Nu poate exista o transformare a întunericului în lumină şi a apatiei în mişcare fără EMOŢIE. (Carl Gustav Jung)
Ora 20.00. Zgomotul produs de motoarele deja pornite se intensifică. Simt cum miracolul ce ne-a acceptat primitor începe să se dezmortească. Alunecă încet către luminile dispuse pe drumul ce-l are de parcurs.
E linişte. Unii urmăresc cu atenţie indicaţiile stewarzilor, în timp ce alţii privesc dezinteresaţi prin hublou. Este o noapte neagră. Sau aşa o percep eu. Poate din cauză că luminile oraşului sunt foarte departe şi singurul contact cu exteriorul sunt beculeţele ce clipesc ritmic, nervoase, indicând şi delimitând traseul.
Aştept cu nerăbdare finalizarea indicaţiilor. Consider că este de datoria mea să le urmăresc, dar am senzaţia că pierd clipe importante, în care aş putea savura decolarea.
În sfârşit! S-a terminat! Avionul prinde viteză. Simt cum pamântul fuge de sub mine. O clipă închid ochii. Emoţia care mă încearcă este sublimă. Ştiu că urmează “Momentul” şi mi-e teamă că pentru o clipă de neatenţie l-aş putea pierde.
Dar nu îl pierd! O forţa nevazută ridică aparatul şi pentru o fracţiune de secundă am impresia că eu am rămas jos. Dar îl prind din urmă şi mă ridic o data cu el. Urc. Urc din ce în ce mai sus. Atât de sus, încât acum simt că sunt una cu cerul. Oraşul a rămas departe. Este o masa diformă de luminiţe asociate, disociate, circulare, liniare. Atât este oraşul. O sursa de lumină sfărâmată în milioane de bucăţele. Iar eu sunt în cer şi cerul este una cu mine. Privesc în jur. Doamna din dreapta mea lecturează încă de când s-a aşezat. Se oprise – din politeţe, presupun – în timpul indicaţiilor stewarzilor. În dreapta îi stă fiul de vreo 14 ani, ce face nişte desene cu pixul pe o bucăţică zdrenţuită de hârtie.
Mă întreb câţi dintre oamenii care sunt acolo cu mine au simţit ce am simţit eu?
Mă întreb căţi dintre noi mai văd ce e de văzut şi mai simt ce e de simţit?
Lucruri mărunte, obişnuite, de care oamenii au uitat să se mai bucure…
Din nefericire, în căutarea asta nebună de inedit, oamenii plictisiţi au orbit, iar simţurile le-au amorţit. Caută nemaipomenitul, nemaivazutul şi nemaiauzitul, uitând să se bucure de lucrurile care le sunt la îndemână. Cred că dacă aceste lucruri ar avea puterea să îi strige, nu le-ar auzi.
Primăvara e în drum spre noi. Până să se instaleze avem timp suficient să învătăm să ne bucurăm de ea.
Haideţi să ne redescoperim şi să reînviem o dată cu natura!
Cuvintele nespuse sunt precum oamenii care nu se întâlnesc niciodată: ştiu că sunt undeva, fiecare la locul lui, fiecare semnifică ceva, dar nu se cunosc. Vă propun ca noi, oamenii, să ne cunoaştem. Haideţi să folosim cuvintele pentru asta. Lăsaţi un comentariu în care să descrieţi un sentiment, o senzaţie, un lucru pe care l-aţi conştientizat şi trăit la maxim. Orice v-a marcat într-un moment anume din viaţă. Orice v-a făcut să vă simţiţi sensibili, umani, profunzi. Orice v-a facut să SIMŢIŢI şi să VEDEŢI că sunteţi VII!
17 răspunsuri
Hei! Ma numesc Petra si as vrea sa va vorbesc de primul meu zbor cu planorul… Vara asta, la aerodrom, am trait probabil cea mai frumoasa emotie din lume, evident, dupa fluturasii din stomac aferenti indragostitului… Sa decolez, sa stiu ca mansa e in mana mea, ca botul planorului se ridica spre Cer si il taie, ca zgariem impreuna norii si intram in atemporalitate… Am uitat ca am un instructor in spate, ca nu eu controlez planorul si m-am lasat imbatata de fericire… Si de cate ori vreau sa evadez din timp si din tristeti, stiu ca pot, cu adevarat, sa zbor…:)
Foarte frumos spus, Petra. Cred ca te simti senzational in momentele acelea!
eu simt asta in fiecare zi cand ascult muzica mea preferata si mai ales la unele piese (de ex http://www.youtube.com/watch?v=2VB_uz6G6C4), insa cea mai mare emotie din viata mea a fost in 2009 cand am fost la un concert cu Tiesto si au fost cateva momente magice.
Sunt multe alte lucruri marunte care conteaza si sunt lucruri care nu am apucat inca sa le experimentez dar o sa o fac cu siguranta.
Despre asta si despre alte lucruri o sa vb pe noul meu site , care e in engleza si nu e pornit oficial)
La fel ca si Catalin, cand ascult muzica preferata parca ma inalt, ma desprind de realitate (ex: http://www.youtube.com/watch?v=VSckR8dr7tA), dar cea mai mare emotie a fost cand au intrat ursii peste mine in cort, atunci mi s-a desfasurat viata inaintea ochilor.
Trebuie să ne povesteşti despre experienţa asta! 😀
Catalin, Marian.
Ar fi fost super sa dezvoltati putin . Adica sa descrieti sentimentul. Ca doar despre asta e vorba: sa spunem ce simtim.
Cum ai simtit magia, Catalin? Ce cuvinte ar putea-o descrie?
