Uneori, în acest secol al vitezei, uităm cine suntem: ne uităm rădăcinile, ne uităm valorile, ne uităm adevărata faţă.
Nu este, în mod necesar, vina noastră această uitare. Trăim în vremuri agitate, în care informaţia-i multă şi circulă repede. Suntem într-o continuă schimbare, noi, ca popor, ca oameni, ca planetă şi este, într-un fel ciudat, normal să uităm cine suntem.
Dar este responsabilitatea fiecăruia din noi să ne repunem pe şina corectă.
Am mai ţinut acest workshop o singură dată, în Braşov, şi a fost un succes personal. Ba mai mult, feedback-ul a fost foarte bun.
„Ariel îţi emană o energie pozitivă de la prima vedere… a fost un workshop plin de energia lui pozitivă… am zambit mult şi m-a făcut să îmi pun întrebări multe şi constructive.”
Cheptea Ana Maria, Braşov
„Ariel inspiră pozitivitate. El spune ‘Poţi fi ceea ce îţi doreşti. Eu sunt! Şi linia râului vieţii mele este în ascensiune.’ Inspiră idei, nu neapărat pe cele care ţi le dă personal, pentru că sunt destui speakeri cu idei bune; el indirect te pune la muncă şi scoate ideile din tine, ideile tale …”
Florin Lucaci, Braşov
Duminică, pe 11 noiembrie, de la ora 15:00, vreme de 3 ore, într-un mod cât mai interactiv, ne vom cunoaşte: întâi reciproc, apoi cu cei din sală, iar mai apoi pe noi înşine.
Fiecare din noi va avea timp, sub „îndrumare”, să-şi scrie un manifest ce-i va schimba viaţa. Pentru a-ţi scrie manifestul nu trebuie să fii scriitor. Nu trebuie nici măcar să fii bun la scriitură. Este de ajuns să ştii alfabetul şi câteva zeci de cuvinte în limba română.
Manifestul este un instrument. Scrisul este alt intrument. Ideea de la care porneşte acest workshop este că cele două instrumente pot fi folosite de către oricine pentru a se schimba, a evolua, a se organiza, a fi mai bun sau pur şi simplu mai fericit.
Acasă nu vei pleca cu un manifest scris de tine, ci cu un instrument a cărui putere o vei înţelege şi o vei folosi cât mai des.
Rezumând, duminică vei avea parte de următoarele:
- inspiraţie (atât venită din interior, cât şi de la cei din jur)
- idei (multe!)
- chef de schimbare şi evoluare
- un document scris de tine, numit „manifest” (exemplu de manifest aici)
- 20 de cunoştinţe noi (pentru că vom socializa cu spor!)
- cunoaşterea unui instrument foarte bun de evoluare
- vizionarea unui documentar de excepţie: „I’m Fine, Thanks!” (trailer aici)
- şi, în doar 3 cuvinte, „O zi minunată!”
Când? duminică, 11 noiembrie, ora 15:00 (3-4 ore)
Unde? JCC, Bucureşti – Str. Popa Soare nr. 18
Câţi? 20 de participanţi
Preţ? 40 ron
Dacă ai întrebări, contactează-mă:
Ariel Constantinof – 0722.227.331, ariel @ motivonti.ro
Vezi poze de la alte workshopuri.
7 răspunsuri
buna,
as vrea sa stiu cum se poate organiza acest workshop si in alte localitati.
astept detalii pe e-mail. va multumesc.