Tu de unde-ţi iei energia?
În viaţă dăm de multe ori de conceptul de dualitate: alb şi negru, gras şi slab, scund şi înalt, vesel sau trist, introvertit sau extrovertit…
Şi aseară am auzit o întrebare care m-a pus pe gânduri: „Tu eşti un introvertit sau un extrovertit?”
Lângă mine se afla o persoană care mă cunoaşte foarte bine. I-am zis: „Măi, eu chiar nu prea ştiu cum sunt… tu cum mă vezi?”
Şi a sărit: „Eşti extrovertit, clar!”
Şi cumva m-am atacat: eu, tăcutul Ariel, cel care nu se bagă în seamă, stă cuminte în banca lui, când ceva-l supără mai mult tace din gură decât să face scandal… eu să fiu extrovertit?! Nu se poate!
Şi mi-am zis: „Sunt hibrid! Se poate?”
Şi ca răspuns mi s-a zis: „Tu de unde-ţi iei energia? Poţi s-o iei de la tine, din interiorul tău, stând cu tine… sau poţi s-o iei de la cei din jur, de la mulţime, de la alţi oameni.”
Am stat, am meditat şi răspunsul a fost: „Tot hibrid sunt! De multe ori îmi iau energia din timpul petrecut cu mine, dar totodată am momente când cei din jur mă fac să radiez, să fiu cel mai fericit om…”
Şi apoi mi s-a explicat:
Un introvertit are un bârlog. (Am, confirm!) Şi din acel bârlog el îşi ia energie stând cu sine… (Aşa e… până aici.) Şi când e plin de energie şi a copt ceva acolo, iese fuga-fuguţa din bârlog şi face ce-i de făcut. Apoi, secat de energie, trebuie să revină în bârlogul lui, scăpând de oamenii ce-l înconjurau, ca să se reumple de energie. (Da-da-da, aşa este! Eu fac exact aşa!) Totodată pe introvertit mereu o să-l obosească perioadele lungi în care trebuie să stea cu mulţi oameni lângă el, cu necunoscuţi, îl deranjează după o perioadă gălăgia mulţimii… (Da, din nou, confirm, aşa este!)
În schimb, un extrovertit îşi ia energia şi inspiraţia de la cei din jur, bârlogul fiind locul care-l seacă de puteri.
Şi deşi îmi vine din nou să zic că-s un hibrid, – şi poate sunt, cu tot dreptul, poate cu toţii suntem hibrizi… niciunul dintre noi fiind de fapt 100% introvertit sau 100% extrovertit – consider acum că-s introvertit pentru că-s genul de om care preferă să nu se exteriorizeze sau se exteriorizează foarte greu…
Când primesc un cadou sunt întrebat adesea: „Nu te bucuri?”
Şi răspund: „Ba da, jur, sunt foarte bucuros, îmi pare rău că nu ştiu să arăt asta! Uite, zâmbesc. Îmi place la nebunie! E super!”.
Şi de cele mai multe ori lumea crede că-s ironic. Dar nu sunt. Nu mă pot exterioriza mai mult decât trebuie. Nu plâng de fericire sau supărare. Nu sar în sus de bucurie aşa, pur şi simplu. Poate doar după o bere. Noroc cu alcoolul!
Sunt exact genul de om care are un bârlog în care coace tot felul de treburi. Sunt genul de om care când se enervează foarte tare nu explodează (sau explodează rar), ci înainte de toate tace şi refuză orice fel de comunicare pentru că ştie că singurul mod de a se calma este bâlogul.
Iar toată filosofia de mai sus am învăţat-o mergând la evenimentul de lansare a lui Daniel Zârnescu pentru noua sa carte: „Pe mine mă cheamă George”.
Deeeeci… Tu de unde-ţi iei energia?
