Acasa » Interviuri » Interviu cu Alexandru Donici (Photohotel) – Pareri si Experienta

Interviu cu Alexandru Donici (Photohotel) – Pareri si Experienta

Viața unui tânăr de multe ori poate fi plină de aventuri. Așa este și viața lui Alex Donici.

Într-o vacantă în Grecia a descoperit meseria de fotograf hotelier pe care a îmbrațisat-o cu plăcere.

În doar 6 ani a reușit să ajungă manager partener în cadrul companiei PhotoHotel și să aibă o echipă de peste 60 de persoane.

Ne-am gândit să aduce în fața cititorilor noștri un tânăr de succes așa că i-am adresat lui Alex o serie de întrebări prin care să descoperim care a fost călătoria sa profesională și cum a reuști să ajungă în topul companiei în doar 5 ani. Am cautat sa aflam de la el cateva pareri cat si detalii din experientele sale.

Te invit să descoperi direct de la Alex 🙂

M: Cum ți-ai început călătoria cu PhotoHotel?

A: Pentru mine a fost simplu, deoarece eu eram în vacanță în Grecia și mi-a plăcut foarte mult conceptul companiei PhotoHotel, acesta fiind inedit m-a atras și mi se părea la momentul respectiv foarte simplă activitatea unui fotograf hotelier.

Mi-am manifestat dorința de a colabora cu PhotoHotel, am susținut un interviu unde am avut și o perioadă de probă de câteva zile și pentru că am avut atitudinea potrivită am fost acceptat.

La început am tratat acest job ca pe o joacă, m-am distrat foarte mult iar ulterior mi-am dat seama că îmi doresc o carieră în acest domeniu și am început treptat să mă dezvolt profesional și personal odată cu compania PhotoHotel.

M: Ce făceai înainte de a colabora cu PhotoHotel?

A: Eram tânăr și voiam să mă distrez.

Am lucrat în vănzări apoximativ un an și jumătate, ceea ce a fost o experiență pentru mine, deoarece eu am absolvit cursurile facultății de informatică.

Am descoperit că îmi place acest domeniu, al vânzărilor, mă atragea partea de a fi în contact și interacțiune cu oamenii, asta fiind și unul dintre elementele care m-a atras la PhotoHotel.

M: Ce te-a atras cel mai mult la PhotoHotel? (Motivul pentru care ai vrut să lucrezi cu ei)

A: Momentul în care am început să lucrez în turism a fost o portiță de deschidere pentru mine, deoarece îmi plăcea să călătoresc, să descoper locuri noi, să vorbesc cu oameni de diverse culturi, să învăț multe lucruri, să învăț limbi străine iar aceste aspecte le-am regăsit la PhotoHotel și m-au determinat să îmi doresc să lucrez în cadrul acestei companii.

M: În afară de experiența pe care o aveai în vânzări, aveai și ceva cunoștințe din domeniul fotografiei sau erai pasionat de fotografie?

A: Nu aveam cunoștințe în domeniul fotografiei la nivel profesional, făceam fotografii ca toți ceilalți cu telefonul mobil. Dar da, pot spune că manifestam o oarecare pasiune, deoarece făceam multe fotografii cu aparatul foto, în special cu locurile pe care le vizitam și le postam atunci pe HI5.

M: La început ți s-a părut greu să optezi pentru un job în străinătate?

A: Nu, absolut deloc, deoarece dintotdeauna mi-am dorit să plec, m-a atras foarte mult ideea de a călători în sine și nu am avut greutăți că mi-am lăsat familia sau prietenii, pentru că știam că îmi pot face prieteni oriunde și pot oricând să mă întorc acasă la familie când mi se face dor.

M-am adaptat foarte repede, însă primul pas este cel mai dificil, dar după ce faci primul pas și intri în joc, totul devine mai simplu, mai ales că ești motivat de atătea locuri frumoase și inedite din jur.

M: Părinții te-au susținut când ai luat această decizie?

A: L-a început au fost reticenți puțin, însă s-au obișnuit repede cu ideea și a început să le placă foarte mult în momentul în care au venit și ei să mă viziteze.

Avantajul este că lucrând într-un astfel de mediu, prietenii și familia te pot vizita oricând și ai parte și de momentele tale de bună-dispoziție în care îi ai alături și pe cei apropiați.

M: Care este poziția ta actuală în cadrul companiei PhotoHotel?

A: Momentan sunt partener în această companie, într-una din destinațiile în care activăm în Grecia, în zona de Creta și Athena. La sfărșitul lui 2010 am plecat în Creta și m-am îndrăgostit iremedial de locul acesta.

M: Poți să ne împărtășești câteva din task-urile tale zilnice ?

A: Sincer să spun, este un job complex, momentul în care devii partener al unei companii practic ești implicat în toată partea de management și de decizii a acestei companii, ții legătura cu partenerii, negociezi contracte, te lovești de fel și fel de probleme, cam asta faci zi de zi, însă ce îmi place mie cel mai mult să fac este să fiu alături de colegii mei și de echipa din care fac parte și să ajungem împreună la rezultate frumoase.

M: De ce anume crezi că a fost nevoie să ajungi la nivelul la care ești în prezent?

