CE este iertarea? Iertarea este trecerea cu vederea a unei greşeli, absolvirea de pedeapsă.
Iertarea este un proces complicat, ce necesită timp şi multă deschidere către schimbare, nu o acţiune care se întâmplă rapid, ca şi cum ai bate din palme.
Iertarea presupune dragoste. Doar dacă iubeşti omul care ţi-a greşit, îl poţi ierta.
Atunci când cel căruia i-ai greşit îţi spune: „Nu am nevoie de explicaţii! Nu ai ce să îmi explici pentru că nu am ce să iert!” şi îţi întoarce spatele, este cât se poate de evident ce sentimente are pentru tine şi câtă afecţiune a investit în tine.
În primul rând, pentru a putea ierta este nevoie să îi permiţi celui care a greşit să explice cum „s-a ajuns aici”. Trebuie să te pui în locul lui şi să încerci să-ţi dai seama ce a trăit şi ce a gândit. Aş putea numi asta: „a acorda circumstanţe atenuante”. Dacă poţi acorda circumstanţe atenuante, poţi acorda iertarea.
Doar în momentul în care te interesează cu adevărat motivele, doar în cazul în care contează cauzele şi este important să vrei să ierţi, doar atunci poţi spune că iubeşti.
Nu trebuie confundată iertarea cu toleranţa. A tolera înseamnă a trece cu vederea aceleaşi greşeli, în mod repetat. Aici intervine altă problemă. Toleranţa, în anumite situaţii este considerată lipsa demnităţii, a orgoliului.
Unii au impresia că dacă iartă repetat acest lucru îi face să se simtă buni. Complet greşit! Iertarea repetată sau tolerarea îi face doar victime. Victimele unui rol de „om bun”.
Femeile iartă mai uşor: infidelităţile soţului, grosolăniile bărbaţilor, năzbâtiile copiilor, răutăţile soacrei, perversitatea „prietenelor”. Asta pentru că au tendinţa să se victimizeze.
Deşi se spune că în dragoste nu trebuie să existe orgoliu, iertarea înseamnă trecerea peste orgoliu.
Dar ce reprezintă asta, de fapt? Ce se întamplă în mintea şi inima unui om atunci când spune că Iartă?
Cu toate că greşeala sau nedreptatea ce i-a fost facută poate încălca pricipiile, regulile sau îl răneşte ori îl jigneşte, el consideră că poate trece cu vederea acest lucru şi poate merge mai departe.
Dar cum?
Oamenii au puterea de a se vindeca sufleteşte prin uitare. Iertarea echivalează cu uitarea. Ascunzi undeva, într-un colţ al minţii, întâmplarea aceea care te-a făcut să suferi. O fereci bine în spatele unor uşi grele, imaginare şi o laşi acolo. În timp, rana pe care ţi-a provocat-o se vindecă. Aici intervine uitarea. Numai că, uneori vezi cicatricea şi aceasta îţi reaminteşte. Dacă rememorarea îţi provoacă resentimente şi durere, atunci este evident că nu ai reuşit să ierţi.
Uneori iertăm foarte uşor. Asta pentru că vrem să trecem peste toata suferinţa provocată de constientizarea explicaţiilor.
Mai există varianta: „ierţi, dar nu uiţi”. M-am întrebat de multe ori: „Cum vine asta?”Să ierţi, dar să nu uiţi. Mie îmi sună a răzbunare. Cred că unii nu fereacă uşile acelea grele, imaginare şi le lasă aşa… întredeschise. Aşteaptă momentul prielnic în care, retrăind momentul „întâmplării”, se simt minunat făcând reproşuri. În asta constă răzbunarea. Nu are legatură cu uitarea. Este premeditat. Este răutate pură.
Tot ce am spus mai sus se poate rezuma la urmatoarele:
– Iertarea provoacă suferinţă.
– Iertarea presupune uitare.
