Tocmai am călat într-un rahat de câine pe stradă, acum, în drum spre casă. Sunt genul de om foarte nenorocos.
Când mi-e lumea mai dragă, fix atunci se întâmplă ceva. Spusele lui Murphy mereu mi se potriviesc. Dacă-mi ung un senviș cu unt și îmi cade din mână, sigur cade cu untul pe podea.
Dacă am nevoie mare de internet, fix atunci pică rețeaua.
Dacă trebuie să ajung repede undeva – nu răspunde nicio companie de taximetrie la telefon.
Sunt un exemplu perfect de om nenorocos.
În tot acest timp mi s-a dat să cunosc oameni incredibil de norocoși. Oameni care au văzut moartea cu ochii, dar acum sunt perfect sănătoși.
Oameni care au avut accidente de toate felurile și au supraviețuit cum nimeni n-ar fi crezut. Au supraviețuit de parcă erau într-un film cu happy ending de la Hollywood.
Și cu toate acestea… sunt enervat de numărul mare de oameni care chiar cred că există două categorii de oameni: cei norocoși si cei nenorocoși.
Fals.
Norocul nu există. Uite aici un documentar mișto pe tema asta.
Norocul este o iluzie. Este ceva inventat de oameni, precum Dumnezeu. Norocul este o speranță. Norocul este acel ceva ce oferă explicații atunci când ne lipsesc explicațiile.
De ce a câștigat Ion la loterie? Pentru că e un om norocos! Greșit. A câștigat pentru că de 20 de ani joacă zilnic la Loto.
Zilele trecute vorbeam cu un amic despre afaceri. Încercam să-i dau niște sfaturi.
Și atunci el mi-a spus că-s un om norocos. Și de aceea afacerea mea merge bine.
Dar el nu știe ce om nenorocos sunt eu!
Tot acest om este unul dintre acei oameni care a avut un accident ce putea fi mortal, dar acum este sănătos. Dacă te uiți la el, n-ai zice că a văzut moartea cu ochii.
De ce a supraviețuit? Pentru că a avut noroc! Greșit. A supraviețuit pentru că a căzut de la doar 25 de metri, nu de la 50. A supraviețuit pentru că ploua și pe jos, în loc de pământ, era noroi. A supraviețuit pentru că în cădere, chiar când și-a dat seama că era cât pe ce să moară, a luat niște decizii înțelepte. În ultima clipă.
La fel și eu. Afacerea mea merge pentru că am muncit. Pentru că zilnic îmi ocupă câteva ore din zi. Pentru că m-am ocupat de ea. Pentru că am vorbit cu cine trebuia și pentru că am făcut ceea ce am făcut până acum.
Norocul este doar o scuză.
Hai să nu mai dăm vina pe noroc.
Azi am călcat într-un excrement de patruped pentru că în loc să mă uit pe unde merg… mă uitam în altă parte – nu pentru că-s un om nenorocos. Nenorocul este în capul meu.
Pe viitor voi fi mai atent.
Apropos de noroc și cauză și efect, recomand cartea lui Malcolm Gladwell – Outliers. (poate fi găsită în și în )
14 răspunsuri
Bun, vizavi de situatia cu jucatul la loto. Daca eu, sa zicem, care n-am jucat in viata mea decid sa joc o singura data din nu stiu ce motiv, si se intampla sa castig marele premiu (sa nu zic am norocul), cum poti explica asta?
Buna seara!
Nenorocul meu este mare: m-am nascut fata, cand tatal ma dorea baiat; asa ca parintii mei s-au despartit cand aveam…8 luni; cand am invatat sa spun tata, le ziceam barbatilor, in tramvai…De atunci si pana la varsta de 10 ani, mama, biata mama, a incercat sa-mi fie si mama si tata. Cand avea 10 ani s-a casatorit cu cel care pentru mine a fost un adevarat tata, care m-a crescut, dupa varsta de 10 ani si m-a ajutat , dupa ce mama ne-a parasit, dupa ce sotul meu m-a parasit, cand fiul nostru avea 4 ani, tatal care ma crescut parasindu-ne acum aproape 3 ani…
Dvs., considerati ca am fost norocoasa?
Norocul nu e o inventie exista si el, ca de multe ori depind de noi anumite chestii si dam vina pe noroc sau ghinion, e altceva. ”Norocul este o iluzie. Este ceva inventat de oameni, precum Dumnezeu.” – pt tine nu exista Dumnezeu sau am inteles eu gresit ?
