Libertatea de a alege

În fiecare moment suntem puși în fața unei alegeri. Conștientizăm, într-o mai mică sau mai mare măsură, faptul că participăm necontenit prin răspunsul nostru la mișcarea spiralei vieții. Unele alegeri par simple tocmai din cauza numărului opțiunilor care sunt în joc, dacă ai de ales între alb și negru, da sau nu, probabilitatea rapidității deciziei este mare, însă de nenumărate ori avem în față libertatea de a alege dintr-o mulțime de soluții.
Din momentul în care te naști fiecare alegere este legată de consecințe. Neconștientizată, la început, consecința devine cea care te conduce și te influențează.
Avem două feluri de răspunsuri:
unul, prin care ne ferim de anumite consecințe, evităm să acționăm într-un mod în care rezultatul este nefavorabil sau chiar aduce cu sine o sancțiune, represiune, constrângere;
altul, care ni se prezintă ca un premiu, este ceea ce investim ca fiind valoros și va fi câștigat prin alegerea pe care o facem și acțiunea ce urmează deciziei.
Învățarea se face prin alegerea între cele două perspective. Acțiunea cu preponderență în registrul evitării sancțiunii sau a blamării golește de dorință și bucurie dar păstrează persoana într-un cadru securizant al comunității. Dar pentru a se dezvolta, o societate are nevoie de oameni motivați interior .
Te simți liber în alegerile pe care le faci?
Te simți condus de consecințe sau controlat de către ele?
Libertatea este privită ca fiind posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorința s-ar putea confunda cu independența. Însă libertatea este mult mai mult de atât. Devin liber când pot alege dintr-un infinit de opțiuni acel răspuns care-mi sporește sentimentul de competență, care mă atrage prin valoarea pe care mi-o propune, care mă îmbogățește și pe mine și ține cont și de libertatea celuilalt. Paradoxul libertății este că în momentul în care am ales o cale supun ne-ființării un infinit fără una dintre opțiunile pe care le aveam. Acest lucru mă responsabilizează să mă dedic și să-mi asum în integralitate drumul ales. Unul singur!
Crezi că poți s-o faci?
Crezi că va merge?
Crezi că merită?