A: În primul rând, trebuie să fii o persoană motivată și serioasă, după aceea restul cred că vine de la sine.

Dacă ești destul de motivat și știi drumul pe care vrei să îl parcurgi, atunci toate lucrurile se aranjează singure.

M: De ce anume crezi că are nevoie o persoană pentru a reuși în străinătate?

A: Cel mai important element este curajul.

Cred că au nevoie de curaj, de curajul de a depăși limite care ne sunt impuse de mediul în care trăim, și anume că în străinătate este greu.

Trebuie să rupem cumva lanțul acesta de idei preconcepute, pentru că sincer la noi în țară cred că este mai greu.

În momentul în care știi deja ce vrei, dincolo nu mai este străinătate, ci devine acasă.

Ideea în sine este să vrei să faci primul pas și să încerci ceva nou, pentru că până la urmă poate să fie o experiență superbă, în care să călătorești, în care îți faci prieteni noi, în care cunoști mulți oameni și în care vizitezi locuri noi.

M: Care sunt beneficiile pe care le oferă un job la PhotoHotel?

A: Cred că le-am enumerat mai sus.

Cum am mai zis, cel mai frumos lucru este să călătorești, iar asta îți deschide cu adevărat perspectiva.

Sunt foarte multe lucruri cool, care ți se pot întâmpla într-o viață, mai ales printr-o experiență careia prima oară nu-i dai nici-o importanță.

Un job la PhotoHotel poate fi o experiență, într-un domeniu cu totul și cu totul nou, în cadrul căruia ai parte de experiențe, la care mulți doar visează.

Și mai presus de orice te poți dezvolta și deveni o persoană mult mai organizată, în timp ce evoluezi vizibil în carieră.

Pot să mă iau chiar pe mine drept exemplu, deoarece am plecat într-o joacă, să călătoresc, să mă distrez iar ușor, ușor am început să învăț foarte multe lucruri, pe care nu știu dacă le-aș fi făcut în vreo școală.

Cu alte cuvinte, am reușit să mă dezvolt profesional, personal și financiar foarte mult.

M: Uitându-te puțin în urmă ai schimba ceva?

A: Cred că mi-aș fi dorit să fac acest lucru mult mai devreme și mi-aș fi dorit să descopăr compania PhotoHotel mult mai devreme.

M: Cum te relaxezi și distrezi în timpul liber, având în vedere că te afli într-o destinație exotică?

A: Având în vedre că suntem într-o locație de vis sunt foarte multe activități, pe care le poți face într-o destinație exotică.

Spre exemplu, te poți plimba cu cămila, te poți plimba pe skyjet, înoți cu delfinii, faci scuba diving, snorkeling.

La începutul experienței mele, frecventam multe petreceri, acum însă îmi place să mă relaxez la malul mării, în timp ce mă pierd într-un roman.

M: Poți să ne povești o întâmplare de-a ta care te-a binedispus sau care ți-a transmis o vibrație pozitivă?

A: Da, sunt foarte multe întâmplări care te marchează într-un sens pozitiv.

Îmi aduc aminte cu drag o ședință foto cu un cuplu în vârstă la vreo 60 și ceva de ani, care își celebrau nunta de aur iar momentele pe care am reușit să le creez au fost incredibile, mai ales când cei doi erau emoționați și și-au furat un mic sărut timid în fața aparatului.

Asta a fost cu adevărat emoționant și mă imaginam pe mine sau pe părinții mei într-o astfel de vacanță, într-un astfel de moment.

M: Cum este să lucrezi cu turiștii străini?

A: Este foarte cool pentru că înveți atât de multe lucruri noi pe care nu le-ai citit în nicio carte și pe care nu le-ai vedea până nu le experimentezi pe propria piele.

Dacă într-adevăr ești o persoană mai retrasă cu siguranță poate fi mai dificil, dar cu siguranță se poate.

Spre exemplu, eu obișnuiam să fiu o persoană timidă, însă cu ajutoul job-ului pe care l-am avut am reușit să trec această barieră în care îmi era rușine să merg către oameni să le propun anumite servicii sau pur și simplu să abordez un subiect de conversație.

Astfel, am reușit să îmi dau seama că sunt o persoană mult mai deschisă și mai sociabilă decât credeam că pot să fiu.

Pur și simplu trebuie să faci pasul, să te avânți.

M: Ce mesaj ai pentru tinerii care își doresc o carieră?

A: Mesajul ar suna cam așa: Oprește-te să îți dorești și începe să faci! Pentru că mulți ne dorim să facem anumite lucruri, însă rămân în stadiul de dorință.

M: Ce intenționezi să faci în viitor?

A: Din punct de vedere personal vreau să călătoresc mai mult, plănuiesc să îmi împart mai bine timpul între carieră și familie și să îmi gestionez timpul un pic diferit, iar din punct de vedere profesional simt că totul abia acum începe.

Dacă îți dorești să ai un job la fel ca Alex

Este posibil să fie cea mai bună experiență a vietii tale 🙂

P.S.: Dacă vrei să ai toate detaliile despre job, urmărește în care Alex îți povestește în detaliu despre această ocazie.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!