Tu cunoşti limbajul spaţiului?

Aşa cum limbajul corpului ne influenţează atunci când comunicăm, prin expresia feţei, gesturi sau poziţia corpului, la fel o poate face şi limbajul spaţiului, prin modul în care folosim spaţiul din jurul corpului nostru.

Limbajul spaţiului reprezintă chiar obiectul de studiu al proxemicii, ştiinţa care studiază perceperea şi utilizarea spaţiului de către om.

În activităţile de zi cu zi, fiecare persoană îşi revendică spaţiul din jurul trupului ca fiind spaţiu său personal, pe care ni-l putem imagina ca pe un balon sau o bulă de aer care înconjoară omul. Încălcarea acestui spaţiu generează disconfort, nervozitate şi chiar conflicte, fiecare tip de relaţie între oameni implicând anumite reguli de organizare a spaţiului şi distanţelor.

Pentru a putea întelege semnificaţiile distanţelor care ne despart de ceilalţi, spaţiul care ne înconjoară poate fi împărţit în patru zone: intimă, personală, socială şi publică.

Zona intimă / 0-45 cm

Este zona care ne înconjoară trupul şi care permite doar accesul persoanelor de încredere: părinţi, copii, soţ/soţie, prieten/prietenă. Atunci când persoane antipatice îţi invadează această zonă te simţi iritat, deoarece în plan psihic te plasează pe o poziţie defensivă. Din acelaşi motiv te irită şi aglomeraţia din autobuz sau lift.

Zona personală / 46 cm-1,22 m

Aceasta corespunde distanţei normale dintre doi oameni care vorbesc. La această distanţă oamenii se pot atinge doar dacă amândoi întind braţele, astfel în această zonă suntem protejaţi de atingerea celorlalţi. Ca şi în cazul zonei intime, invadarea zonei personale de către străini sau persoane nedorite poate instala o stare de nervozitate sau iritare.

Zona socială / 1,23 m-3,5 m

Zona socială este distanţa pe care o impunem între noi şi străini, dar şi în relaţiile oficiale, în vânzări, negocieri sau în relaţiile profesionale. Este spaţiul pe care îl menţinem faţă de colegi, şefi, vânzători, adesea, acest tip de distanţă fiind marcat de ghişeu, birou sau tarabă.

Zona publică / peste 3,5 m

Acest tip de distanţă apare în raporturile oficiale, când o persoană se adresează unui grup de ascultători, de pe o poziţie oficială, dominantă: profesor, preot, politician, judecător etc. Vorbim aici despre discursul public, cu caracter oficial, formal.

Nevoia de spaţiu variază aşadar de la o persoană la alta, de la o profesie la alta, de la un context social la altul.

Însă, trebuie să ştim că atunci când avem veşti bune sau suntem veseli avem tendinţa de a ne apropia de interlocutor, iar când avem veşti proaste sau sentimente negative luăm distanţă în mod instinctiv. Nimic mai adevărat! Când ai veşti bune abia aştepţi să le comunici tuturor, însă când eşti supărat preferi să te retragi sau să te izolezi un timp.

În concluzie…

Încearcă să te adaptezi la situaţia în care te afli la un moment dat pentru a da dovadă de respect faţă de interlocutor. Atunci când nu ştii ce atitudine să adopţi, e mai bine să fii mai distant decât să invadezi spaţiul altor persoane.

Acum, că ai aflat despre limbajul spaţiului, te-ai gândit vreodată că există atâtea zone şi distanţe în viaţa noastră?

Bonus: ştiai că nevoia de spaţiu variază şi de la o cultură la alta? Distanţele sunt mai mari în America, Australia, Canada şi mai mici în Europa şi Japonia. Şi chinezii au spaţii personale mici şi de aceea “ciocnirile” neintenţionate pe stradă nu necesită scuze. Iar la noi… oamenii care trăiesc la ţară tind să se apropie mai mult decât cei de la oraş!