Iar tu, Marian…cred ca ai o super poveste cu ursii! :))
cred ca unele lucruri nu se pot spune usor in cuvinte..trebuie sa le simti. De aceea oricine vrea sa ma insoteasca poate sa o faca 🙂
Este foarte adevarat ceea ce spui, ca nu se poate spune usor, iar cuvintele nu pot exprima perfect simtirile, dar daca spui doar ca au fost momente magice, nimeni nu o sa inteleaga ce inseamna asta pentru tine.
In ce consta magia lor. Sunt sigura ca daca vrei sa te apropii de ceea ce ai simtit vei gasi cateva substantive cu adjetive care sa ne faca si pe noi sa intelegem si sa fim alaturi de tine in emotiile tale . 🙂
Nici nu prea vad rostul la a spune exact pentru ca la fiecare emotiile sunt diferite..insa in cateva cuvinte…libertate, speranta, bucurie, esti pentru un moment intro alta lume, nu mai ai nici o grija + durerea de picioare dispare imediat 🙂
p.s..cred ca stiu la ce te referi..pot prezenta momentul sau momentele in maniera cum ai facut tu in articol,poate voi face asta alta data si probabil pe unul din siturile mele :)te tin la curent daca te intereseaza
Daca nu vezi rostul exact, nu trebuia sa participi la comentarii, Catalin.
Pana la urma, asta este ideea articolului: cititorii – aia 2 sau 3 cati sunt- sa exprime ce simt, nu sa spuna: Bai, io simt! Sunt tare!
Daca stii la ce ma refer, dar „POATE” imi vei face favoarea sa sa vorbesti despre asta pe unul din SITURILE tale, chiar nu ma intereseaza, asa ca nu te obosi sa ma tii la curent.
Pentru informarea ta, pe toti cei care ne comenteaza articolele si au bloguri ii vizitam la ei „acasa”, pentru ca vrem sa stim si noi ce fel de oameni ne sunt cititori. De multe ori am gasit lucruri interesante si i-am invitat sa scrie (in calitate de invitati) pe blogul nostru. In niciun caz nu ne facem reclama pe blogurile altora. Din respect pentru munca lor. 😉
Asadar, multa bafta cu siteurile tale, Catalin. Si mai poftim pe la noi!
P.S. …. In calitate de „muncitor” pe acest blog, imi rezerv dreptul de a cenzura partial sau in intregime comentarii care ne prejudiciaza imaginea si/sau calitatatea.
ce sa zic imi pare rau daca nu am talentul necesar de a exprima in cuvinte unele lucruri. Puteti sa-mi stergeti toate commenturile daca credeti ca v-am lezat onoarea insa voi m-ati incurajat si in nici un caz nu vreau sa-mi fac reclama la voi pe site asa cum insinuati. Sincer, chiar nu ma asteptam la un asemenea raspuns si aveam impresia ca trebuie sa cooperam si sa ne intelegem pentru ca impreuna facem lumea mai buna. Cel putin asta cred ca esti scopul acestui site nu?
Bineinteles ca nu iti voi sterge comentariile, pentru ca sunt de bun simt. Aici, acum, avem o discutie. Nicidecum nu ai spus ca nu ai talent – ceea ce ar fi de inteles, nu e obligatoriu sa ai, desigur – ci ai spus ca nu vezi rostul. Chiar cuvintele astea le-ai folosit. Poate ca sunt eu extrem de „sensibila” cu anumite lucruiri, dar l-am simtit ca pe un afront personal. Nu te obliga nimeni sa faci comentarii. Le faci cand simti (!!!)
Tu ai venit si ai spus ceva de genul: simt, dar nu am chef sa vorbesc despre asta. Nu poti veni si spune: am venit, am vazut, dar nu vorbesc despre asta aici, ci pe blogul meu. Nu e frumos. Ca sa putem coopera, trebuie sa avem aceeasi atitudine, nu? Scopul principal al acestui blog este dezvoltarea personala prin experiente impartasite. Deci prin comunicare, nu?
Ti-am vizitat blogul. Mi-a placut ce am vazut pe acolo. faceti treaba bunicica. Bravo!
Imi pare bine ca pana la urma ne-am inteles cat de cat 🙂
Ne mai auzim daca e si cu alte ocazii..numai de bine
cea mai mare emoție și mai puternică este cea care o simți în momentul cînd creezi ceva,e de neuitat.
…cea mai recentă şi pozitiv-negativă emoţie care m-a încercat s-a produs acum două minute, când am citit comentariul tău – spun asta pentru că este frustrant şi deopotrivă înălţător să descoperi că împarţi aceleaşi crezuri cu cel puţin încă un om. Într-adevăr, cea mai mare, mai puternică şi, obligatoriu, cea mai veche emoţie este cea născută în urma actului de creaţie. Pentru că ne determină în raport cu divinul. Creaţia umană repetă actul originar. Probabil că de asta este şi cea mai puternică emoţie. Cred că despicarea sentimentelor, atomizarea lor, aduce în faţa ochilor, ca „particulă” elementară, emoţia produsă prin creaţie. Ea stă la baza oricărui sentiment, probabil. Adică, finalmente, oricare sentiment pe care îl avem se poate reduce la emoţia produsă de actul propriei creaţii – indiferent de natura acestuia, că este un sentiment înjositor sau înălţător, pentru noi lumea nu mai este la fel: am modificat-o. Dacă în urma acestui act am dat naştere unor demoni sau unor îngeri, este o altă discuţie…
Iţi mulţumesc, Aurelianus !
Am o emotie ceo resimt Ca prima data de cite ori ma duc acolo ,acolo Asta in metroul din Moscova este un metrou Arhitectural ,igiena e la maximum si are o adîncime de 150 m,nicaeri unde am fost Nu am vazut asa ceva