– Iertarea înseamna deschidere şi bună-voinţă.
– Iertarea arată cât de puternic eşti.
– Iertarea este cea mai evidentă dovadă de dragoste.
Aşa cum spunea Mohandas Gandhi: Cei slabi nu vor putea niciodată să ierte. Iertarea este calitatea celor puternici.
TU cat de puternic esti?
15 răspunsuri
Cred ca iertarea este imaginea din oglinda a caintei. Altfel nu se poate.
Unde nu exista cainta, iertarea devine acceptare, adica un act unilateral, care nu mai vorbeste despre relatia dintre doi oameni, ci de lipsa de principii a persoanei ce-o acorda. Despre cealalta persoana, am incheiat discutia.
Lipsa de principii a persoanei enumerate mai sus este profund distructiva, pentru ca permite repetarea experientei. De fapt, nu o permite ci o prefigureaza.
Acceptarea, ca forma de iertare schioapa, urmata de uitare, reprezinta reteta sigura spre repetarea istoriei.
Asadar… ce iertam ? Persoana, sau faptele sale ? (Aici, sa mor de-am priceput unde bat, dar prea suna frumos…!)
Aha, m-am prins. Noroc ca mi-am amintit: „Eu nu sunt faptele mele !”
Aici este mult adevar. Adica… intelegi… nimeni nu face nimic gratuit. Intotdeauna exista factori determinanti. Cauze si efecte.
Pai da, exista, ca asa merg lucrurile.
Dar pana unde ? Care e limita ? Ca suntem oameni, si trebuie sa vorbim in termeni adecvati conditiei noastre, care este marginita si monotona.
Pai eu zic sa iertam cam cat avem noi chef… Sa nu ne fixam stachete pe care nu le-am trece nici in visele noastre. De exemplu, sa nu ni le potrivim deasupra capului. Pentru ca dupa zborul ascendent si generator de mare stima de sine, urmeaza, invariabil, coborarea, priza cu realitatea si, evident, lipsa oricarei saltele. Nu va fi nimeni la „prindere”.
Eu zic sa ne ingaduim slabiciunile pe care le avem, principiile, limitele,
personalitatea, si deci incapacitatea noastra de a ierta asa cum ne-am dori. Sa iertam ce si cat putem, fara a renunta la noi. Sa avem puterea de a recunoaste, la timp, ca suntem orgoliosi, prea sensibili, prea simtitori, prea usor de a fi doborati, pentru a ierta ceea ce ne depaseste.
Sa dam dovada de acea onestitate minima si sa ne rostim neputinta: „Doamne, iarta Tu, pentru ca eu nu pot !”
Sa fim constienti de cat suntem de fragili fara sa incercam sa dovedim cat suntem de puternici. Nu de alta, dar s-ar putea sa avem mari surprize…
Revenind, daca iertarea provoaca suferinta, atunci cainta e singura ei alinare.
Altminteri, ne luam pe umeri poveri peste masura noastra.
Cred ca ai dreptate: iertarea este imaginea din oglinda a caintei. Nu poti ierta daca cel care a gresit nu se caieste.
Uitarea nu reprezinta ignorartea greselii, ci puterea de vindecare a ranii pe care greseala a provocat-o. Se considera „greseala” o fapta care nu se repeta. Fapta in sine nu se uita, ci durerea simtita de cel caruia i s-a gresit.
Fiecare este responsabil pentru faptele sale. Asumarea unei fapte care a ranit pe cineva inseamna responsabilitate.
Asumarea, urmata de regret inseamna cainta. Cred ca trebuie iertat OMUL, pentru ca el este creatorul faptei, nu fapta in sine.
Si cred cu tarie ca fiecare dintre noi este reprezentat de faptele sale. Un om minunat, bun etc ( enumera tu calitatile pe care le consideri cele mai bune) indiferent de cate fapte bune face, poate gresi. Asta il face sa fie mai butin bun?
