Sunt atât de mulţi oameni timizi incât nu îi mai credem pe cuvânt când încearcă să ne spună că le e frică să spună ceva de faţă cu alte persoane necunoscute.
Eu eram una dintre persoanele acestea, până când a apărut tărâmul neexplorat numit „facultate”. Aici am devenit un om nou.
Strategia mea nu a fost nici mai mult nici mai puţin decât cea de a încerca să vorbesc cu caţiva viitori colegi prin intermediul Facebook-ului, apoi când a venit marele moment în care ne-am întâlnit, a fost relativ binişor. Mi-am dat seama ca toţi sunt crispaţi şi nu va fi posibilă o ieşire la o cafea sau ceva asemănător…
M-am conformat şi am decis pe loc să fiu diferită de ei. Aşa am început să mă prezint, să vorbesc cu caţiva oameni si să zâmbesc. Zâmbetul ajută de fiecare dată! Vorbind cu oamenii cu care aveam să îmi petrec foarte mult timp de acum înainte, unii dintre ei devenind buni prieteni de-ai mei, mi-am dat seama că şi ei erau la fel de speriaţi ca şi mine şi le era greu să înceapă o conversaţie cu un necunoscut.
E probabil ideea de zonă de confort şi teama de a păşi afară din ea. Ar trebui să încercăm să ne gândim la un subiect relevant pentru două sau mai multe persoane şi să dăm drumul unei discuţii. Asta chiar ajută! Apoi încet încet fiecare o să înceapă să intre în conversaţie, recunoscându-şi o frântură de poveste în povestea ta sau a altuia.
E uşor să ieşi din zona de confort… tot ce trebuie să faci este să îţi doreşti asta şi să fii de acord cu tine însuţi/însăţi să începi o etapă nouă. La mine a funcţionat, iar când le-am spus acestor prieteni cât de timida şi „socially awkward” eram înainte, niciunul din ei nu m-a crezut, spunând că sunt cea mai sociabilă persoană pe care au cunoscut-o.
Oare aşa e? Oare mi-am suprimat timiditatea şi m-am transformat într-o persoană care vorbeşte fără oprire cu toată lumea? Tind să cred că aşa e… şi să ştiţi că-mi place ideea mult mai mult decât cea de a sta într-un colţ examinând grupul şi dorindu-mi să fiu observată şi chemată între ei.
Un răspuns
Povestea ta pare povestită de mine. Mă bucur să descopăr aceleaşi temeri fireşti specifice oricărui început, care într-un final se dovedesc a fi cel mai bun motiv pentru deschiderea faţă de cei din jurul nostru. Toate cele bune, aştept cu interes alte şi alte articole care reuşesc să-mi ţină permanent zâmbetul pe buze 🙂