Acasa » Atitudine » O lecție pe zi » Cum să gândești pozitiv și să ieși din situațiile dificile

Cum să gândești pozitiv și să ieși din situațiile dificile

O noțiune eronată pe care o întâlnesc destul de des este că gândirea pozitivă depinde de capacitatea cuiva de a “păcăli mintea” să creadă că ceva este mai bine decât de fapt este. Pentru cei care cred acest lucru, când aud de gândire pozitivă, li se pare că nu reprezintă nimic decât niște vorbe goale.

Dacă gândirea pozitivă nu ar fi fost nimic mai mult decât o pereche de ochelari de cal, n-ar mai avea sens să-ți mai bați capul cu acest lucru, nu-i așa? Însă este mult mai mult decât atât. Așa că în cele ce urmează vreau să-ți împărtășesc câteva dintre avantajele și beneficiile pe care le ai atunci când alegi ca în mod conștient să-ți îndrepți atenția către ceva anume și cum să reușești să faci asta.

Bun, gândirea pozitivă. Despre ce-i vorba?

Gândirea pozitivă înseamnă să alegi acele gânduri care te fac să te simți bine în loc să lași lucruri din exterior să determine ceea ce gândești. Ideea este să alegi să observi experiențele prin care treci dintr-o perspectivă plăcută și să-ți cultivi capacitatea de a scoate ce este mai bun din orice circumstanță.

“Pentru a face un lucru pozitiv, trebuie să ne dezvoltăm o viziune pozitivă” – Dalai Lama

Ce NU este gândirea pozitivă.

Atunci când ai o perspectivă pozitivă asupra unor situații nu ar trebui să te simți ca și cum te-ai forța să crezi niște minciuni sau să renunți la niște idei care sunt importante pentru tine. Scopul gândirii pozitive nu este să-ți distragă atenția de la ceea ce ești convins că este adevărat, ci să-ți readuci aminte să-ți îndrepți atenția către acele lucruri adevărate și frumoase, pe care de cele mai multe ori le iei de-a gata, ca și cum ți se cuvin în mod natural.

Cum să aplici gândirea pozitivă

Viețile noastre sunt pline de tot felul de oameni, lucruri, experiențe și circumstanțe. Unele dintre acestea declanșează gânduri și emoții plăcute în interiorul nostru iar altele declanșează o valuri de negativitate. S-ar putea să te întrebi cum poți să aplici gândirea pozitivă atunci când te confrunți cu un lucru care-i fără îndoială negativ. Păi, din câte observ eu, există două opțiuni: îți concentrezi atenția în altă parte sau într-un mod diferit.

  1. Concentrează-ți atenția în altă parte

Desigur, in circumstanțe care-ți permit să faci asta. Concentrându-ți atenția într-o altă direcție înseamnă că eviți să mai fii atent la ceea ce te deranjează și ești atent la ceva ce te face să te simți bine. De exemplu:

Ești într-un grup în care ești ok și la un moment dat începe o discuție despre un subiect care te interesează și despre care știi destul de multe. Discuția începe să se încingă în timp ce fiecare își apară poziția legat de ceea ce este corect, ce nu este, ce ar trebui să fie făcut, ce nu ar trebui să fie făcut, etc. Tensiune crește și mai mult și cuvintele folosite nu mai sunt așa de frumoase. Simți cum crește furia în tine și te frustrezi când observi ce spun unii, viziunile care nu au niciun sens si cum unele persoane îi pun jos pe alții.

Într-o astfel de situație, ai putea pur și simplu să alegi să nu iei parte la conversație. Desigur, unii s-ar putea să fie jigniți și să răspundă într-un mod negativ dacă pleci. Și ce?! Ce-i mai important? Să faci ceea gândesc ceilalți sau să faci ceea ce este bine pentru interacțiunea în ansamblu și pentru tine?

