Oamenii, între cunoştinţe şi prieteni
Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni, dar oricând iese prin oraş dă peste cineva „cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten. Aceşti oameni sunt „cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu. Oamenii – între cunoştinţe şi prieteni.
De ce prefer multe cunoştinţe în favoarea multor prieteni? E simplu: Prietenii necesită timp, atenţie, sentimente. Cunoştinţele în schimb nu îţi cer toate acestea. Ele sunt acolo, ştii cum să dai de ele, ştii unde le găseşti şi, cel mai important, ştii că le poţi cere ajutor exact cum poţi cere ajutor şi de la prieteni.
Eu prefer să am doi prieteni buni, cu care să-mi „consum” timpul şi sentimentele în loc să încerc să am o groază de prieteni. A avea mulţi prieteni e chiar complicat. La un moment dat devine stresant. Apoi începi să-i categoriseşti: „Elena e cel mai bun prieten al meu. De fapt… şi Ion e cel mai bun prieten al meu. De fapt Elena e cea mai bună prietenă fată iar Ion cel mai bun prieten băiat. Uf… şi Gheorghe e un prieten destul de bun.
Cunoştinţele pun pile, prietenii nu
Un lucru interesant pe care l-am observat eu este că cunoştinţele sunt de un ajutor mult mai mare decât prietenii. „Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar cunoştinţele la nevoie se ajută.” aş zice eu.
Un alt aspect interesant sunt pilele. În ţara noastră se vorbeşte atât de des despre „pile” şi corupţie încât tindem să generalizăm şi să considerăm totul corupt. Sugestia mea: dacă are cine să vă pună „pile”, folosiţi-vă de acele pile. Nu mă refer la furturi de maşini şi alte ilegalităţi, ci lucruri omeneşti, de subiectivitate omenească.
O „pilă” pe care eu o caut la cunoştinţele mele este să-mi facă cunoştinţă cu alte persoane pe care vreau să le cunosc.
Admiră, admiră, admiră!
Eu sunt un om care admiră muuuulte persoane. Am o listă interminabilă de persoane cu care vreau să stau de vorbă pentru că le admir. Permite-ţi să admiri oameni. Şi nu, nu mă refer la actori din America, scriitori din Japonia sau filozofi din secolul 13. Puteţi să-i admiraţi şi pe ei… dar admiraţi oamenii de lângă voi.
Precum ziceam, eu admir multe persoane. Simt că pot învăţa ceva de la ele. Sunt gelos pe ideile lor geniale şi deci stând de vorbă cu ei poate mi se transferă puţină genialitate. Glumesc… dar oricum, aproximativ despre asta-i vorba.
Şi cum să-l cunosc eu pe …
Pe Bucurenci, pe Copolovici, pe Cristina, pe Diana, pe Tara Duveanu (blog), pe Adrian Ciubotaru (blog), pe Cabral (blog), Geo (blog) sau pe oricine altcineva. Pe toţi enumeraţi îi admir şi i-am cunoscut personal într-un final.
Cum?
În primul rând cred că am avut subiecte comune de discuţie.
În al doilea rând mi-am dorit să îi cunosc pe toţi…
În al treilea rând am mers din aproape în aproape (din cunoştinţă în cunoştinţă) până i-am cunoscut… dacă nu am făcut singur pasul de a mă prezenta.
Totodată îți recomand aceste cărți:
Şi de ce să-i cunosc?
Pentru că fiecare din aceşti oameni sunt nişte uşi ce se deschid odată ce îţi devin cunoştinţe.
Mie personal mi-au deschis MULTE-MULTE uşi toţi aceşti oameni. Mult mai multe uşi decât mi-au deschis prietenii.
Concluzie
1. Concentrează-te doar pe unul sau doi prieteni adevăraţi.
2. Admiră, admiră, admiră! De trei ori admiră!
3. Socializează, fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri. Nu eşti prea „mic” pentru ei.
Observaţie: Nu, nu mă folosesc de oameni ca să ajung la alţi oameni. Cine gândeşte aşa e puţin paranoic. 🙂