Foarte fain articolul! Desi folosesc si eu expresia „a avut noroc”, stiu ca de fapt nu exista asa ceva. cum ai zis si tu, mai degraba cauza si efect. daca se intampla ceva, se intampla cu un sens (pe care fiecare si-l gaseste, cum sunt si aceste concepte de noroc si nenoroc). cum zicea cineva: „norocul” ni-l facem singuri.
da ai dreptate … tot omul isi face norocul cu mana lui…depinde cum gandeste despre el si despre ceea cel inconjoara…iti doresc succese…
Norocul, nenorocul? Poate nenorocul nu exista! Fiecare are soarta lui, are sansa lui. Daca reusesti sa te pliezi pe sansa ta, soarta iti surade, zici ca ai noroc. Daca nu, zici ca esti ghinionist. Daca esti modest, daca intelegi ce se intampla, nu zici nimic! Norocul sau nenorocul sunt stari care ne pot pacali.
Daca le tratam cu aceeasi degajare, avem parte de amandoua. Oricum, undeva, lucrurile se compenseaza.
Totusi nu cred ca sunt iluzii…
Si legatura cu Dumnezeu se face undeva, trebuie sa ai rabdare sa intelegi…
In primul rand,nu sunt convinsa ca Dumnezeu e inventia oamenilor…..doi,poate nu ne place cum suna si-i zicem „noroc”intamplarii de a reusi sa te ridici din prapastie cand nu ai nici un ajutor de nicaieri….Am vazut oameni care fara nici un efort nemaipomenit le iesea totul din prima,am vazut oameni care s-au caznit ani sa reuseasca muncind 16 orepe zi cu singura realizare…..sudoarea!!!….Habar n-am daca „exista”noroc,stiu doar ca se intampla……Personal,am scapat de un cancer la 32 de ani pt ca m-am dus in timp util,doar pt ca CEVA m-a impins intr-o buna dimineata,am crescut singura 3 baieti de la varste de 8,10,12 ani si sunt acum barbati la casele lor si am avut „norocul”sa le placa scoala….!!!….Ma gandesc ca important in viata nu este sa te intrebi daca si de ce ai sau nu noroc,important este sa fii fericit ca existi pentru a reusi sa evoluezi dorindu-ti exact ce-ti trebuie pentru asta……nici mai mult ,nici mai putin….am scris cam mult,imi place ca existati….
Nu cred ca ai muncit la articolu’ asta f mult, mi se pare ca e scris pe fuga, dar da, am intalnit oameni cu un noroc chior in viata in toate domeniile; pur si simplu unele lucruri trebuie sa se intample.
NOROC = HAZARD
ARTICOLUL E BUN, NU AM CALCAT DE MULT IN CEVA DIMINEATA, DAR CU TOATE ASTA POT SPUNUNE CA IN VIATA AM AVUT CEVA NOROC, AM MUNCIT, SI ASATA E NOROC.
LA MULTI ANI DE 8 MARTIE !
Am ajuns la finalul articolului parandu-mi rau ca mi-am pierdut timpul citind.
In primul rand mi se pare complet nedocumentat si putin ilogic. Nici eu nu cred in noroc insa trebuie sa recunosti ca sunt situatii cauza – efect asupra carora nu ai nici un control. Aceste situatii au fost numite de oameni „noroc” in cazul in care erau favorabile lor sau „ghinion” daca le erau nefavorabile. Tu incerci sa ne convingi ca noi putem controla intotdeauna efectul. Eu cred ca lucrul asta este imposibil intrucat cauzele care genereaza anumite efecte nu numai ca sunt foarte complexe dar de foarte multe ori ne sunt si complet necunoscute. Oricum iti urez succes in a nu mai calca niciodata in „excremente de patruped”. Sunt sigur ca nu vei reusi.
In al doilea rand care e lagatura dintre noroc si existenta lui Dumnezeu…?
Ambele există într-un mod asemănător.
Par să aibă un efect mereu inexplicabil asupra vieților noastre. Nu le putem explica 100% (sau măcar 50%) pe nici una dintre ele.
Sunt ambele invizibile. Sunt ambele „iluzii”. Sunt ambele culturi.
In atâți ani nu au putut fi dovedite.
Ambele sunt „Ceva”-uri.
Asta-i asemănarea/legătura.
Presupun atunci ca si gandurile sunt „iluzii”….si emotiile,sentimentele…..toate sunt invizibile….”in atitia ani nu au putut fi dovedite”…material……sa inteleg ca nu exista??!!!…….
Nu sunt documentate. Nu sunt tangibile (apropos de material). Nu pot fi „dovedite”. Nu sunt „sigure”. Sunt presupuneri.