Concluzia? Dacă nu poți să schimbi subiectul, pur și simplu pleacă din cameră și găsește-ți altceva de făcut. Probabil că în acel subiect este destul de puțin probabil să schimbe modul de gândire a cuiva și tocmai de aceea, de ce să te consumi inutil când poți să-ți investești energia și timpul făcând altceva.

  1. Concentrează-ți atenția într-un mod diferit

Acest caz se aplică atunci când nu poți să ieși din situația în care ești. Deși nu-i întotdeauna posibil să eviți o experiență neplăcută, poți să iei decizia să-ți îndrepți atenția către un alt aspect al acesteia. Cu alte cuvinte, să-ți concentrezi atenția într-un mod diferit.

Nu-i nevoie să-ți îndrepți atenția către nori doar pentru că este o zi ploioasă. Dacă tot ești cu mintea la subiectul vreme, poți să te gândești cum a fost aceasta în ziua primei tale întâlniri, sau în ziua nunții sau în orice alta zi când ai simțit ca aceasta era ideală. Poți chiar să te concentrezi pe beneficiile ploii și să te gândești cum aceasta are un scop bine definit pentru întreaga natură.

De exemplu, o persoană care și-a pierdut capacitatea de a auzi, își poate petrece întreaga viață părându-i rău că au trecut pe lângă el atâtea sunete frumoase. Sau se poate bucura de faptul că celelalte simțuri i s-au îmbunătățit substanțial. În cazul acesta s-au aflat mai multe persoane precum Thomas Edison sau Ludwig van Beethoven care nu au lăsat ca lipsa auzului să îi împiedice să facă lucruri extraordinare. Dacă gândești pozitiv sau negativ nu înseamnă că vei auzi din nou, însă prima categorie te ajută să trăiești într-un mod sănătos iar cealaltă te conduce pe drumul către suferință.

Un exemplu practic

Poate că exemplul anterior cu auzul ți se pare puțin cam extrem. Haide să luăm o altă situație. Să presupunem că ai o mașină și ai ieșit cu ea în oraș pentru că ai de ajuns în câteva locuri. La un moment dat aceasta se oprește și-ți dai seama că are o anumită defecțiune. Este foarte improbabil ca vreun gând să schimbe faptul că mașina nu funcționează. Ți-ai putea imagina că aceasta merge perfect în s-ar putea să nu ajungi la vreun rezultat decât dacă ai puteri supranaturale.

Te sui la volan, încerci să o pornești și tot nimic. În acest moment, ai opțiunea să te înfurii, să devii anxios și supărat în timp ce te concentrezi pe faptul că mașina s-a stricat. Apoi ai putea să te gândești câți bani vei cheltui, cât timp va trebui să pierzi și câtă energie va trebui să investești. Poți să tot continui așa până când te stresezi și-ți crește tensiunea de te iau toate căldurile. Nimic din ceea ce faci nu va schimba situația însă poți să fii sigur că te vei simți groaznic.

Pe de altă parte, te poți gândi cât de cumsecade și priceput va fi mecanicul care te va ajuta să-ți repare mașina sau cât de multe lucruri ai făcut cu aceasta până acum. Poți să citești ceva pe telefon în timp ce aștepți mașina de tractare sau să observi modul comic în care este îmbrăcat cineva de pe stradă.

Niciuna din cele două situații de mai sus nu schimbă faptul că mașina nu mai funcționează, dar măcar alegi să gândești într-un mod care te ajută și îți oferă o stare plăcută, în loc să te stresezi singur pe ceva ce s-a întâmplat deja.

Vezi tu, gândirea pozitivă nu înseamnă că te minți, ci doar că-ți îndrepți atenția asupra unei părți diferite a realității. Eu aplic gândirea pozitivă în aproape toate situațiile și mai sunt câteva aspecte la care încă mai am de lucrat.

Tu cum procedezi când întâlnești un eveniment supărător? Îți îndrepți atenția către partea plină a paharului? Lasă-mi un comentariu mai jos și spune-mi care-i metoda ta.

Mulțumesc!

Vlad Negrilă – NLP Trainer

 

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!