Locul tău secret cum arată?

Vreau ACASĂ! Nu, nu la cei “n” pereţi pe care-i recunosc din copilărie… nici măcar la casa mea, cea pe care o amenajez cum vreau, o curăţ când vreau şi o murdăresc cum îmi place. Nu… vreau într-un loc al meu, în refugiul meu interzis celorlalţi.

Mă văd într-un bol de sticlă asupra unui oraş. Să fiu departe de oameni, dar printre ei. Să-i pot vedea, să le simţi emoţiile, să le văd zâmbetele, să adun fiecare faptă bună şi intenţie altruistă într-un nor, pe care să plutesc în bolul meu impenetrabil.

Să mă pot mişca în acest bol imens. Să fie deschis pentru a permite razelor soarelui să-l încălzească, să fie verde şi plin cu animale şi insecte vesele şi frumos colorate. Să fie simplu şi curat. Să mă pot mişca în voie pentru a vedea ceea ce mă interesează pe Pământ. Ceea ce-mi place şi vreau să accept. Să am amintirile frumoase cu familia şi prietenii mei în holograme, pretutindeni în el, să plutească alături de mine, într-un şir interminabil.

Să-mi pot aduna cele mai mari şi frumoase dorinţe într-un joben, pentru a le scoate de acolo deja înfăptuite. Să le văd continuarea şi să simt bucuria împlinirii lor.

Să-mi văd familia când îmi este dor de ea şi prietenii plecaţi departe. Să ascult numai muzica ce place sufletului meu, să gust numai din bucuria vieţii.

Să-mi pot proiecta pe unul din pereţii bolului masa mea în familie: bunici, părinţi, surori, copii şi nepoţi. Toţi împreună la aceeaşi masă, chiar dacă ştiu că timpul nu iartă pe nimeni şi nu va fi niciodată posibil aşa ceva. Dar să mă pot bucura. O masă imensa cu toţi cei pe care i-am iubit, iubesc şi voi iubi, dar nu-i cunosc încă, adunaţi împreună, zâmbind şi împărţind aceeaşi stare de bine.

Acolo vreau, în sufletul meu, în locul în care prea rar ajung din cauza vitezei în care-mi trăiesc viaţa uitând să dau valoare a ceea ce contează cu adevărat.

E grădina mea secretă în care mă retrag câteva minute pentru a trăi o veşnicie cu intensitatea şi speranţa unui copil.