cap. Dă-ți ochii peste cap, suspină, fă ce vrei, doar scrie.

2. Inspiră profund și expiră lent, iar acum uitându-te peste ce ai scris, găsește elefantul. E mare, tre` să-l vezi. Formulează într-o singură propoziție problema care te arde.

3. Acum găsește purecii elefantului. Adică, scrie ce gândești tu referitor la problemă. Care e cel mai teribil scenariu care s-ar putea întâmpla? Cât de sigur ești că fix asta se va întâmpla? Apoi rescrie-ți opera de arta, căutând lucruri pozitive.

4. Poți să încaleci animalul sau să-l pui la treabă. Poți rezolva măcar o bucățică din problemă acum? Dacă da, sari pe ea și fă un pas oricât de mic. Dacă nu, pune lighioana la somn și acum te ocupi de tine.

5. Observă-te și vezi ce imagine îți vine în minte când te gândești la problema ta. Imaginile alea, scenariile cu ce s-ar putea întâmpla, cum ar fi dacă…ce e rău, etc sunt doar niște pureci, așa că amintește-ți o perioadă când televizorul tău era cu pureci și așa să transformi acele imagini. Roagă elefantul să calce pe imaginea puricoasă, apoi să danseze până scoți un rânjet pe față.

6. Dacă tot ai schimbat puțin gândurile la punctul 3, imaginează-ți acele posibilități optimiste și observă-te cum vei rezolva problema și totul va fi bine. Inspiră și expiră. Zâmbește, amintește-ți de câte ori ai rezolvat lucruri dificile și observă cum ești un campion în soluții. Deci răbdărică și încredere, că poți.

7. Du-te în pat și trage obloanele. Somn ușor!

În concluzie, nu-ți lua insomnia și problemele în serios și joacă-te. Folosește-ți umorul, neuronii încă treji și dansează cu problemele tale până când descoperi că noaptea este un sfetnic bun și dimineața oricum vei găsi o soluție. Toate trec; până și viața. Așa că dacă tot se întâmplă să nu poți dormi, fă măcar să fie de bucurie.

“Astăzi este ziua de mâine pentru care-ți făceai griji ieri?”

Raluca Mureșan scrie și pe www.entuziasm.ro

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

6 răspunsuri

  1. Cam sec, superficial articolul. Nu vad cum m-ar ajuta daca as avea problema asta. Nu ma convinge. Mai ai de lucrat. Succes in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!