Acasa » Cadouri » Am dat două cărţi!

Am dat două cărţi!

Am dat două cărţi!Yay, gata, tocmai s-a terminat primul concurs din istoria lui Motivonti. Am avut două cărţi de dezvoltare personală de dat (mulţumim Libris.ro pentru susţinere) şi acuma ştim cui să le dăm!

După ce am citit cele 27 de comentarii am exclamat: „De ce nu avem mai multe cărţi de dat?” – pentru că, serios, oamenii aceştia merită aceste cărţi. Din păcate am avut doar două cărţi de data asta, dar promitem solemn că mai urmează concursuri, premii, cadouri şi alte chestii motivaţionale. 🙂

Deci… fără să mai tragem de timp… câştigătorii sunt:

Pentru „Atitudinea este totul” de Jeff Keller – Cri – cu comentariul:

Întâmplarea mea în care “atitudinea chiar a fost totul” reprezintă de fapt… decizia de a studia la o facultate din alt oraş.

Încă din cls a 11a părinţii îmi repetau şi impuneau ideea că trebuie să mă orientez spre una din specializările oferite de universitatea din oraşul meu. În zadar le explicam eu că nu găsesc aici ceva să îmi placă, ei mi-au repetat acelaşi lucru timp de un an.

În clasa am 12a am pus deoparte bani pentru înscrieri la facultăţi, ba chiar am mers singură în alt oraş şi mi-am depus câteva dosare. Văzând cât de hotărâtă sunt, părinţii au decis într-un final să mă sprijine.

În această situaţie, pentru mine, atitudinea a fost totul. Puteam să mă resemnez şi să le fac pe plac părinţilor. în schimb am gândit problema, le-am explicat planurile mele, şi am acţionat punând bani deoparte şi mergând la înscrieri.

Pentru „Începe cu ce nu-ţi place” de Brian Tracy – Ilinca – cu comentariul:

Sunt convinsă că la orice situaţie critică există mai mult de două situaţii de ieşire. În viaţă nu ai probleme grilă cu număr finit de soluţii. Omul e inventiv şi poate găsi nenumărate.

Logica ar fi următoarea: dacă ai în jurul tău persoane de la care poţi fura, înseamnă că ai în jur persoane cu care poţi comunica. Aşa că foloseşti magia cuvintelor. Cu atitudinea potrivită şi cuvinte alese cu grijă, îţi poţi umple stomacul cam de la oricine: tanti de la magazinul din campus, colega de cameră sau vecinul de vis-a-vis.

Ne-au plăcut, precum am zis, mai mulţi – dar mai sunt, precum din nou am zis, şi concursuri viitoare. Vă mulţumim tuturor că aţi participat.

Mai recomandăm lecturarea comentariilor următorilor: Sorina, Andra, Dan, Saddie, Călin, Daniela, Iulian şi Alexandru. Dacă aş putea v-aş premia şi pe voi cu ceva frumos – precum o prăjitură – dar încă nu am cum.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!