Acasa » Atitudine » O lecție pe zi » Cum avem grijă de ten în sezonul rece

Cum avem grijă de ten în sezonul rece

Îmi spune o amică – Elena, după 30 de ani, ar fi musai să investim și noi în niște cosmetice, să mergem mai des la cosmetolog, să mai ascundem și noi niște riduri, alea, alea, de ici pe colo. Așa este, după o vârstă, nu te mai bazezi pe pielea fină ca de bebeluș din jurul ochilor, deja încep să apară niste tălpi de gâști prin zonă. 🙂

Ținând cont și de vârstă dar și de vremea de afară, ar fi bine ca întotdeauna să avem o grijă mai mare asupra tenului. Nu neaparat să asteptăm ridurile să apară ca să ne apucam de o îngrijire serioasă.

Specialiștii spun că după 20 de ani, ar fi bine să aplicăm măcar o cremă de protecție solară, fie iarna sau vara afară. Cele mai multe creme includ și această protecție, ar fi bine să citim cu atenție ingredientele, să întrebăm la farmacie sau un specialist.

Nu e bine nici dacă începi să folosești pe la 15, 16 ani tot felul de creme sau loțiuni antiacneice sau mai rău, tot felul de produse ”naturiste” pentru coșuri. Bine ar fi să apelezi la un consult de specialitate sau un cosmetolog cu o reputatie bună. Știu că este tentant, mai ales la vârsta adolescenței, să vrei să scapi cât mai repedea de acneea sau coșurile apărute de peste noapte. Însă, ar fi nevoie să cauți rezolvarea problemei nu pe internet sau ce te sfătuie o prietenă, s-ar putea să-ți faci mai rău.

Oh, și minunatul fond de ten, când îl văd la adolescentele de pe stradă, mă îngrozesc!

Fetelor, au și coșurile un motiv pentru care au ieșit, nu le ascundeți sub fondul de ten, vă faceți și mai rău. Închipuiți-vă o oală în care fierbe apa și este pus un capac pe ea. Cum se agită și cât de ”nervoasă” este apa. Așa și pielea voastră sub fondul de ten. Lasati tenul să respire! Sunt sigură că va trece mult mai repedea așa!

Chiar dacă începe teoretic primavara, practic suntem încă în iarnă.

Mă gândeam să împărtășesc cu voi câteva sfaturi utile pentru îngrijirea tenului în sezonul rece.

  •  Bea multa apa

Apa este un miracol care vindeca multe răni. Auzi în fiecare zi, bea apa, bea apa și iarași – bea apa. 🙂

  • Hidratează-ți și protejează-ți pielea.

În functie de tenul tau, fie el uscat, gras sau poate mixt, ai nevoie de o cremă specifică. Dacă ai și tu un ten gras, ca și al meu, tenul are și el nevoie de hidratate. Are nevoie de o atenție mai sporită când îți alegi produsele. Este nevoie să fim atente la ingrediente pentru a nu încarca pielea și mai tare. Dacă ai celalat tip de ten, la fel, crema hidratantă pentru ten uscat va face minuni. Să te asiguri că, cremele sunt conform nevoilor tenului tău.

  • Nu incarca fata cu crema

Sper ca nu faci greșeala pe care o făceam eu. Dacă vedam că am pielea uscată, aveam tendința să o încarc cu cât mai multă cremă, să fiu sigură că nu rămâne la fel de uscată. Dupa ce m-am informat am înteles că, mai rau îi fac și că mai multă cremă nu va hidrata pielea mai bine. Am renunțat la acest obicei. Am aflat că mai multă cremă aplicată va face și rău, există o probabilitate mare să înfunde porii și să lase pielea grasă.

  • Exfoliază-ți pielea

Se recomandă ca persoanele cu pielea uscată să o exfolieze o dată pe saptămână. Pentru pielea grasă – de două ori pe saptămână. Exfolierea ajută la îndepărtarea celulor moarte și se va stimula procesul natural de regenerare. La fel, este nevoie de un sfat al specialistului, să nu alegem greșit produsele de îngrijire.

Dacă alegem să cumpărăm produse din online, ar fi bine să cerem și acolo un sfat înainte de a încheia tranzacția. Sunt convinsă că mai toate firmele vor reveni cum un mesaj. Dacă alegi produse pentru ten de la Importdirect.ro sunt sigură că te pot ajuta și ei cu sfat bun.

  •  Orele de somn

Dacă ai avut un somn nu tocmai odihnitor, a doua zi tenul te va da de gol. Asigură-te că te odihnești suficient. Demachiază-te în fiecare seară, chiar dacă este foarte târziu și ești obosită. Tenul îți va multumi peste câțiva ani. Se mai recomandă ca să schimbăm și fețele de pernă cât de des posibil pentru că astfel previi apariția aceneei.

  • O alimentație echilibrată și bazată pe multe fructe și legume

Mănâncă multe fructe și legume, stiu ai auzit-o de nenumărate ori. Mai repet și eu. Totuși asigură-te că ai o alimentație echilibrată care include și carne slabă, cereale integrale cât și restul ce-ți place ție.

  • Ganduri bune

Se știe că dacă într-o zi ești cu o dispoziție bună, parcă totul merge super. Chiar și zăpada sau gerul nu te mai enervează ci din contra îți aduce aminte de copilarie și de sănius. Așa că, nu lăsa factorii externi să-ți strice buna dispoziție.

ten

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!