NU! asta il face OM!
Nu exista perfectiune in nimic.
Iertarea o putem da in masura in care ne permit limitele de care spuneai, insa nu noi suntem cei care incercam mereu sa ne depasim limitele? Asta inseamna ca iertarea pe care o putem acorda nu are, teoretic, limite.
„””Sa dam dovada de acea onestitate minima si sa ne rostim neputinta: “Doamne, iarta Tu, pentru ca eu nu pot !””””, ai spus. Ce treaba are Dumnezeul cu asta? Suna de parca ai incerca sa te degrevezi de o sarcina. De parca neputinta ta poate fi aruncata pe umerii altcuiva. Si de parca te absolva pe tine de responsabilitate.
Ori ierti, ori nu ierti. sunt doar doua variante!
Si da, ne luam pe umeri poveri peste masura noastra pentru ca ne simtim in stare sa o facem.
Repet ceea ce am spus de multe ori: TOTUL ESTE OPTIUNE!
In cazul asta, chiar si iertarea.
Acum depinde si de gravitatea faptelor. Nu poti sa spui ca poti ierta orice.
Si faptul ca ierti dar nu uiti …. nu cred ca se refera la razbunare, ci la faptul sa nu uiti ce ai patit pentru a nu o pati din nou.
Acum depinde de la persoana la persoana … eu de exemplu sunt o persoana care iarta dar nu uita.(repet depinde de gravitatea faptelor)
Dupa cuim i-am spus si lui Adrian mai sus, uitarea in sine reprezinta vindecarea durerii provocata de greseala. Am spus in articol:
„”””În timp, rana pe care ţi-a provocat-o se vindecă. Aici intervine uitarea. Numai că, uneori vezi cicatricea şi aceasta îţi reaminteşte. Dacă rememorarea îţi provoacă resentimente şi durere, atunci este evident că nu ai reuşit să ierţi.””””
Sunt oameni care „se prefac” ca au iertat, dar doar pentru a avea ocazia mai tarziu sa-ti reproseze. Sunt sigura ca toata lumea a intalnit persoane de genul asta.
Si da, ierti in functie de gravitatea faptelor, dar asta e discutabil de la caz la caz.
Si eu fac la fel ca tine.. tin minte pentru a nu o pati din nou. Si cred ca asa e cel mai bine. Daca ai uitat ce ti-a facut persoana respectiva o sa ierti din nou si din nou si din nou..
„Te iert ,dar nu te uit” ,eu asa sunt si nu sunt razbunatoare.
In functie de fapte ,chiar daca zici ca nu o sa ierti cu timpul ajungi sa aplici aceasta zicala „Te iert,dar nu te uit”
Chiar daca am iertat ,am ramas cu un gol .
„A nu ierta înseamnă a fi prizonierul trecutului, al unor vechi plângeri, care nu permit vieţii să meargă înainte cu ceva nou. A nu ierta înseamnă a te supune controlului pe care îl exercită altul asupra ta, a te bloca într-o secvenţă de acţiune-reacţiune, de supărare-răzbunare, într-o încleştare din ce în ce mai puternică, în care prezentul ar fi veşnic depăşit şi devorat de trecut. Iertarea îl eliberează pe cel care iartă de fantasmele trecutului. Iertarea nu este o atitudine bruscă, profundă, rapidă. Aşa cum o rană nu se vindecă doar dacă ai pus un bandaj pe ea, nici iertarea nu se petrece în momentul unei regăsiri pline de lacrimi. Iertarea este o călătorie, un process complex.”
„Stiu sa iert…
Stiu sa iert….
Dar nu am invatat sa uit
Stiu multe in viata sa pierd,
Da… nu uit ce-am suferit
Poti tu oare….?
Sa imi dai timpul inapoi?
Sa-mi salvezi sufletu’ ce moare
De lacrimiile unei ploi?
