Vrei să poți citi trei cărți pe zi?

Acum 2 ani am fost la un curs ce la început mi s-a părut straniu, dar până la final a reușit să-mi schimbe viața. Am scris despre toată experiența de atunci aici. Acum, la 2 ani distanță, vreau să promovez acest curs. Pentru că, fără niciun pic de mișto, merită! 🙂
CE ÎNSEAMNĂ PHOTOREADING
PhotoReading nu este să citești. PhotoReading sau Fotocitire (în românește) este să fotografiezi mental un material scris la o viteză de minim 25 000 cuvinte pe minut. Sistemul de fotocitire reprezintă o nouă abordare a materialelor scrise și, cum spune Paul Scheele în manualul instructorilor, faptul că știm deja să citim poate fi o barieră foarte mare.
PHOTOREADING ȘI CREIER
Constant se fac noi descoperiri despre incredibila capacitate de învățare a creierului uman. El este un procesor de informație extraordinar, capabil să acumuleze enorm de multa informație la o viteză foarte mare.
Atunci când se apropie de o nouă informație, în mod natural, creierul, caută tipare pe care le recunoaște și vede imaginea în ansamblu. Preferă să vadă totul deodată și abia apoi să caute moduri în care să abordeze situația dată. În timp ce creierul funcționează de la “întreg la parte”, noi învățăm la școală o abordare diferită, nefirească și împotriva felului natural în care învață creierul nostru, anume “de la parte la întreg”. Învățăm să citim litere, grupuri de litere, cuvinte, propoziții, apoi fraze și mai apoi paragraf după paragraf.
În cartea sa, Factorul Einstein, Dr. Win Wenger spune că noi oamenii ne naștem genii și suntem “de-genializați” între 9 și 13 ani prin inversarea modului în care învățăm.
În PhotoReading se folosesc două funcții ale creierului uman: procesorul preconștient și baza de date a minții nonconștiente.
Mecanismul de acumulare al informațiilor conștiente, numit în psihologie “procesorul preconștient” permite dezvoltarea unei cunoașteri care trece dincolo de conștient. În urma cercetărilor realizate în cadrul Laboratorului de Cercetare Cognitivă a Universității Tulsa, Dr. Pawel Lewicki a arătat că informațiile intră în memorie prin canale care sunt independente de conștient și implică o organizare mai avansată și mai complexă structural decât ce poate gestiona gândirea controlată de conștient.
Se pare că procesorul preconștient este implicat în operații cognitive de nivel înalt precum codarea, interpretarea stimulilor, tragerea concluziilor și declanșarea reacțiilor emoționale; toate acestea sunt esențiale în citit.
Într-unul din rapoartele sale, Dr. Wenger spune că baza de date a minții nonconștiente este mai mare decât baza de date a minții conștiente în proporție de 10 miliarde la 1. În cartea sa, Factorul Einstein, arată că noi posedăm vaste resurse de memorare.
CURSUL DE PHOTOREADING
În cadrul cursului, asimilezi tehnica de PhotoReading ce poate fi descrisa drept un protocol, o succesiune de cinci pași, care se bazează pe două funcții ale creierului nostru: procesorul preconstient și baza de date a minții nonconștiente.
Cursul se desfășoară pe parcursul a două zile, de obicei sâmbăta și duminica. Începe la ora 09:00 și se încheie între 17:00 și 20:00, în funcție de modul în care participanții asimilează tehnica.
Numărul de participanți din cadrul unui curs este de aproximativ 12.
Pe perioada celor două zile, participanții citesc cel puțin 4 cărți și mai multe articole.
Urmatorul curs are loc pe 22 si 23 martie. Taxa de participare este de 1600 lei. Inscrierile se pot face aici: