Acasa » » Page 145

Experiment social

Ți s-a întâmplat vreodată să nu fii mulțumit de tine, să ai impresia că orice acțiune pe care încerci să o desfășori se lovește de o oarecare rutină, de un anumit tipar care a dus până acum la greșeli dar pe care nu reușești să îl schimbi? Mie mi s-a întâmplt și mă lupt pe [...]

O problemă de care m-am lovit eu în acest oraş mare şi aglomerat (şi anume Bucureştiul) este traficul. Niciodată nu ştii ce-i mai bine să iei: tramvaiul, metroul, taxiul, bicicleta, picioarele la purtător, rolele sau mai ştiu eu ce. Dar într-una din zile am avut o revelaţie amintindu-mi ca banii-s timp – sau cum zic [...]

A întârzia la o întâlnire (mai ales dacă-i de afaceri, sau ceva asemănător – adică nu o simplă întâlnire cu nişte prieteni) este imoral şi spune foarte-foarte multe despre un om. Cel puţin asta-i părerea mea. Astăzi spre exemplu aveam la ora 14:00 o întâlnire în centrul oraşului. Cel aşteptat m-a anunţat pe la 13:45 [...]

Prietenii… ce ne facem fără ei, ce ne facem cu ei? 🙂 Mai mereu ne alegem prietenii dintre persoanele cu care avem cele mai multe lucruri în comun, astfel încât subiectele de conversație pe care le deschidem în grup sunt legate de activitățile noastre zilnice. Altfel spus, ar trebui să ne fie ușor să-i consolăm [...]

Motivonti îşi premiază cititorii cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro. Săptămâna aceasta avem ca premiu o carte interesantă ce se intitulează „Cere şi ţi se va da – Învaţă să manifeşti Legea Atracţiei„. Am scris un articol despre „Cere şi ti se va da”, dar şi despre „Legea atracţiei”. Deci suntem cu toţii în temă [...]

În primul şi în primul rând să urăm fetelor să fie fericite, sănătoase, frumoase … şi motivaţie maximă în tot ceea ce fac căci noi, ceilalţi, cei ce nu sunt tocmai „fete”, suntem motivaţi la maxim de ele în tot ceea ce facem. Cu ocazia acestei zile speciale voi scrie un articol în care voi [...]

În fiecare luni vom publica o poveste, un video sau o imagine ce are ca scop motivarea ta în prima zi din săptămână. Pe această cale îţi urăm o săptămână cât mai bună! Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici. Video-ul de azi e un fragment [...]

Despre „Legea atracţiei” cu siguranţă am auzit cu toţii prin clasele primare la orele de fizică, dar oare ştim cum funcţionează? „Legea atracţiei universale”, descoperirea lui Newton, spune următoarele: Două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre [...]

Se spune că dacă în jurul tău este ordine şi tu vei fi „ordonat” în gândire şi în activităţi. Şi sincer să fiu … aşa este. Atunci când în jurul meu e linişte, totul arată bine, e curat, totul e la locul lui, e ordine maximă eu gândesc bine şi sunt foarte productiv. Totuşi am [...]

Eu sunt genul de om care e lipsit de prieteni, dar oricând iese prin oraş dă peste cineva „cunoscut”. Am o groază de oameni pe care-i cunosc din medii diferite – dar cu care nu ţin legătura, cu care nu sunt prieten. Aceşti oameni sunt „cunoştinţe” – cel puţin aşa-i numesc eu. Oamenii – între [...]

litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!