Ştii că ai îmbătrânit când…

Acum câteva luni am făcut frumoasa vârstă de 21 de ani şi m-am simţit al dracului de bătrân, având în vedere că încă simt că acum câteva luni de fapt mi-am sărbătorit majoratul …
Nu ştiu când mi-am trăit ultimii 3 ani de viaţă. Am trecut prin aceşti ani super-rapid. Asta zice despre mine că m-am simţit bine, m-am distrat, mi-am urmat pasiunile… nu? Căci dacă ar fi trecut greu, însemna că nu am avut cei mai fericiţi 3 ani de viaţă…
Şi pentru că tot mai des am acest sentiment stupid de îmbătrânire… am hotărât să fac o listă de lucruri care îmi dau acest sentiment de care aş vrea să scap. Căci nu-i în regulă să mă simt „bătrân”. Sunt cum sunt şi voi trăi atât cât trebuie – important e să fiu fericit şi să-mi îndeplinesc scopul!
Deci, să facem lista! Ca să scap odată de acest sentiment!
Sţii că ai îmbătrânit când…
… prietenii tăi te invită la nuntă.
… bunicii tăi îţi prezintă noul lor baston, de care până acum nu aveau nevoie.
… afli despre o prietenă că e însărcinată.
… nu mai înţelegi muzica nouă.
… începi să vorbeşti despre politică.
… mergi la vot.
… nu te mai joci.
… un copil ştie să folosească gadgeturi pe care tu nu ştii să le foloseşti.
… începi să plăteşti facturi.
… nu te mai plângi de faptul că ai vase de spălat.
… mănânci des aceleaşi mâncăruri.
… începi să-ţi dai seama că ţi-a apărut un rid pe faţă.
… îţi cumperi singur dulciuri.
… oboseşti (cam mult şi cam repede) cănd faci sex.
… vedetele ce ţi-au marcat copilăria se sting (pe rând).
… începi să iei pastile multe şi în mod regulat.
… nu-ţi mai aminteşti ce ai de făcut… şi trebuie să-ţi notezi totul pe post-it-uri!
… ţi-e frică să faci schimbări sau să încerci lucruri noi.
… citeşti cărţi de dezvoltare personală.