De la întâi iulie mi-am schimbat statutul de la angajat la antreprenor. Sună măreț și curajos, în fapt este haotic și schimbător. Pentru că aici mă aflu acum, aș vrea să vorbim despre schimbare. Ce înseamnă schimbarea pentru noi și cum luăm o asemenea decizie importantă? Dacă să rămânem sau nu într-o relație, dacă să facem sau nu un copil, dacă este sau nu cazul să ne înșelăm partenerul? Dacă să ne schimbăm serviciul sau poate orașul în care locuim? Toate aceste întrebări apar la un anumit moment în viața oricui.
Eu am avut parte de multe schimbări majore în viața mea: m-am căsătorit, am înșelat, am făcut un copil, m-am despărțit de soț. Între timp m-am recăsătorit. Pe tot acest parcurs serviciul mi-a fost factor de stabilitate. Firma de la care am plecat cu întâi iulie mi-a fost gazdă și familie timp de zece ani. Este prima decizie importantă din viața mea pe care nu o regret în sensul că nu m-am gândit nici o clipă că poate ar fi fost bine să mă mai gândesc, cum s-a întâmplat la celelalte.. Deși mi-e foarte dor de colegi, de deplasări, de colecțiile de încălțăminte…
Ce a fost diferit acum față de dățile trecute?
Căsătoria – M-am căsătorit pentru că eram convisă că să ai un soț și un copil te face femeie, îți îndeplinești rolul. Și în plus am vrut să fac pe dos de cum mi-a sugerat tata, adică să mai aștept. A fost o decizie bazată pe tipare preluate de la părinți cât și pe ego. N-a existat nici un pic de înțelepciune la mijloc.
De ce mi-am înșelat soțul? – Nu m-am gândit nici o clipă la durerea pe care i-o provoc și cicatricea pe care urmează să o las. Mă drogam cu cu adrenalina escapadelor. Aveam senzația că fericirea mea vine din admirația bărbaților și aprobarea lor. Tot fără înțelepciune…
Copil – Credeam că va schimba lucrurile în cadrul relației…poate le-ar fi schimbat dacă nu aveam un accident grav de mașină în luna a opta care a fost începutul unui lung lanț de încercări pentru care nu eram pregătită.
Divorț – Nu mi-aduc aminte decât ca îmi găsisem alt partener care părea să fie mult mai potrivit. N-am stat pre mult pe gânduri, din păcate.
Până la urmă acest lung șir de schimbări m-a adus aici. Nu regret deciziile luate, sunt recunoscătoare pentru oamenii din viața mea. Ce regret însă este că aș fi putut să fiu mai caldă și cu mai multă empatie pentru cei din jur. Eu am crezut că trebuie să iau viața în piept și să mă lupt cu toți, să dovedesc ceva.
Ce s-a schimbat? Acum știu că nu vreau să am un scop în viață ci doar să mă bucur de ce mi se întâmplă și să fiu liniștită. Cu această nouă perspectivă decizia de a începe o afacere a venit natural. Am putut să accept să mă întrețină soțul meu, să fiu și manager și executant, să îmi scad statutul și nivelul de trai (cel puțin pentru o perioadă). Nu sunt foarte atașată de rezultat. Dacă nu reușesc, mă voi angaja din nou și va fi fost o joacă frumoasă și un pic cam scumpă. În felul acesta stresul și presiunea se strecoară rar in gândul meu, doar când sunt într-o dispoziție proastă sau când muncesc pre mult.
O decizie bună este o decizie care vine din înțelepciunea noastră sau din intuiție și nu avem nici un dubiu în privința ei. Ea vine când mintea noastră este liniștită și suntem împăcați cu noi înșine. Lansăm întrebarea, așteptăm și ascultăm în starea de confuzie până avem claritate. O claritate care vine din altă dimensiune, nu de la analiza pro și contra sau swot.
Iată ce mi-a răspuns Jack Pransky, autor și speaker internațional cu experiență de peste 30 de ani in facilitarea înțelegerii celor trei principii, când l-am întrebat despre decizii:
O: Jack, sunt curioasă, cum ne afectează înțelegerea celor trei principii în viața de zi cu zi. De exemplu cum știu dacă atunci când iau o decizie ea este cea care vine din înțelepciune și nu de la puterea iluzorie a gândurilor?
J: Înțelepciunea ne vorbește tot timpul, însă pentru a o auzi trebuie să ascultăm foarte, foarte profund. Acest lucru se poate întâmpla doar când mintea noastră se limpezește de toate lucrurile pe care le ”știe” deja. Știm că o auzim când pur și simplu ne dăm seama că ceea ce am auzit este ”potrivit”. Fără urmă de îndoială. Dacă există o urmă de îndoială și ne întrebăm dacă este ”înțelepciunea” cea care ne vorbește sau nu, sigur nu este. Când vine de la ”înțelepciune”, știm pur și simplu că aceea este cea mai bună decizie.
Eu am avut, de exemplu, nevoie de 2-3 luni de separare în cadrul unei relații dificile, până am reușit să aud vocea înțelepciunii. Când am auzit-o am știut fără nici un dubiu că liniștea mea sufletească era mai importantă pentru mine decât să stau în cadrul căsniciei respective. Dar am stat în starea de ”nu știu ce să fac” până când mi-a fost clar în ce direcție vreau să o apuc. Și când mi-a fost clar nu am regretat decizia pe care am luat-o nici o secundă. E vorba de sentimentul pe care îl ai. În adâncul inimii știi, trebuie să asculți cu atenție.
Puteți să citiți mai multe pe această temă pe pagina mea http://www.oanavaideanu.com/ro
