Toate generalizările sunt false… inclusiv aceasta.

Acum vreo 8 ani de zile am cunoscut un profesor venit din Anglia pentru a ajuta sistemul educaţional din România. Aveam vreo 13 ani atunci şi el m-a întrebat, între 4 ochi, de ce nu-mi place în România.

Da, eu, omul care tot ţipă că n-ar fi bine să ne mai plângem de ţara asta, acum 8 ani de zile, era primul care voia să fugă de aici, într-o ţară mai frumoasă, mai evoluată.

I-am răspuns: „Toată lumea de aici e tristă.”

Şi el mi-a zis: „Să nu mai zici niciodată ‘toată lumea’, căci nu e niciodată adevărat.”

Apoi a încercat să-mi explice conceptul de generalizare şi cum el este greşit. De atunci încerc să mă abţin din a băga pe toată lumea în aceeaşi oală. Clasic: nu toţi ţiganii fură, nu toţi evreii sunt bogaţi şi bancheri, nu toţi nemţii sunt educaţi.

Generalizările astea duc la prejudecăţi… şi aceste prejudecăţi nu sunt bune.

Dar asta-i, desigur, din nou, o prejudecată. Însuşi faptul că prejudecăţile nu sunt bune este o prejudecată.

Am impresia că în ultimul timp foarte mulţi oameni se atacă atunci când ochesc o generalizare sau o urmă de prejudecată.

Zilele trecute i-am spus cuiva că nu apreciez faptul că înjură pe Facebook. I-am explicat şi de ce: anume pentru că astfel mă face să-mi fac o părere foarte proastă despre el. De ce ai vrea să vadă sute de oameni de pe internet (care-ţi sunt prieteni) că tu ştii să fii extrem de creativ în înjurături pe o temă total irelevantă?

Ş-atunci acest om mi-a sărit la gât cum că, dacă eu îl judec după faptul că înjură în public, sunt prost, căci asta-i o prejudecată. Şi nu-i în regulă să am prejudecăţi.

Dar hai să facem diferenţa dintre o prejudecată şi… a judeca.

Eu, ca om, încep să simt tot felul de lucruri despre alţi oameni din foarte multe şi diverse motive: contează cum te îmbraci, contează dacă eşti spălat, contează dacă eşti pus pe glume sau eşti foarte serios, contează chiar şi dacă eşti îmbrăcat în tricoul cu care te-am văzut ieri. Fiecare aspect, de fapt, contează.

Oamenii sunt făcuţi ca să judece. Fie că-i bine sau nu, asta ne face pe noi superiori animalelor, faptul că gândim. Adică judecăm.

Sistemul nostru de auto-apărare ne face să nu ne simţim în siguranţă când lângă noi se află un ţigan. De ce? Pentru că încă de când eram copil aud numai poveşti despre ţigani care fură, ţigani care ucid, ţigani răi! Asta-i o prejudecată. Prejudecată care în SUA, spre exemplu, nu există. Acolo prejudecata este identică, dar cu negrii. La noi, însă, negrul nu stârneşte frică. Am stat în autobuz lângă un negru şi nu am simţit niciun gol în stomac, deşi am văzut multe filme americăneşti cu negri/mulatri periculoşi. Cabral, se aude? Nu mi-e frică de tine!

Deci poate n-ar trebui să-mi cer eu, personal, scuze pentru ea, pentru prejudecata mea faţă de ţigani. Dimpotrivă, e o prejudecată ce s-a instalat în capul meu din cauza societăţii, din cauza părinţilor mei, din cauza televizorului.

Eu, însă, am responsabilitatea de a mă maturiza şi a verifica prejudecăţile ce-mi sunt „instalate” în creier.

Azi m-am educat să nu simt frică faţă de ţigani. Azi am prieteni ţigani şi îmi dau seama că în copilărie mi s-au instalat în creier nişte gânduri eronate despre ei…

Dar prejudecata asta este foarte diferită de modul nostru de a judeca, a gândi. Una este să vii cu un gând despre ceva gata instalat în cap şi alta este să-ţi formezi, pe baza unor sentimente, o părere despre un om.

Dacă înjuri în public, probabil eşti prost crescut sau cauţi atenţie. Poate needucat. Poate nervos. Şi eu înjur uneori, foarte rar, într-adevăr, dar înjur. De obicei când sunt foarte nervos. Şi încerc să nu o fac în public, ci doar cu persoane pe care le cunosc foarte bine pe lângă mine. Desigur, nu cred că-s needucat pentru că uneori înjur.

Ideea este că n-ar trebui să mai judecăm grupuri de oameni, ci oamenii în mod individual.

Deci te rog să mă judeci după nasul mare şi părul de pe creştet de acum înainte. Nu după culoarea pielii sau religie.

Asta-i diferenţa dintre prejudecată şi… judecată.

În încheiere o să las ceva netradus. E mai bine aşa.

Stop placing all the blame on other people for how they interact with you. People treat you the way you want to be treated. A lot of social behavior is cause and effect. Take responsibility for and accept the fact that you are the only constant variable in your equation.