”Toate fiinţele, cu excepţia omului, ştiu că principalul scop al vieţii este să te bucuri de ea.” (autor necunoscut)
Adeseori am fost pusă în situaţia de a face lucruri pe care nu eram dornică să le fac. Şi asta din cauză că am fost incapabilă să refuz. Am avut diverse motive pentru a mă simţi obligată în vreun fel să accept.
Mi-a fost teamă să nu fie considerată rea voinţă sau să jignesc prin refuzul meu. Mi-a fost teamă să nu fie considerat egoism.
Am spus Da pentru că mi-a fost ruşine să amân ceva (deşi tare aş fi vrut o amanare!!) de teama de a nu fi privită ca fiind neserioasă. Sau pentru că ar fi înţeles că nu mi-ar fi făcut plăcere, deşi chiar aşa era!
Oricare ar fi fost motivul meu, lipsa de curaj de a refuza mi-a provocat neplăceri. Pentru că nu-mi doream să fac acel lucru, realizarea lui mi s-a părut extrem de neplacută. O corvoadă, aş putea spune.
Am facut de multe ori lucruri pe care nu mi le-am dorit. Nu pot spune împotriva voinţei mele pentru că nu ar fi corect. Pot spune că Eu m-am obligat PE MINE.
Această atitudine greşită provine dintr-o bază a fundaţiei educaţionale implementată de adulţi. Cum îmi place mie să spun, copiii sunt într-o anumită măsură şi până la un anumit nivel creaţia părinţior. Din dorinţa ca “produsul” lor sa fie ză best of ză best, părinţii pretind obedienţă copiilor: “Trebuie să fii cuminte”, “Nu ai voie să faci asta”, “Nu ai voie să spui asta”, pentru că ei consideră că ştiu mai bine de ce au nevoie copiii lor. Teoretic aşa este, numai că mulţi părinţi completează “solicitarea” cu: “Pentru că aşa spun eu” sau “Pentru că aşa e bine”, fără a oferi prea multe explicaţii.
Psihologii spun că atunci când interzicem sau când refuzăm trebuie să o facem într-un mod afirmativ. Să îi induci copilului obligativitatea dându-i impresia că este alegerea lui: “Nu crezi că ar fi mai bine să nu faci nu-ştiu-ce?”
Încastrarea în minte a Nu-ului ca obligativitate naşte impotenţa refuzului.
Dintr-o teamă inconştientă de a nu fi respinşi sau de a parea egoişti, unii dintre noi au mare dificultate în a spune NU.
Acceptarea, în cazul în care refuzul ni se pare imposibil, nu este altceva decât un DA fals. Un fel de atitudine de supunere pasivă. O pseudo-acceptare. Această atitudine poate genera adevărate conflicte, care au ca şi consecinţă o subevaluare a sinelui.
Dacă nu am învăţat să refuzăm, adulţi fiind trebuie să o facem, pentru că “Singurul secret al existenţei este să nu îţi fie teamă. Niciodată să nu îţi fie teamă de ce vei deveni.” (Buddha)
Mie mi-a luat ceva vreme să învăţ. A trebuit să muncesc mult pentru asta, dar acum ştiu cum să o fac. Fără să jignesc, fără să rănesc şi fără să mă simt EU rău făcând-o.
Este adevărat că uneori uit lecţia, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Tu ştii să spui NU?
9 răspunsuri
Nu, e usor sa spui nu 🙂
Este usor sa spui nu?
Tu cum o faci?
Am vrea sa stim . 🙂
Sunt victima unei virgule in plus 😀
Din pacate imi e greu sa spun nu, poate din prea mult altruism sau altceva…
Chiar nu mai speram sa fie preluat mesajul meu, caci in ultima vreme am avut probleme cu postarea pe motivonti. 🙂
Si eu care credeam ca ai formula magica pentru refuz! :))
Cum adica ai probleme?
Noi verificam zilnic de multe ori comentariile si imediat ce apare unul il si aprobam. Dorim sa fim in permaneta legatura cu cititorii si le acordam cea mai mare atentie .
Intr-adevar sunt situatii in viata la care cu greu poti spune NU ,dar pentru mine sunt destul de putine ,deoarece de cand ma stiu am spus NU anumitor situatii care nu imi faceau placere.
Cum spui tu aici „Dintr-o teamă inconştientă de a nu fi respinşi sau de a parea egoişti, unii dintre noi au mare dificultate în a spune NU.”,eu asta am urat mereu si am discutii cu cunoscuti pe tema asta .
Gura lumii n-o astupa nici pamantul, asa ca mai bine un Nu adevarat decat un Da fals.
Felicitari ca ai invatat sa spui Nu .
„FII CEEA CE POTI FI TU
Nu uita ca esti o fiinta deosebita, ca esti unica.
Nu cauta sa fii ca altii, incearca sa fii ceea ce poti fi tu.
Nu-i asculta pe cei care-ti contesta deciziile.
Mergi pe drumul pe care l-ai ales si nu privi inapoi cu regret.
Trebuie sa-ti asumi riscuri pentru a-ti indeplini visele.
Adu-ti aminte ca este mereu timp sa schimbi drumurile in viata.
Acorda-ti timpul necesar pentru a-ti da seama ce vrei cu adevarat.
In fiecare greseala vei invata lectii importante.
Fii multumita de felul in care esti.”
Eu, eu nu mă pot abține, nu pot refuza, e o provocare pentru mine când vine vorba de proiecte(astfel am ajuns să am cunoștiințe din mai multe domenii, la care nici nu m-aș fi gândit). În schimb, refuz cu ușurință să ies undeva, să pierd vremea… (dacă nu am în plan în ziua de)
@Luminiţa
Din păcate nu ajungeam în acel punct. Eroarea era de ordin tehnic: când doream să postez primeam o eroare de tip java script si mesajul practic nu pleca de la mine cand foloseam browserul Opera.
Acum câteva zile am descoperit vinovatul: un adblocker ce rula în fundal 🙁
deci de-aia nu stiu sa zic nu? m-au stricat parintii vreo 20 de ani pana acuma, la naiba. si pe boyfriend la fel. si mi-e greu sa-i cer sa faca ceva fara sa dispara.
si acuma s-au schimbat si-s niste dulci, si io tot cu trauma lui „da fortat” am ramas (and have suffered for it a billion times).
ce e de facut? da, ma simt prost cand zic nu, mi se pare ca sunt rea. si e subliniat de acel fel de oameni care nu primesc „nu” ca raspuns pt ca „ei stiu ce-i mai bine” si daca nu faci ca ei, PA. Am ramas fara mother in law’s attention and appreciation pt ca am indraznit sa zic NU de cateva ori dupa prea mult abuz si bagat pe gat fortat. Si s-a lasat cu PA de ceva saptamani coz it’s not her way.
Now what to do?