Acasa » » Page 126

Cum funcţionează Universul

Am mai povestit cu diverse ocazii că am suferit mai multe şocuri la rând atunci când reuşeam să înţeleg mici fărâme din cum funcţionează Universul. Legea Atracţiei a fost unul din primele şocuri aplicate paradigmelor mele latente şi spiritual letale. Legea Iubirii următorul (deşi e mai importantă decât prima, dar am descoperit-o mai târziu). Iar [...]

Mai întâi a fost un interviu, a urmat recenzia primei sale cărţi, iar acum avem onoarea de a vi-l prezenta pe Ştefan Murgeanu – OMUL, în cadrul unui Eveniment de Seară. În data de 30 martie 2011, la ora 19:30, vă aşteptăm alături de noi pe strada Horei nr. 2, sector 2 (vizavi de liceul [...]

De câte ori mergi la un interviu pentru job primeşti tot felul de întrebari la care, cel puţin teoretic, ar trebui să ai un răspuns… înalţător. „Care sunt planurile tale pentru următorii 5 ani?” O întrebare cel puţin ridicolă, întrucât cei mai mulţi dintre noi nu ştiu ce vor face nici măcar săptămâna viitoare. Sau [...]

Există multe lucruri sănătoase pe care am uitat să le facem în secolul XXI! Spre exemplu: am uitat să mâncăm în ritm normal, fără să ne grăbim sau să privim la televizor în timp ce mestecăm, am uitat să ne vedem cu prietenii la cafea pe motiv că n-avem destul timp liber şi am uitat [...]

Foarte bine, nici nu trebuie să nu te laşi afectat! (O dublă negaţie mereu o să bage cititorul în ceaţă…) Oamenii nu-s ca stâlpii. Stâlpii se nasc şi oferă. În schimb primesc nimic. Noi ne naştem, oferim şi apoi primim, chiar dacă nu cerem. Şi este RESPONSABILITATEA NOASTRĂ să acceptăm ceea ce primim în schimbul [...]

“Poate”. Un cuvânt atât de obişnuit şi totuşi atât de plin de semnificaţie. “Poate” semnifică nesiguranţă, incertitudine, îndoială, ezitare sau chiar dezinteres. Spui: “Vreau să ne vedem joi” şi primeşti răspunsul:”Ăăăăăă…poate ne vedem”. Răspunsul nu este DA sau NU. Este “Poate”. Adică “Mă mai gândesc”. Completat cu un eventual “dacă nu intervine ceva”, ar avea [...]

Hortensia Papadat-Bengescu a definit egoismul aşa: Egoismul e zeul cel mare. Nu e la baza existenţei noastre? Şi dacă egoism înseamnă viaţă, tot el înseamnă şi fericire. Cineva mi-a spus: „Cum poţi să spui că iubeşti un OM, dacă tu nu te iubeşti pe tine?!” Nu mă gândisem niciodată la iubire din punctul ăsta de [...]

Uneori ne întrebăm dacă ne cunoaştem noi înşine cu adevărat. Dacă ceea ce arătăm este ceea ce suntem. Desigur, nu putem arăta exact cum şi ce suntem, dar ceea ce arătăm este adevărat? Atunci când relaţionăm, fiecare dintre noi este perceput într-un anume fel de ceilalţi. Este adevărat ceea ce vad ceilalîi? Eşti Tu aşa [...]

De curând am auzit vorba aceasta incredibilă: „E doar un vis!” … Şi atunci am zis: „Cum adică – doar un vis?!” … Şi am fost uimit să văd răspunsul: „Adică nu se va întâmpla, e doar un vis!” … Să fie oare visele împărţite în două? Şi anume: îndeplinibile şi neîndeplinibile? Şi de ce [...]

Am auzit la radio că în Bucureşti începe programul „Rabla casnică”. Toţi cei cărora le pasă de mediu îşi pot lăsa în faţa caselor/blocurilor aparatele electronice şi electro-casnice pentru a fi ridicate de către firmele de specialitate contractate. De asemeni, se foloseşte acelaşi program pentru tot felul de deşeuri rezultate din activitaţi casnice. Mi se [...]

litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!