Stiu sa iert…
Greseala ce din suflet vine
Dar nu am invatat sa iert
Tot ce este rau in tine
Poti tu oare…?
Sa imi dai amintirea sufletului?
Ce atat de mult doare
Poti tu oare….?
Nu, nu poti…. tu esti doar vocea trupului
Pacat… de iubirea mea
Pacat… de soarta ta
Te voi ierta… e greu
Asa imi zice sufletul meu.”-Adriana Monica Burtea
Mihaela….
ai mai scris poezi la comentariile unor articole. Poezii triste. Ceva ma face sa cred ca si tu ai o oarecare tristete, pe care o exprimi cu ajutorul acelor poezii.
Golul de catre vorbesti este durere. Durerea ranii ce nu s-a vindecat. Asta inseamna ca ai trecut peste greseala, ai mers mai departe, dar nu ai iertat. Ceea ce ai citat tu, am spus eu in prima fraza:
„”””Iertarea este un proces complicat, ce necesită timp şi multă deschidere către schimbare, nu o acţiune care se întâmplă rapid, ca şi cum ai bate din palme.”””
Uitarea este un fel de autoaparare in fata durerii.
daca inca te mai doare, nu ai reusit sa ierti cu adevarat.
As vrea sa te pot bucura cu ceva. As vrea sa iti umplu golul acela cu un zambet.
Oamenii sunt ca pasarile Pheonix: renasc din propria cenusa.
Focul greselii care te-a mistuit face sa renasca un nou OM. Iertarea te poate ajuta sa descoperi lucruri pe care nu le stiai despre tine.
Cu multa dragoste,
Luminita
Poeziile daca sunt triste ,este din cauza subiectului din articol.
Eu personal ,nu sunt o persoana trista pentru ca nu am de ce ,sunt chiar o persoana norocoasa din punctul asta de vedere.
Golul de care vorbesc ,este pur si simplu gol,nu durere.
De uitat am observat ca se uita exact momentele proaste din viata ,de multe ori incerc sa imi amintesc acele fapte urate dar sunt sterse din memorie.
Iar mai nou ,pentru mine este doar prezentul ,care il iau pas cu pas .
A ierta presupune a uita. Este principiul care m-a contrariat multa vreme, dar am inteles in timp ca se poate ierta fara a uita. Iertarea presupune capacitatea de a continua sa-l privesti in ochi pe cel care ti-a gresit, fara a-i aduce reprosuri, capacitatea de a sta fata in fata de parca nu s-ar fi intamplat nimic, insa in acelasi timp cu constiinta trecutului. Singura posibilitate de a uita ar fi inexistenta memoriei, iar memoria afectiva e una dintre cele mai puternice. Memoria e cea care ne reda istoria si cea care ne ajuta sa ne orientam in drumul nostru din prezent catre viitor.
Iertarea neînsoţită de îndreptare este un eşec lamentabil.
Te iert şi e meritul meu, pentru că pot şi pentru că vreau,
dar singurul tău merit este să te îndrepţi, nu să fii iertat.
Ce mă interesează pe mine când mi se greşeşte este intenţia:
prezenţa intenţiei denotă răutate şi se tratează separat,
în timp ce absenţa intenţiei impune iertarea necondiţionată.
Este însă mai greu când nu se recunoaşte greşeala făcută,
pentru că este aproape imposibil să îndrepţi ceea ce nu vezi.
Nu este important că s-a greşit, e important să înţelegem,
pentru a putea evita pe viitor, pentru a putea învăţa binele.
Răul are multe avantaje: uşurinţa, rapiditatea, grandoarea.
Deprinderea a tot ce este greu, încet, lent, ascuns, discret,
cum este binele, presupune eforturi mari şi timp îndelungat.
Omul este prin definiţie, încă din fabrică, o creatură rea
şi nu are nevoie absolut deloc să deprindă ceea ce ştie deja.
