Acasa » Dezvoltare personală » Programe » Reglarea emoțională la adolescenți: cum îi pot ajuta părinții

Reglarea emoțională la adolescenți: cum îi pot ajuta părinții

Inteligența emoțională (EQ) este o componentă esențială în viața oricărui individ. Fără o dezvoltare adecvată a acesteia, omul nu poate înflori în viața socială și profesională, chiar și în condițiile unei inteligențe cognitive (IQ) superioare. În această privință, renumitul psiholog și scriitor american Daniel Goleman susține chiar că IQ-ul reprezintă doar 20% din reușita oamenilor în viață, în timp ce EQ-ul are o pondere de 80%.

De aceea, în special în cazul copiilor și al adolescenților este esențial să se identifice problemele cu care ei se confruntă, să fie încurajați să-și exprime emoțiile, pentru a se cunoaște cât mai bine și a se putea dezvolta personal. Și pentru că de foarte multe ori părinții nu sunt pregătiți în acest domeniu și nu știu cum să procedeze astfel încât să-și ajute urmașii, este indicată intervenția specialiștilor, cum sunt cei de la Clinica Mind Garden din București, care dispun de metode specifice pentru a-i încuraja pe pacienți să devină cea mai bună variantă a lor.

De ce este importantă o sesiune de terapie cu specialiști?

Despre dezvoltare personală se vorbește foarte mult în ultimul timp. Orice adolescent poate intra în acest proces, care îl ajută să se cunoască, să-și accepte emoțiile pentru a le putea gestiona și chiar canaliza către o parte bună. Datorită formării și experienței lor în acest domeniu, psihologii și consilierii sunt cei mai în măsură să-i ghideze. În cadrul sesiunilor, adolescenții vor învăța să-și identifice emoțiile de bază, dar și cum se face exprimarea emoțiilor, astfel încât indivizii să se poată regla din punct de vedere psihologic.

Emoțiile au de-a face cu gândurile și cu starea corpului unui om. Atunci când este copleșit de emoții negative, omul nu mai poate gândi rațional. Specialiștii ajută în schimbarea perspectivei în legătură cu anumite emoții. Spre exemplu, în cazul furiei, de care suferă foarte mulți adolescenți din ziua de astăzi, se poate schimba starea de disconfort provocată de această emoție negativă relaxându-se, prin anumite tehnici. Autocontrolul este o parte importantă în procesul de reglare. Se obține după o antrenare adecvată a minții, la fel cum un anumit mușchi care este supus mai multor activități fizice și exerciții se dezvoltă.

Psihologii și consilierii îi învață pe tineri că orice obicei nesănătos, în legătură cu emoțiile și comportamentele lor, poate fi modelat, iar eforturile canalizate către dezvoltarea unei versiuni îmbunătățite, în care să predomine acceptarea lor și a celor din jur, înțelegerea, empatia și fericirea.

Ce pot face părinții?

Specialiștii sunt de părere că emoționalitatea copiilor și a adolescenților este în strânsă legătură cu strategiile folosite de părinți în procesul de creștere și educare. Principalele stiluri de parenting sunt: autoritar (caracterizat prin exprimare redusă a afecțiunii și controlul ridicat al părinților), permisiv (părintele stabilește puține reguli și exercită un control scăzut) și autorizat (părinții explică regulile și le negociază, fiind preocupați de ceea ce simte copilul).

Reglarea emoțională la adolescenți este favorizată de un stil parental caracterizat prin căldură și afecțiune. Dacă părinții îmbina disciplina cu afecțiunea, îi ajută pe copii să își regleze furia și să ducă o viață emoțională și socială de calitate.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!