Acasa » Dezvoltare personală » Productivitate » Tu ai un happy hour zilnic?

Tu ai un happy hour zilnic?

Nici eu nu aveam un happy hour zilnic. Pentru că nu mergeam zilnic în acel bar de la colţul străzii care anunta de la intrare: „Happy hour între orele 15 şi 16 – 20% reducere la orice produs”.

Ăla nici nu-i happy hour, este „reducere neinteresantă la o oră neinteresantă hour”.

Aşa că m-am decis, pentru productivitatea mea, să-mi ofer în fiecare zi în care muncesc un happy hour! Adică să mă răsplătesc cu fix o oră de ceva, orice, dar nu muncă. Pur şi simplu ceva ce vreau să fac, îmi place să fac, simt nevoia să fac… ceva la care-mi stă capul!

Uneori am pur şi simplu chef să stau în pat. Dar dacă stau prea mult în pat, nu-i bine, căci mă simt neproductiv, simt că trece ziua pe lângă mine şi curând ajung în depresie… (bine, poate exagerez cu depresia, dar nu mă simt prea bine…)

Aşa că mă asigur că stau în pat DOAR o oră. Şi asta DOAR după ce-mi fac o parte din treabă. Nu trebuie să-mi fac TOATĂ treaba sau toate task-urile, ci important este să încep.

Când începi ceva, subconştientul tău se gândeşte la acel ceva chiar dacă tu apoi pleci să faci un duş fierbinte. Aşa că de fapt, orice pauză, oricât de mică, e benefică productivităţii.

De când am un happy hour în fiecare zi nu mai am zile în care dau „snooze” la treabă. Nu mai am zile în care nu fac nimic-nimic sau lucrez mult mai puţin decât aş vrea sau ar trebui.

Happy hour-urile mele sunt de obicei ocupate cu: statul în pat, cititul, jucatul sau, uneori, făcutul unui duş „idiot”. Duş idiot pentru că atunci când fac duş, îmi vin idei. 🙂

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

  1. incearca pomodoro technique… face minuni 🙂

    btw: daca inchizi popup-ul ala odata ar fi cool sa tina minte macar o perioada sa nu ti-l mai arate de fiecare data cand intri pe site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!