În schimb, anumite „update”-uri mai dificile pun probleme:
să nu uităm că avem încorporate în structura noastră umană
3 specii de vânători-culegători ce au domnit 190.000 de ani,
în timp ce specia agricultorilor este foarte, foarte recentă,
şi are numai 10.000 vechime în câmpul muncii… Este greu…
Cu citva timp in urma am citit cartile lui Lazarev. De atunci pot spune ca mi-a rotit viata cu citeva grade bune.
Chiar si in logica umana, cea in care sunt scrise rindurile de mai sus, se spune ca nimic nu este intimplator.
Legat de logica divina, se stie ca Universul pulseaza, ca s-a sescoperit asa zisa lege a atractiei (astea pentru a ma face mai usor de inteles), ar trebui si ne va fi de mare ajutor sa analizam si sa citim acolo unde nu stim, ca intotdeauna primim ceea ce meritam, conform legii atractiei ceea ce gindim. Mai mult decit iertarea ar trebui sa aflam despre cauzele care au dus la fapta de ,,neiertat”.
Daca vrem ceva de la viata, nu vor mai exista intrebari de genul ,,pot ierta?” ,,sa iert?” etc.
Vor exista cautari de carti care sa ne arate mai mult decit ,,logica umana” singura cu care am fost invatati pina acum (eu de o viata avind in vedere ca am 50 de ani).
Am cautat sa fiu cit mai scurta si pentru cei care nu stiu inca despre ce vorbes, imi cer scuze. Va veni si timpul lor sa afle.
Iertarea! Domane ,ce cuvant profund !Cati dintre noi iarta cu adevarat? Eu am iertat,am spus-o in cuvinte! Am iertat pe cineva ce mi-a facut un rau imens! Infidelitatea ,cel putin pentru mine ,ce am iubit neconditionat,e un rau imens! M-a tradat,m-a mintit…apoi si-a cerut iertare. Am iertat! De ce am sentimentul ,ca acolo,undeva,nu stiu,in inima,intr-un sertaras sau oriunde in mine….NU AM IERTAT!Merg,alaturi! Mergem impreuna….iar eu,unde sunt?Doamne cat doare si cat ma doare sfletul!
m am certat k iubita mea si akum nu ma mai poate ierta si nu e cn stie ce greseala eu cred k daca ma mai iubea ma ierta nu??dc nu vorbeste cu mine de ce e tot timpul stresata….ma iubit atat de mult…eu i am spus de 3 4 ori k nu vreau sa mai fiu k ea iar seara ii spuneam k o vreau mereu si ia ma tot ruga sa nu o las insa eu nu am ascultato timpul a trecut iar ea sa racit mult fata de mine si eu am fost prea sincer k ea ….si tot nu a contat asta pt ea …kum sa o mai fac sa ma ierte …???
Iertarea este un exercitiu in primul rand pentru cel care trebuie sa ierte. Am trait destule situatii in care a fost nevoie sa iert anumite greseli, a fost un exercitiu interior destul de puternic. Situatia in sine merita mai repede extirparea criminalului care produsese daune interioare . Iertandu-l pe cel care a comis greseala iti faci intai un bine tie si de ce sa existe doi oameni rai cand poate exista unul singur. A spus-o un preot. Am invatat sa iert ! Sunt au fost vor fi situatii cand a doua sansa nu exista. Culmea, e ca pentru unele situatii chiar daca persoana sau situatia au cerut-o am acord si dreptul la replica pentru a repara macar un pic din regretele faptei, dar fara a acorda sansa doi.
E bine sa ierti! Iertand faci un bine impartit la doi . Si greseala se imparte la doi !
infidelitatea nui o greseala trebuie sa intelegeti asta se cheama am vrut so fac ca mia placut de el ca mia placut decizia vine de la amandoi care o fac bineinteles ca daca vrei sa ierti poti mai greu poate trece cativa ani nu stiu cat dar la mine a trecut deja 3 si nu uit