Zona de confort – acest concept despre care cu toţii auzim, dar pe care puţini îl pot explica sau înţelege. Deci ce este de fapt zona de confort? De ce ar trebui să ieşim din ea? Ce? De ce? Prin ce? Cum?
Zona de confort ne-o putem imagina ca un cerc de acţiuni ce radiază în jurul nostru. Aceste acţiuni din cerc sunt de obicei acţiuni pe care le facem des, în viaţa de zi cu zi, cu care suntem obişnuiţi. În afara cercului sunt acţiuni ce le facem rar, ce adesea ne displac. A ieşi din zona de confort înseamnă a te forţa să faci acţiuni ce se află în afară cercului de acţiuni cu care eşti obişnuit.
Spre exemplu poate nu eşti un om tocmai sociabil – foarte rar vorbeşti cu cineva de pe stradă, cu cineva necunoscut. A ieşi din zona de confort înseamnă să te forţezi să intri în vorbă cu oameni necunoscuţi. De ce ai face asta? Tocmai ca să progresezi, ca să evoluezi, ca să devii şi tu un om sociabil.
Exemplu concret
Ştiu cazuri reale în care oamenii nu cereau indicaţii pe stradă pentru că nu voiau să vorbească cu necunoscuţi – le era ruşine, le era frică etc. Ieşirea din zona de confort este de fapt un exerciţiu. Obligându-te să întrebi oamenii de pe stradă tot felul de lucruri (dacă n-ai nevoie de indicaţii poţi să întrebi cât e ceasul – doar ca să ieşi din zona de confort) o să te obişnuieşti cu vorbitul cu necunoscuţi. Data viitoare când te vei pierde prin oraş nu-ţi va mai fi frică să te bagi în seamă şi să ceri instrucţiuni.
Ce oferă şi ce nu oferă zona de confort?
Da, e adevărat… când suntem în zona de confort ne simţim în siguranţă, putem sta relaxaţi, ştim clar ce avem de făcut, cum se face etc. Dar zona de confort nu ne permite să evoluăm. Stând în această zonă confortabilă foarte rar vom face lucruri şi vom trăi experienţe noi.
Când trebuie să ies din zona de confort?
Unii ar zice că mereu sau cât mai des… Dar eu aş opta pentru varianta: „Ieşi din zona de confort atunci când ai nevoie să ieşi din zona de confort.”. Vasăzică eu consider că ieşirea din zona de confort este un exerciţiu foarte bun prin care ne învăţăm pe noi înşine cum să ne comportăm în situaţii cheie.
Exemplul de mai sus se referea la vorbitul cu necunoscuţi, dar există o groază de situaţii în care mulţi din noi nu ştim cum să reacţionăm: vorbitul în public, vorbitul cu persoanele de sexul opus, vorbitul cu un copil, vorbitul cu şeful şi aşa mai departe (şi nu, nu doar la „vorbit” ajută zona de confort).
Un articol excelent pe tema aceasta se găseşte aici – scris de Ionuţ Ciurea.
Tu ai ieşit vreodată din zona de confort nesilit de nimeni?
26 de răspunsuri
intotdeauna, nu ma dau in laturi de la aproape nimic >:)
@ moto_lady: fericito! 🙂
Eu, din păcate, prefer de cele mai multe ori să mă încadrez în zona de confort… Totuşi, mai mult sau mai puţin consecvent fiind, încerc să schimb lucrurile pentru că, aşa cum sugerează Ariel, ieşirea din zona de confort îţi permite să evoluezi.
am citit articolul,este foarte adevarat in tot ce spune autorul,voiam sa trec mai departe dar am incercat un exercitiu de iesire din zona de confort si iata ,asa am scris cateva cuvinte .
@Flori – e un început. 🙂
@moto_lady nimic ? chiar nimic. Eu zic ca nu realizezi totusi ca de multe ori tot in zona de confort stai . Mai rar, dar totusi.
Va recomand povestioara scrisa de Spencer Johnson „Cine mi-a luat cascavalul ?” pentru a afla ce anume te tine in zona de confort , si consecintele acestui fapt .
Un articol foarte cool:),mi-a placut foarte tare, in realitate eu dupa propria-mi personalitate pot spune ca progrese cele mai mari au fost atunci cind nu eram in zona de confort cind aveam conditii de trai nu chiar bune sau cind sursele financiare erau la limita sau chiar nu existau sau atunci cind pe o perioada foarte lunga de timp nu puteam procura ceva nou.In acele momente creiarul incepe se functioneze cu totul altfel si vreau sa afirm ca in partea pozitiva, pentru ca atunci el incepe va functioaneze la 100% pentru a gasi iesire din situatia pozitiva dar nu numai 10% cum ne-am deprins, si in general e mai interesant sa traiesti cind esti in afara zonei de confort pentru ca e mai interesanta si mereu afli ceva nou………Sfatui pe toti IN SFIRSIT IESITI DIN ZONA DE CONFORT!!!!!
Ca developer ies aproape mereu (apare cate un lucru nou, o noua metoda de a implementa „lucruri”, un algoritm ceva mai complicat, etc) din zona de confort si imi place al naibii de mult, dar am si evoluat pe masura.
PS: Ariel, imi place ca reveniti la articolele mai vechi!
Îmi place să cred că ce am scris, rămâne scris… şi cu ajutorul lui Google articolele vechi rămân vii. Uneori îmi amintesc şi eu de ele şi le scot la suprafaţă iar. 🙂
Foarte interesant articolul, mi-a oferit tocmai acel imbold pe care-l căutam.
Bine explicat conceptul de zona de confort
da asa-i; iesind din zona de confort iti setezi..provocari aparent (im)POSIBILE, odata ce le-ai facut ,te-ai autodepasit..ai evoluat..si pana la urmatoarea mare provocare e doar un pas. App. Singura cale spre propria EVOLUTIE..sunt provocarile…iesirea din ”acel calduros loc de confort”.( Vorbesc din propria experienta…nu in general) chears.
Salut,
Poti sa-mi recomanzi niste carti legate de tema asta.
Mutumesc
Singura modalitate prin care te poți dezvolta este să încerci să ieși în permanență din zonele de confort. De fapt, orice zonă de disconfort se transformă mai repede sau mai târziu într-o zonă de confort, iar atunci este din nou momentul să faci o schimbare. Doare așa poți evolua!
Clar ca ne aflam in aceasta experienta pamanteana pentru a evolua. Zona de confort ne limiteaza, incetineste, distrage, frustreaza, oboseste, etc. Iesirea din aceasta zona poate fi o alegere personala sau mai exista cazuri in cae o anumita situatie se cere rezolvata, astfel, viata, ne scoate la pascut pe alte pasuni…. Cea de a doua varianta se intampla mai des si intr-un final individul isi inradacineaza priponl si pe noua pasune.
Fiecare alege si fiecare are momentul sau. Nu putem forta lucrurile.
Ganduri bune! 🙂
Bani online! Daca v-ati saturat sa cautati oferte cu adevarat serioase, acum e timpul sa va opriti, pentru ca aici veti gasi ceva ce e deja demonstrat! Puteti castiga bani online, cu un efort inteligent, in timpul liber! Trebuie sa aveti calculator, conexiune la internet, sa stiti sa folositi emailul, documente word si pdf. Tot aici veti invata totul gratuit! Numai cand va hotarati cu seriozitate, cereti detalii mai multe la adresa de email: [email protected]